Jurnalul National: De unde a plecat ideea acestei editii a Turneului National Stradivarius - „Paganini, inger sau demon?", un show bazat pe dualitatea inger/demon, in care muzica este imbogatita cu ajutorul proiectiilor video...
Alexandru Tomescu: Am o astfel de integrala in minte de peste 25 de ani, de cand invatam primul meu capriciu de Paganini. La vremea respectiva parea ceva imposibil de realizat, o pura fantezie... si totusi, capriciu dupa capriciu, am invatat pe parcurs o parte dintre ele. Provocarea, manusa mai bine zis, am ridicat-o mult mai recent, in luna decembrie a anului trecut, atunci cand mi-am dat seama ca a venit momentul sa ma apuc de proiecte mari. Este cel mai dificil program pe care l-am pregatit vreodata. Si nu cred sa fie in literatura pentru vioara o mai mare densitate de virtuozitate pe centimetru patrat de partitura! Este de o dificultate diabolica, dar tocmai de aceea imi place, fiindca trebuie sa lupt cu toate resursele de care dispun, iar atunci cand capriciul ma depaseste trebuie sa-mi pun energia in miscare si sa ma autodepasesc.
Revenind la aceasta dualitate - inger/demon - cred ca nu poti vorbi despre Paganini fara sa faci referire la ea. Era un lucru destul de firesc in epoca, mai ales cand erai mai altfel decat ceilalti, sa fii suspectat de legaturi cu diavolul. Paganini era si el pe lista suspectilor; cred ca a reusit sa se salveze doar datorita inaltei decoratii primite de la Vatican, ca recunoastere a meritelor sale de artist. Era un om intr-adevar altfel: sindromul Marfan de care suferea ii facea mainile, degetele mai lungi - de aici si distantele uriase pe care degetele sale le acopereau pe vioara. Noi, violonistii de dupa Paganini, trebuie sa facem fata acestor solicitari extreme fara nici un fel de sindrom Marfan... Cand reusesti sa treci de dificultatea diabolica a capriciilor incepi sa descoperi... omul. Am descoperit o persoana extrem de sensibila, de tandra pe alocuri, dar si foarte patimasa si nerabdatoare.
Proiectiile video din timpul spectacolului au aparut din dorinta de a intari mesajul muzical. Ele materializeaza practic o parte din imaginarul capriciilor - o lume fantastica, in care personaje apar si dispar, se dedubleaza, mainile se tot lungesc... E o privire extrem de creatoare aruncata in aceasta lume a lui Paganini. Pe de alta parte, in proiectii spectatorii vor putea urmari drumul unei viori, insa in sens invers. Pleaca din mana violonistului si, treptat, redevine materie vie, lemn si copac in padure. E greu de redat in cuvinte cam ce simti privindu-le si ascultand capriciile, experienta din sala de concert va ramane definitorie.
Capriciul numarul 24, ultimul din integrala Paganini, este considerat a fi cel mai dificil de abordat de violonisti. Esti de aceeasi parere?
Celebrul capriciu 24 este o chintesenta a tuturor capriciilor ce-l preceda. Nu intamplator Paganini l-a ales pentru a incheia si a incununa capriciile sale. Este extrem de solicitant, datorita multitudinii problemelor tehnice abordate. Totusi, dificultatea cea mai mare nu este capriciul 24, ci pregatirea in acelasi timp a tuturor capriciilor, studiul fiecaruia dintre ele, memorarea sa, legarea tuturor, unul dupa celalalt. Simpla virtuozitate nu e suficienta pentru a da sens muzicii. Si atunci incepi sa-l cauti pe Paganini in toate acestea. Paganini demonul, ingerul, omul.
Cu ce sperante incepi la 5 mai aceasta a patra editie a Turneului Stradivarius?
Sper ca muzica pe care o cant sa deschida in oameni acea poarta a sensibilitatii. Sper sa aduc bucurie pe fetele si in sufletele oamenilor. Sper sa mai clatin inca putin mitul muzicianului intangibil, izolat in turnul sau de fildes. Sper sa reusesc sa aduc vioara Stradivarius in fata a si mai multi dintre posesorii sai de drept - fiecare dintre cetatenii Romaniei. Sper sa devin un muzician si un artist mai bun.
