Adaugă-ne ca sursă preferată în GoogleMiercuri, 16 aprilie, apare împreună cu Jurnalul Naţional al 165-lea volum al colecţiei Biblioteca pentru Toţi, "Isabel şi apele diavolului".
Romanul ilustrează continua tensiune a spiritului lui Eliade între magic şi mistic, între voinţă şi har, între autorealizarea eului şi pierderea de sine în Dumnezeu, vizibilă şi în foiletoanele pe care le trimitea Cuvântului, în ciuda faptului că Itinerariul spiritual (1927) părea să fi închis ciclul evoluţiei sale de la teosofie la ortodoxie.
Nehotarârea de a se desprinde pe de-a-ntregul din orizontul îndumnezeirii magice, al creării sufletului nemuritor prin voinţă şi efort propriu, a primit hrană nouă odată ajuns în India. Metafizica realistă de care vorbeşte în roman se dovedeşte a fi aproape un sinonim pentru tantra. Ea este pusă în termenii manifestării realului prin joc şi a creaţiei prin logos, aşa cum sunt înţelese de filosofia indiană (mai precis, aşa cum o înţelegea Eliade atunci).
