Antena Căutare

Cele mai importante evenimente ale lunii octombrie. Doi ani de la tragedia din clubul “Colectiv”: “Dreptate, ochi plânși cer să te vadă”

Iată o scurtă listă a celor mai importante evenimente petrecute de-a lungul timpului în luna octombrie

Iată o scurtă listă a celor mai importante evenimente petrecute de-a lungul timpului în luna octombrie

1 octombrie 331 î.Hr.: Alexandru cel Mare îl învinge pe Darius al III-lea al Persiei în bătălia de la Gaugamela.

1 octombrie 1800: Spania a cedat Franței provincia Louisiana din America de Nord, în baza tratatului de la San Ildefonso. După trei ani, francezii o vor vinde Statelor Unite.

1 octombrie 1855: A apărut „Steaua Dunării”, jurnal politic, literar și comercial, sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu.

Articolul continuă după reclamă

1 octombrie 1908: Henry Ford a început comercializarea primului automobil de serie, denumit "Model T"; prețul acestui vehicul era, la vremea respectivă, de 825$.

1 octombrie 1924: Adoptarea Calendarului Gregorian de către Biserica Ortodoxă Română.

2 octombrie 31 î.Hr.: Bătălia navală de la Actium. Cleopatra și Antonius sunt învinși de Octavian Augustus.

2 octombrie 1409: Este atestată cea mai veche pisanie românească, cea de la Biserica din Streisângeorgiu, Hunedoara.

2 octombrie 1925: Tânăra de 19 ani, Josephine Baker, a debutat la Paris, la Théâtre des Champs-Élysées, cu dans erotic în La Revue Négre.

2 octombrie 1984: Cei trei cosmonauți sovietici Leonid Denisovich Kizim, Vladimir Alekseyevich Solovyov și Oleg Jurjewitsch Atkow au revenit după 237 zile pe Pământ. A fost până atunci, una din misiunile cu cele mai multe zile petrecute de cosmonauți, la bordul stației spațiale Salyut 7.

2 octombrie 2006: Charles Carl Roberts intră într-o școală Amish din orașul Nickel Mines, Pennsylvania și împușcă cinci eleve în cap, rănește alte cinci (cu vârste cuprinse între 6 și 13 ani) apoi se sinucide.

3 octombrie 1849: Autorul american Edgar Allan Poe este găsit căzut pe un trotuar în orașul Baltimore, Maryland în stare de confuzie mintală după o dispariție de câteva zile. Este ultima dată când este văzut în public înainte de moartea sa.

3 octombrie 1942: Racheta germană A4-/V-2, prima rachetă balistică din lume și primul obiect care a făcut un zbor suborbital a fost testată cu succes pentru prima oară.

3 octombrie 1990: Reunificarea Germaniei: Germania de Est aderă la Germania de Vest, astfel ziua de 3 octombrie înlocuiește ziua de 17 iunie ca zi de sărbătoare națională a Germaniei.

4 octombrie 1582: Papa Grigore al XIII-lea aplică Calendarul gregorian în Italia, Polonia, Portugalia și Spania; 4 octombrie a acestui an devine 15 octombrie.

4 octombrie 1853: Începe Războiul Crimeii (1853–1856). Țările Române devin teatru de ocupație și confruntări militare.

4 octombrie 1957: Sputnik 1, primul satelit artificial al Pământului, a fost lansat pe orbită de o rachetă R-7 Semiorka de la cosmodromul Baikonur din RSS Kazahă, URSS.

4 octombrie 2000: Văduva lui John Lennon, Yoko Ono, a inaugurat într-o zonă de la periferia orașului Tokio, primul muzeu consacrat în exclusivitate legendarului component al formației Beatles. Muzeul conține cca 130 de obiecte care au aparținut marelui cântăreț, între care și un jurnal, care conține poezii și schițe.

5 octombrie 1905: Wilbur Wright realizează cu avionul Wright Flyer III un zbor de peste 38,6 km în 39,5 minute, până atunci cel mai lung zbor cu un avion alimentat.

5 octombrie 1962: Dr. No, primul film din seria James Bond, are premiera în Marea Britanie. În distribuție Sean Connery și „Bond-Girl“ Ursula Andress.

5 octombrie 2000: Regimul autoritar al lui Slobodan Miloșevici în Republica Federală Iugoslavia a luat sfârșit prin demisia acestuia în urma demonstrațiilor de pe străzile Belgradului.

5 octombrie 2011: A murit Steve Jobs, cofondatorul și CEO-ul (directorul general) al firmei Apple Computer. Este considerat ca fiind unul dintre cele mai influente personaje atât din industria calculatoarelor cât și în industria divertismentului.

6 octombrie 1849: 13 generali maghiari lideri ai revoluției maghiare din 1848 au fost executați de autoritățile austriece la Arad.

6 octombrie 1973: Egiptul, condus de președintele Anwar El Sadat, în cooperare cu Siria, a atacat Israelul, declanșând Războiul de Yom Kippur.

6 octombrie 1981: Anwar al-Sadat, președinte al Egiptului și laureat al Premiului Nobel pentru pace, este asasinat în Cairo de un grup de fanatici.

6 octombrie 1991: Actrița americană Elizabeth Taylor se căsătorește cu muncitorul în construcții Larry Fortensky pe care l-a cunoscut într-un centru de reabilitare pentru consumul de alcool. Acesta a fost cel de-al șaptelea soț al actriței de care se va separa cinci ani mai târziu.

7 octombrie 1571: Bătălia de la Lepanto: Flota unită a Spaniei, Maltei, Veneției, Genovei și Ducatului de Savoia, organizată de Papa Pius al IV–lea, zdrobește flota turcă. Inceputul declinului Imperiului Otoman.

7 octombrie 1857: În cadrul Adunării ad–hoc a Moldovei, Mihail Kogălniceanu prezintă Proiectul de rezoluție care cuprindea "dorințele fundamentale" ale românilor moldoveni, arătând că "dorința cea mai mare" este Unirea Principatelor într–un singur stat.

7 octombrie 1883: S-a inaugurat Castelul Peleș.

7 octombrie 1919: Ia ființă compania Koninklijke Luchtvaart Maatschappij (KLM). Este cea mai veche companie aviatică, încă operativă.

7 octombrie 1985: A fost deturnată nava italiană Achille Lauro aflată în croazieră pe Marea Mediterană cu peste 400 persoane la bord, de membrii organizației "Frontul pentru Eliberarea Palestinei".

8 octombrie 1878: Armata română victorioasă în Războiul de Independență, își face intrarea triumfală în București pe Podul Mogoșoaiei, care de atunci poartă numele de Calea Victoriei.

8 octombrie 2009: Herta Müller, scriitoare și traducătoare germană originară din România, primește Premiul Nobel pentru Literatură.

8 octombrie 2008: A murit George Emil Palade, om de știință american de origine română, laureat al premiului Nobel pentru Medicină (1974).

9 octombrie 1003: Exploratorul viking Leif Erikson sosește în L'Anse aux Meadows, Canada și devine primul european cunoscut care ajunge în America de Nord.

9 octombrie 1831: Este asasinat Ioannis Kapodistrias, primul președinte al Republicii Elene, unul dintre artizanii luptei de eliberare a grecilor de sub dominația otomană.

9 octombrie 1934: Regele Alexandru I al Iugoslaviei a fost asasinat la Marsilia de un militant extremist bulgar.

9 octombrie 1967: Che Guevara a fost executat în Bolivia la o zi după ce a fost prins.

9 octombrie 1989: În Leipzig are loc cea mai mare „Demonstrație de luni” cu aproape 70.000 de participanți. La demonstrație nu se ajunge la temutele acțiuni armate împotriva demonstranților, astfel începe schimbarea regimului politic al RDG-ului.

9 octombrie 2006: Google anunță că preia compania YouTube. Fondatorii acesteia Chad Hurley și Steve Chen, vor continua să conducă independenți afacerile firmei JouTube.

10 octombrie 1903: Compania Bayer a pus în vânzare aspirina. Noul medicament a fost obținut de un chimist bavarez, Felix Hoffman, pentru a ameliora reumatismul tatălui său. Aspirina a fost derivată la început din acidul salicilic, un extract din coajă de salcie, dar în 1899 Bayer a realizat un procedeu de a–l obține prin sinteză.

10 octombrie 1933: Compania Procter&Gamble a lansat pe piață primul detergent de uz casnic, Dreft, care conținea surfactanți sintetici.

10 octombrie 1957: Incendiul de la Windscale - una dintre cele mai grave accidente nucleare înainte de dezastrul de la Cernobîl; sunt eliberate cantități mari de materiale radioactive.

10 octombrie 1989: Dizidentul Dan Petrescu a contactat postul de radio „Europa Liberă", caruia i–a oferit un interviu ad–hoc despre situația dezastruoasă din România. Dan Petrescu și Liviu Cangeopol scriseseră o carte intitulată „Ce–ar mai fi de spus" – virulentă critică a regimului comunisto–ceaușist.

10 octombrie 1914: A murit la Sinaia Regele Carol I al Romaniei, dupa 48 de ani de domnie.

11 octombrie 1593: Mihai Viteazul intră în București și urcă pe tronul Țării Românești, după acceptarea sa de către Poarta Otomană.

11 octombrie 1866: Carol I este recunoscut de către Poarta Otomană ca domn al Principatelor Unite.

12 octombrie 1872: Decret imperial privind înființarea Universității din Cluj, în limba maghiară, cu patru facultăți: filosofie și litere, matematică și științele naturii, drept și medicină.

12 octombrie 1931: Se inaugurează statuia lui Cristos Mântuitorul din Rio de Janeiro, Brazilia. Are 30 de metri înălțime fără să se includă cei 8 metri ai soclului, lățimea între brațe este de 28 metri, are o greutate de 635 de tone și este situată pe vârful muntelui Corcovado la o altitudine de 700 de metri.

12 octombrie 1960: Nikita Hrușciov înfuriat lovește cu pantoful în masă la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, pentru a protesta la o afirmație a unui lider filipinez despre politica sovietică colonială a Uniunii Sovietice în Europa de Est.

13 octombrie 1307: Din ordinul regelui Filip al IV-lea cel Frumos, cavalerii templieri din Franța, în frunte cu Jacques de Molay, sunt arestați. Ulterior, o bulă a Papei Clement al V-lea cerea tuturor monarhilor creștini din Europa să facă același lucru și să pună sechestru pe averile templierilor.

13 octombrie 1860: A fost realizată prima fotografie aeriană din lume, dintr-un balon cu aer cald aflat la înălțimea de 1200 de picioare (366 de metri) deasupra orașului Boston.

13 octombrie 1879: A fost dată Legea de revizuire a art. 7 din Constituția României, care acorda cetățenie și locuitorilor de altă religie decât cea creștină. Evreii pământeni primeau, astfel, cetățenie română.

13 octombrie 1917: A șasea și ultima presupusă apariție a Fecioarei Maria la Fatima (Portugalia, 130 km la nord de Lisabona).

13 octombrie 1998: Regizorului Lucian Pintilie i-a fost decernat Premiul special al juriului, la Festivalul Internațional de Film de la Veneția, pentru filmul Terminus Paradis.

14 octombrie 1802: În Țara Românească a avut loc un puternic cutremur de pământ, cel mai mare seism din România, consemnat de documente. Cutremurul s-a produs în Vrancea și se apreciază că a avut o magnitudine de 7,7-7,9 grade. Și Bucureștiul a fost grav afectat, aici prăbușindu-se Turnul Radu Vodă, Hanul Șerban Vodă, o parte din Turnul Colței și multe alte construcții.

14 octombrie 1947: Pilotul american Chuck Yeager zboară cu un Bell X-1 devenind primul om care a zburat cu viteză mai mare decât a sunetului.

14 octombrie 1962: Un avion de recunoaștere american Lockheed U-2 a zburat deasupra Cubei și a fotografiat rachete sovietice capabile de a purta încărcătură nucleară, declanșând criza rachetelor cubaneze.

14 octombrie 1994: Liderul palestinian Yasser Arafat, primul ministru israelian Yitzhak Rabin și ministrul de externe israelian Shimon Peres primesc Premiul Nobel pentru Pace.

15 octombrie 1815: Napoleon I al Franței își începe exilul în insula Sfânta Elena din Oceanul Atlantic.

15 octombrie 1922: La Alba Iulia a avut loc încoronarea lui Ferdinand Victor Adalbert Meinrad de Hohenzollern-Sigmaringen ca rege al tuturor românilor - Ferdinand I.

15 octombrie 2001: Prim-ministru japonez Junichiro Koizumi a cerut scuze Coreei de Sud pentru atrocitățile comise de japonezi în timpul ocupației din Coreea, 1910-1945.

16 octombrie 1978: Cardinalul Karol Józef Wojtyła din Cracovia, Polonia a devenit Papa Ioan Paul al II-lea, devenind primul papă dintr-o țară slavă și primul papă neitalian în ultimii 400 de ani.

16 octombrie 2005: Papa Benedict al XVI-lea a acordat, pentru prima oară în istoria papalității, un interviu televizat difuzat de canalul public polonez TVP1.

16 octombrie 2012: Doi români au furat, în două minute, 7 tablouri (picturi în ulei și acuarele) de la muzeul Kunsthal din Roterdam în valoare estimată de 18 milioane de euro; pânzele erau semnate de Picasso, Matisse, Monet și Gauguin.

17 octombrie 1973: OPEC incepe embargoul; anunță decizia de a opri exportul de petrol spre Statele Unite și alte națiuni care ofereau ajutor militar Israelului în cadrul Războiului Yom Kippur din octombrie 1973.

18 octombrie 1968: Atleții americani Tommie Smith și John Carlos, câștigători ai medalilor de aur, respectiv bronz, în proba de 200 de metri sprint, la Jocurile Olimpice de la Mexico City, sunt excluși din lotul american și din satul olimpic. Decizia a fost luată după ce, la ceremonia de înmânare a medaliilor, cei doi protestaseră față de situația populației de culoare din SUA, făcând salutul specific organizației "Black Power".

19 octombrie 202 î.Hr.: Scipio Africanul, proconsul Republicii Romane, i-a învins pe cartaginezii lui Hannibal în bătălia de la Zama, punând capăt celui de-al Doilea Război Punic.

19 octombrie 1781: Lordul Cornwallis capitulează în Yorktown, Virginia, în fața generalului George Washington, comandantul armatelor americane. Această capitulare marchează victoria americanilor in Războiului de Independență.

19 octombrie 1813: Armata franceză condusă de Napoleon Bonaparte a fost înfrântă de armatele Rusiei, Prusiei, Austriei și Suediei în Bătălia de la Leipzig, supranumită Bătălia Națiunilor.

19 octombrie 1865: Inaugurarea oficială a liniei ferate București-Giurgiu, prima din România; Filaret devine prima gară a Bucureștilor.

19 octombrie 1987: La New York, bursa de pe Wall Street înregistrează o scădere istorică, de 22,6% a indicelui Dow Jones. Ziua rămâne în istorie ca „lunea neagră” marcând una dintre cele mai mari crize economice mondiale.

19 octombrie 1988: Izbucnește criza politică din Iugoslavia care marchează începutul procesului de dezintegrare a fostei federații iugoslave.

20 octombrie 1860: Promulgarea Diplomei din Octombrie de către împăratul Franz Joseph, care a pus capăt sistemului absolutist și a deschis era guvernării constituționale ("regimul liberal") în Imperiul Austriac. Potrivit documentului, Transilvania a redevenit stat autonom în cadrul imperiului.

20 octombrie 1920: Începe greva generală a proletariatului din România, la care participă cca 400.000 de salariați; cuprinde toate ramurile industriei și transporturilor și este prima greva politica generală a proletariatului din întreaga Românie (20–28 octombrie).

20 octombrie 1935: Comuniștii chinezi conduși de Mao Tzedun ajung în nord–vestul Chinei la capătul unui marș de 10.000 km de–a lungul țării, cunoscut ca Marșul Cel Lung.

20 octombrie 1944: În timpul vizitei de la Moscova, primul ministru britanic W. Churchill i-a propus, și Stalin a acceptat, înțelegerea cu privire la împărțirea zonelor de influență în Balcani.

21 octombrie 1754: Sunt inaugurate primele școli din Blaj: „Școala de Obște”, cu predare în română, și Gimnaziul din Blaj, cu predare în latină și germană. Blajul devine centrul învățământului românesc din Transilvania.

21 octombrie 1879: Thomas Alva Edison a demonstrat cu succes obținerea primului bec electric durabil și practic din punct de vedere comercial, la laboratorul lui din Menlo Park, New Jersey.

21 octombrie 1915: Compania americană de telefonie și telegrafie a realizat primul discurs direct transatlantic din Arlington (Virginia), cu destinația Paris, transmis prin sistemul de radio-telefonie.

22 octombrie 1932: A treia Conferință balcanică de la București, la care participă Albania, Grecia, Iugoslavia, România și Turcia. Se pun bazele unui pact politic balcanic bazat pe principiul neagresiunii.

22 octombrie 1962: Criza rachetelor cubaneze. Începe blocada economică a SUA împotriva Cubei.

22 octombrie 1964: Jean-Paul Sartre a refuzat Premiul Nobel pentru Literatură, declarând că nu dorește să fie „transformat” de acest premiu.

23 octombrie 1956: Mii de unguri protestează asupra influenței și ocupației sovietice în țara lor, și astfel începe „Revoluția ungară din 1956”.

23 octombrie 1958: Decernarea Premiului Nobel pentru literatură scriitorului rus Boris Pasternak (n. 1890 - m. 1960) pentru romanul "Doctor Jivago", devenit best-seller în Europa Occidentală, dar nepublicat în țara de origine.

24 octombrie 1795: Teritoriul Poloniei este divizat între Prusia, Rusia și Austria. Statul polonez va reapărea pe harta Europei abia la sfârșitul Primului Război Mondial (1918).

24 octombrie 1857: Este înființat Sheffield F.C., primul club de fotbal din lume.

24 octombrie 1929: Bursa din New York se prăbușește. Această zi a rămas în istoria Bursei cu numele de „Joia Neagră".

25 octombrie 1854: În timpul războiului Crimeii, în Bătălia de la Balaklava, are loc dezastruoasa șarjă a cavaleriei ușoare britanice.

25 octombrie 1917: La Petrograd, bolșevicii au pornit o insurecție și au lansat un asalt asupra palatului de iarnă, declanșând Revoluția din Octombrie.

25 octombrie 1944: În al doilea război mondial, armata română intră în orașul Carei (Bătălia de la Carei), preluând controlul asupra întregului teritoriu pierdut în urma Dictatului de la Viena din 1940.

26 octombrie 1497: Lupta de la Codrii Cosminului, armatele moldovene conduse de Ștefan cel Mare atacă și înfrîng armata poloneză a lui Ioan Albert al Poloniei.

26 octombrie 1860: A fost inaugurată, în prezența lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), Universitatea din Iași, cu patru facultăți: Drept, Filosofie, Științe și Teologie.

26 octombrie 1991: Sicriul cu osemintele Eroului Necunoscut este din nou reinstalat în Parcul Libertății (Carol), de unde a fost mutat în anul 1957 și dus la Mărășești.

27 octombrie 1878: Banca de economii The Manhattan Savings Bank din New York City a fost jefuită. Suma furată a fost de trei milioane de dolari. Prezumtivul șef al bandei de hoți, George "Western" Leslie, nu a fost întemnițat, din lipsă de dovezi.

27 octombrie 1904: S-a dat în folosință prima linie a metroului din New York City, linie ce leagă primăria orașului de cartierul Harlem.

27 octombrie 1938: Este inaugurată, la Târgu Jiu, "Coloana fără sfârșit", celebra sculptură a lui Constantin Brâncuși.

28 octombrie 1869: Dimitri Mendeleev a elaborat Tabelul periodic al elementelor.

28 octombrie 1962: Criza rachetelor cubaneze: în urma mesajului radiodifuzat al Papei Ioan al XXIII-lea, Nikita Hrușciov le-a declarat americanilor că a ordonat demontarea rachetelor nucleare amplasate în Cuba.

29 octombrie 1947: Are loc, la București, în sala de festivități a Școlii Superioare de Război, procesul intentat conducătorilor Partidului Național-Țărănesc, în frunte cu Iuliu Maniu.

29 octombrie 1967: S-a inaugurat Stadionul Central din Craiova, cu ocazia meciului internațional de fotbal dintre echipele României și Poloniei.

29 octombrie 2015: China a anunțat că renunță la controversata politică a copilului unic după 36 de ani. Tuturor cuplurilor li se va permite sa aibă doi copii.

30 octombrie 1905: Împăratul Nicolae al II-lea al Rusiei face publică Proclamația din Octombrie, care marchează începutul monarhiei constituționale în Rusia.

30 octombrie 1971: Accidentul ecologic de la Certej, soldat cu 89 de morți și peste 70 de răniți.

30 octombrie 2015: 64 de persoane au murit și alte peste 160 au fost rănite în urma unui incendiu care a avut loc în clubul Colectiv din București. Incendiul a izbucnit de la artificiile folosite la un concert care avea loc în acel moment.

31 octombrie 1517: Profesorul Martin Luther lipește pe ușa bisericii din Wittenberg cele 95 de teze, care invitau la o dispută academică pe tema indulgențelor. Data este considerată drept început al Reformei, sărbătorită de protestanți ca Ziua Reformei.

31 octombrie 1892: Arthur Conan Doyle publică volumul de povestiri "Aventurile lui Sherlock Holmes".

31 octombrie 1984: Indira Gandhi, prim-ministru a Indiei, este asasinată de doi membri din garda sa de corp.

Sursă: Wikipedia

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 20 noiembrie 2024. Melania și Laurențiu au ajuns la suma de 500 de lei
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 20 noiembrie 2024. Melania și Laurențiu au ajuns la suma de 500 de lei Miercuri, 20.11.2024, 19:00
Premierele toamnei în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x