Antena Căutare

Actriţa Adela Mărculescu, trofeul pentru întreaga activitate la premiile Gopo 2020

Actriţa Adela Mărculescu va fi recompensată, la cea de-a 14-a ediţie a galei premiilor Gopo, cu trofeul pentru întreaga activitate.

Gala premiilor Gopo va avea loc pe 24 martie, la Teatrul Naţional din Bucureşti.

Cu o carieră în teatru şi cinema de peste 50 de ani, Adela Mărculescu a jucat în zeci de filme şi sute de spectacole, pe diverse scene din Bucureşti şi din ţară.

Adela Mărculescu s-a născut pe 21 decembrie 1938, la Aiud, şi a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” Bucureşti în 1959, la clasa profesorului Alexandru Finţi.

Zaharia Stancu, director al TNB la acea vreme, a angajat-o în 1964 la Teatrul Naţional din Bucureşti, unde este invitată să joace şi în prezent.

Articolul continuă după reclamă

Şi-a început cariera pedagogică la I.A.T.C în 1963, la catedra de dans a Verei Proca, apoi la tehnica vorbirii, catedra Sandinei Stan, iar din 1992, este conferenţiar la Universitatea „Hyperion”, catedra Actorie şi Tehnica vorbirii.

A debutat în 1965, în coproducţia româno-franceză „Serbările galante”, un film regizat de René Clair, unde a jucat alături de Jean-Pierre Cassel şi Forry Eterle. Au urmat 25 de filme şi colaborări cu regizori precum Mircea Veroiu („Hyperion”, 1965), Nicolae Corjos („Alo, aterizează străbunica”, 1981, şi „Declaraţie de dragoste”, 1985), Dinu Cocea („Iancu Jianu, haiducul”, 1980), Gheorghe Turcu („Cine iubeşte şi lasă”, 1982), Ion Popescu Gopo („Galax”, 1983), Iulian Mihu („Surorile”, 1984), Mihai Constantinescu („Un oaspete la cină”, 1986, şi „Să-ţi vorbesc despre mine”, 1987) şi Gustavo Graef Marino („Diplomatic Siege”, 1999).

În teatru a debutat la Botoşani (1957 - 1959), jucând de-a lungul timpului la Teatrul de Stat din Ploieşti (1959 - 1963), Teatrul Mic (1963), Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu (1971), iar din 1964 la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, unde colaborează şi în prezent. Printre spectacolele în care a jucat se numără „Povestea dulgherului şi a frumoasei sale soţii”, după R. Stanca, „Vicleniile lui Scapin”, după Molière, „Părinţii teribili”, după Jean Cocteau, „Idiotul”, după Dostoievski, şi „Gaiţele”, după Kiriţescu.

În teatru de televiziune şi radiofonic s-a remarcat în „Tache, Ianke şi Cadîr”, „Orfeu în infern”, „Fântâna Blanduziei”, „Visul unei nopţi de iarnă”, „Câinele grădinarului”, „Cavalerul şi doamna”, „Oedip la Colona”, „La răscruce de vânturi” şi „Romeo şi Julieta”.

În stagiunea curentă a Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” Bucureşti, joacă în „Idolul şi Ion Anapoda”, după G. M. Zamfirescu (regia Ion Cojar), „Omul care a văzut moartea”, după Victor Eftimiu (regia Dan Tudor), „Sinucigaşul”, după Nikolai Erdman (regia Felix Alexa), şi „Terorism”, după Fraţii Presniakov (regia Felix Alexa).

Adela Mărculescu este cetăţean de onoare al municipiilor Bucureşti şi Aiud şi a fost distinsă cu Ordinul „Meritul cultural” în grad de Ofiţer.

Premiul Gopo pentru întreaga activitate a fost acordat de-a lungul timpului unor personalităţi marcante ale cinematografiei româneşti: Constantin Dinulescu (2019), Sanda Toma şi Ion Marinescu (2018), Valentin Uritescu (2017), Florin Piersic (2016), Eugenia Bosînceanu (2015), Constantin Codrescu (2013), Tamara Buciuceanu (2012), Anuşavan Salamanian (2011), Dumitru Carabăţ (2010), Elisabeta Bostan (2009), Jean Constantin (2008) şi Lucian Pintilie (2007).

Gala Premiilor Gopo 2020 este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc împreună cu Asociația Film și Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, al Teatrului Naţional Bucureşti şi Babel Communications.

Sursa : news.ro

Teatrul Naţional Timişoara dă startul evenimentelor pentru anul 2021, când oraşul va fi Capitala Culturală Europeană, cu... Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, despre România la Conferinţele TNB...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
1900 de victime și o societate ce găsește scuze agresorilor. SHERO și Observator anunță campania „Dragostea nu înseamnă violență”
1900 de victime și o societate ce găsește scuze agresorilor. SHERO și Observator anunță campania „Dragostea...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Fontaines D.C., primul headliner Summer Well 2027
Fontaines D.C., primul headliner Summer Well 2027
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x