Antena Căutare

Ruxandra Porojnicu e actrița care i-a pus pe britanici pe jar. Cât de frumoasă e românca din serialul "Coronation Street"

Ruxandra Porojnicu e românca al cărei nume pare că e pronunțat mai des de către străini decât de români. Ea a devenit cunoscută datorită rolului din serialul britanic "Coronation Street", a scris presa de peste hotare, foarte puțin cunoscut la noi în țară. Iată cine este ea.

Ruxandra Porojnicu, actrița româncă din serialul britanic "Coronation Street" | Profimedia

Pe Ruxandra Porojnicu, străinii o numesc "starul" din Coronation Street și vorbesc deseori despre frumusețea ei fizică și talentul actoricesc.

Ruxandra Porojnicu e actrița care i-a pus pe britanici pe jar. Cât de frumoasă e românca din serialul "Coronation Street"

Ruxandra Porojnicu are 28 de ani și s-a născut în București, conform Wikipedia, și joacă în serialul britanic Coronation Street încă din 2019. Aceeași sursă menționează că aceasta a petrecut timp și în America cât timp a fost studentă la Universitatea din București, iar ulterior, la vârsta de 22 de ani, ar fi decis să se mute din România în Londra pentru oportunități mai ofertante în ceea ce privește cariera în actorie.

Ruxandra Porojnicu: "Sunt mândră că îmi reprezint țara"

Articolul continuă după reclamă

Ruxandra Porojnicu a declarat pentru The Sun că e un privilegiu pentru ea că a primit un rol în faimoasa producţie britanică Coronation Street. În serial, ea o interpretează, de altfel, chiar pe o româncă, pe nume Alina Pop, victimă a traficului de carne vie, se arată în acest articol.

Ruxandra Porojnicu a spus, conform The Sun: "Mă simt atât de privilegiată că mi s-a oferit această șansă. De asemenea, sunt mândră că îmi reprezint țara. Sunt mulți oameni care îmi spun cât de bine este că acest serial - Corrie (n.r. Coronation Street) - reflectă diversitatea datorită personajului meu și este important ca o producție TV să facă acest lucru. Încă mă ciupesc și nu pot să cred că sunt şi eu o părticică din acest întreg. Sunt atât de norocoasă".

Serialul a venit, însă, cu părți și mai puțin bune. Actrița româncă a povestit în presa britanică despre faptul că s-a confruntat cu unele reacții nepotrivite, chiar insulte, din partea anumitor fani ai serialului. Mai exact, unii dintre ei au criticat-o că strică armonia unui cuplu și chiar i-au cerut Ruxandrei "să se întoarcă în țara de unde a venit", se arată în acest articol. Românca a recunoscut totodată că, atunci când a citit scenariul, s-a temut că există posibilitatea să fie urâtă de fani.

Ruxandra Porojnicu are aproape 60.000 de fani pe Instagram în momentul de față.

Ruxandra Porojnicu, viața personală

Recent, frumoasa brunetă cu ochi verzi a mărturisit că nu este în nicio relație amoroasă, conform acestui articol, dar ar fi dispusă să înceapă ceva nou dacă o să se ivească ocazia.

Tânăra de 28 de ani a mai spus că este "prea ocupată" pentru a căuta iubirea. "Sunt singură și este în regulă așa", a declarat ea. "Am fost prea ocupată în ultima vreme pentru a găsi pe cineva, dar sunt deschisă ofertelor!".

Alessandra Ambrosio, surprinsă de paparazzi într-un costum de baie minuscul. Cum arată corpul ei fără retușuri... Oana Roman, la spital pentru analize după ce a acuzat stări de rău în mod repetat. Ce se întâmplă cu vedeta...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București. „Nicolas a plâns”
Gabi Bădălău, mesaj dureros după ce Claudia Pătrășcanu nu i-ar fi permis să își ia fiul la București....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie și televiziune
Ilona Brezoianu a dezvăluit că are rate pe 30 de ani la apartament. Ce spune despre banii câștigați din actorie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x