Nu ratați nicio ediție Survivor! Show-ul poate fi urmărit în fiecare vineri, de la 20:30, sâmbătă și duminică, de la 20:00, la Antena 1 și în AntenaPLAY!
Survivor 2026 liveblog, 24 aprilie 2026
- 13:00
La aproape patru luni distanță, toți cei care au rămas în competiție au devenit mai siguri pe propriile forțe, mai motivați și mai capabili să lupte pentru a ajunge până la final. Astăzi, de la ora 20:30, Survivor ajunge într-un punct visat – UNIFICAREA, la Antena 1 și pe AntenaPLAY!
În plus, prima eliminare a săptămânii va avea loc chiar la finalul acestei seri, însă nu va fi și ultima!
- 15:00
”Nu m-am gândit că voi prinde Unificarea. Mă bucur că am rămas printre cei mai buni”, va precizia Patricia Vizitiu, completată de colegul ei Cristi Boureanu: ”faptul că am reușit să ajung la Unificare înseamnă un obiectiv atins”.
Alți concurenți din ambele triburi vor puncta că această bornă a fost gândită încă de la clipa plecării din București. ”Simt că toată lumea abia așteaptă acest moment”, va puncta Aris, în timp ce Ramona Micu va preciza: ”cred că mulți dintre noi ne-am pus acest obiectiv. Sunt foarte încântată”.
Ce păreri vor avea concurenții, la unificare? Române de văzut diseară, de la 20:00, pe Antena 1 și în AntenaPLAY.
Momentul mult așteptat al competiției, Unificarea, are loc diseară!...