Antena Căutare

Romică şi Adriana au început a 11-a gala Te cunosc de undeva! cu... o căzătură!

Cu doar patru gale înainte de marea finală a sezonului 15 Te cunosc de undeva!, Ruleta se încăpăţânează să le aducă celor 11 concurenţi roluri din ce în ce mai grele.

Romică şi Adriana au început a 11-a gala Te cunosc de undeva! cu... o căzătură!

Au simţit-o pe pielea lor Adriana şi Romică, ce au primit pentru sâmbătă un soi de travesti în travesti. Personajele lor sunt o austrică despre care s-a vorbit mult la Eurovison şi un actor de musical din Australia pentru care travesti-ul e o mare plăcere a vieţii pe scenă - Conchita Wurst şi Trevor Ashley.

„Suntem două personaje foarte colorate şi foarte grele, încercăm să ne apropiem pe cât posibil de ele, dar se vede că noi nu avem o pregătire vocală corespunzătoare!”, a declarat Adriana la repetiţii, în vreme ce Romică a completat amuzat: „Adriana mi-a zis să joc la jumătate, e păcat să plângă Marcel în plină gală, de aia nu vreau să iau acuta aia nenorocită!”. Tot glumind, actorul a mai pus: „Dacă nu îi iese lui acuta, e la mine, să ştiţi!”.

Nici nu au apucat să înceapă să cânte, căci la coborârea pe scară, cei doi actori au avut parte de un incident. „Romică a căzut şi m-a tras după el!”, a declarat Adriana, atunci când colegii le-au sărit imediat în ajutor. „S-a deschis gala cu o tăvăleală! Aţi văzut ce greu este să cobori pe tocuri?”, a întrebat Andrei, în vreme ce pentru Adda a spus: „Iniţial am crezut că face parte din show!”. „De pe canapea pare totul facil, dar nu este, este destul de complicat şi de greu !”, a spus şi Marcel, în vreme ce Monica a completat: „Asta înseamnă să fii un profesionist în adevăratul sens al cuvântului!. Indiferent de situaţia în care te afli, te ridici şi mergi mai departe!”. Întregul moment va putea fi urmărit sâmbăta aceasta, de la 20:00, la Antena 1.

Tot sâmbătă, telespectatorii îl vor putea urmări pe Toto într-un travesti de zile mari, poate cel mai greu personaj pe care l-a avut de realizat până acum, Marilyn Monroe, iar AMI n-a scăpat nici ea de travesti, transformându-se în JP Cooper. De cea mai grea transformare a lor din acest sezon vor avea parte şi Liviu şi Andrei, care îi vor imita pe Cardi B & Offset, în vreme ce lui Jojo Ruleta i-a pregătit o transformare în Maria Cârneci. Nici în această gală Tavi nu va scăpa de travesti, intrând în rolul lui Pink, iar gala se va încheia cu o scenă din cel mai longeviv musical din istoria Broadway-ului, Monica şi Marcel transformându-se în Sarah Brightman şi Antonio Banderas. Cum se vor descurca aceştia, telespectatorii vor putea urmări sâmbătă, de la 20:00, pe Antena 1, în cea mai nouă gală Te cunosc de undeva!.

Articolul continuă după reclamă

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce probleme întâmpină Ilona Brezoianu în primele luni de sarcină: „În unele zile”
Ce probleme întâmpină Ilona Brezoianu în primele luni de sarcină: „În unele zile”
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ilona Brezoianu, jurata Te cunosc de undeva, este însărcinată! Actrița va deveni mamă pentru prima dată. Ce mesaj a transmis
Ilona Brezoianu, jurata Te cunosc de undeva, este însărcinată! Actrița va deveni mamă pentru prima dată. Ce...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x