Antena Căutare

Stand-up Revolution sezonul 1, 16 iulie 2022. Ada Ștef, glumele despre Craiova pentru care a primit un loc în echipa lui Dan Badea

Ada Ștef a făcut o serie de glume despre orașul Craiova, iar acest lucru i-a adus un loc în echipă la Dan Badea.

Ada Ștef a urcat plină de emoții pe scena de la Stand-Up Revolution, în ediția din 16 iulie, și a pregătit un moment unic de umor bazat pe glume cu referire la orașul Craiova.

Ada Ștef, glumele pe care le-a făcut despre orașul din care provine, Craiova. A câștigat un loc în echipa lui Dan Badea

Ada Ștef a reușit să stârnească hohote de răs cu glumele sale:

„Eu sunt legumă efectiv. Sunt un pic emoționată că îmi doresc foarte mult chestia asta. E ceea ce îmi doresc. Asta iubesc să fac, pauza asta... îmi e atât de dor de scenă. Sper să nu mă apuc să plâng pe scenă. Teo mi se pare cel mai dur, are standarde, îmi e teamă de părerea lui”, a declarat ea înainte de a urca pe scenă.

„O să abordez un subiect cunoscut, care mă macină. E vorba de reputația proastă, despre Craiova. La noi puterea se măsoară în câte cuțite intră în tine. Se zvonește că Taratino și-a închiriat un cort în luncă. Craiova se mândrește cu un câine pe cap de locuitor. Pe finanțe stăm bine, cămătarii sunt ok, plătim cu prețul vieții. Folosim perfectul simplu, că nu ne descurcăm cu cel complicat. Tot la Criova se zvonește că a murit propriul teximetrist mort, că s-a asixiat cu propriul prosop după ce s-a aplecat după semințe”, au fost câteva dintre glumele pe care ea le-a făcut.

Jurizare Ada Ștef la Stand-Up Revolution, 16 iulie 2022

„Ada, te-ai potrivi la mine în echipă, că mai am pe cineva foarte înfiptă în scenă. Vreau să ai battle cu Ștefan, de aia te vreau la mine în echipă”, spune Costel.

„Potențial ai, din ce am văzut e de tăiat, nu de lucrat sau adăugat”, spune Dan Badea.

„Ești actriță, nu? Stop vot! În seara asta, publicul a votat și vei merge în echipă la Dan Badea”, o anunță Șerban Copoț.

Stand-Up Revolution, cel mai tare show de stand-up

Teo, Vio, Costel și Dan Badea s-au unit pentru a găsi următorul nume mare din industria stand-up-ului.

Amatori sau experimentați, concurenții vor fi ascultați, îndrumați și sfătuiți pe parcursul competiției de patru dintre temerarii stand-up-ului românesc, Teo, Vio, Costel și Dan Badea. Cu o carieră care își are debutul în anul 2004, Teo, Vio și Costel au format un trio emblematic în industria stand-upului și cu timpul au devenit un reper pentru comedienii români.

Cel de-al patrulea membru al juriului, Dan Badea, și-a început cariera de stand-upper într-o cafenea, susținut de prieteni, iar astăzi susține spectacole care umplu săli din toată lumea. Acum, ani mai târziu, cei patru vor să găsească următorul nume mare care va putea susține un show complex în fața a mii de oameni. Concurenții vor fi susținuți și încurajați în culisele emisiunii de către Șerban Copoț și Ilona Brezoianu.

Fiecare concurent trebuie să aibă vorbele la el pentru a-i convinge pe jurați să apese butonul verde și să se ridice ecranul din fața lor pentru a-i vedea. Concurenții care obțin 3 voturi verzi din partea juraților merg mai departe în concurs și ajung la votul publicului. Cei public aleg în echipa cărui jurat va ajunge fiecare concurent ce a obținut 3 voturi verzi.

Stand-up Revolution sezonul 1, 16 iulie 2022. Gabriel Toader, glumele despre mâncare care i-au câștigat un loc în echipa... Stand-up Revolution sezonul 1, 16 iulie 2022. Tavi Perțea, în calitate concurent și polițist, a câștigat un loc în echip...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cine a câștigat Finala Stand-Up Revolution sezonul 2. Mădălin Cîrje a obținut premiul de 20.000 de euro
Cine a câștigat Finala Stand-Up Revolution sezonul 2. Mădălin Cîrje a obținut premiul de 20.000 de euro
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Finala Stand-Up Revolution sezonul 2, 30 decembrie 2022. Ce numere de umor au avut cei 11 finaliști
Finala Stand-Up Revolution sezonul 2, 30 decembrie 2022. Ce numere de umor au avut cei 11 finaliști
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!”
N-a rămas cu nimic după divorț! Dezvăluirea făcută acum de vedetă: „Nu mai are niciu card pe numele lui!” AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA
Cum va fi vremea în septembrie. Toată lumea se sperie de El Nino, dar marea problemă este că vine DANA Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG
Iulian Stanciu, pe lista scurtă pentru preluarea funcției de premier? Reacția fostului președinte executiv al eMAG BZI
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se întâmplă la Paroșeni
Anchetă Jurnalul: România importă curent, dar Valea Jiului stă pe un munte de cărbune nefolosit. Ce se... Jurnalul
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne la fel!
Top 5 zodii care vor trece printr-o transformare profundă până la finalul lunii septembrie. Nimic nu va rămâne... Kudika
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina
S-a dat alertă meteo! Vin furtunile, ploile torențiale și grindina Redactia.ro
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii
O ţară din Europa oferă 32.000 de euro fiecărui adult care pleacă din ea. Cine poate primi banii Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x