Urmărește A1 pe Discover"Mult timp m-am nefericit pentru ziua mea de nastere asezata in plina vara, cand orasele se golesc de oameni care in vacante, care retrasi sub umbrare (ale vietii), departe de agitatie si de chef de prieteni. Cu cine sa sarbatoresti, cine sa isi aduca aminte ca vremea trece si ca urarea «La multi ani!» nu e decat un semn de imbarbatare? Acum, imi dau seama ca sunt un fericit care nu mai trebuie sa joace rolul sarbatoritului, sa isi creeze iluzii privind multimea de prieteni, convertind banutii de arama ai conventionalitatilor in diamante ale gandurilor si sentimentelor sincere. Asa ca, dar mai ales in acest an, raportul meu cu timpul e fundamental schimbat, incercand sa-l ocup eu pe el, sa-i mobilez fiecare secunda, fiecare clipa, nefacand nimic.
Sunt inca in doliu dupa moartea mamei mele, venita ca un corolar al unui an lung cat veacul, in care binele nu s-a despartit de rau ca niste siamezi, aratandu-si fetele in acelasi timp, in aceeasi intamplare, in acelasi chip (mai ales al meu).
Am castigat si am pierdut (la alegerile din cadrul breslei scriitoricesti), mi-au aparut doua romane - «Traieste si mergi mai departe» si «Gde Buharest» - care au starnit interesul unor edituri din strainatate fara sa fi fost eu propus in vreun program de traduceri al institutiilor noastre de cultura (si multe dintre ele si de odihna a spiritului), si-au fost momente in care pentru prima oara in viata mi-am spus ca ma voi lasa de scris, nemaiavand motivatie, am avut insomnii severe, care ma faceau sa am halucinatii si sa cred ca nu e o fericire mai mare pe acest pamant alta decat somnul, am fost penibil si exaltat, au fost multe, foarte multe momente in care orice proiect de viitor era subminat de vorbele cu care isi incheia Tolstoi fiecare insemnare din jurnal - d.v.m.t.m («daca voi mai trai si maine»>), am trait si am semanat in existentele celor din jur tristeti si disperari, revolte si neputinte, intelegand ca tot ce se intampla este fructul propriilor fapte de care noi si numai noi suntem raspunzatori.
Sigur, 59 de ani nu e un inceput si nici un capat de drum. Privind in urma, ma incearca mai degraba sentimentul unei risipiri in dispute marunte, in cauze care nu mi-au apartinut, asa cum este de exemplu cauza presei de dupa Revolutie, cauza luata de mine in serios aproape un deceniu, timp in care am imbogatit niste patroni si am facut partie in politica si chiar in jurnalism unora prin devoalarea adevarului despre altii, cu nimic mai buni sau mai rai decat ceilalti. E un timp pe care il regret enorm vazand Romania de azi. Putea ea, biata de Romanie, sa arate asa si fara ca eu sa-i fi sacrificat singura mea avutie - timpul.
De aceea, privind inainte, vad doar salvari pe cont propriu. Ceea ce vrea sa insemne o viata mai tihnita in casa pe care o tot proiectez in locul casei parintesti, alaturi de cea care are ingrata si temerara misie de a-mi fi stat alaturi in cele mai negre momente ale existentei mele, sa imi vad de proiectele mele literare, bucurandu-ma sa ajung la Paris, pentru prima oara, cu ocazia lansarii romanului «Traieste si mergi mai departe», sa ma bucur de diminetile in care voi pasi cu picioarele goale pe iarba din curtea casei mele, si poate, ca semn ca totusi toata experienta mea de presa sa nu fi fost chiar timp inutil cheltuit, sa creez o catedra de «creativitate jurnalistica». D.v.m.t.m., vorba lui Tolstoi."
Sursa, text si foto: jurnalul.ro
Mariana Nicolesco, declarata "Omul zilei" de Jurnalul National... "In vizita", spectacol cu crivat in iulie...
