Scriitorul Radu Cosaşu şi monteurul Cristina Ionescu, omagiaţi la gala premiilor Gopo 2020

Urmărește A1 pe Discover

Scriitor, gazetar sportiv şi de film, Radu Cosaşu s-a născut pe 29 octombrie 1930, în Bacău, într-o familie din mica burghezie evreiască (numele său originar fiind Oscar Rohrlich). Radu Cosaşu şi-a manifestat talentul literar dinainte de a împlini 20 de ani, debutând în Revista Elevilor la finalul anilor ‘40, după absolvirea liceului la Bucureşti.

A urmat un an de studii la Facultatea de Litere (1948-1949), apoi a fost recrutat pentru Şcoala de Literatură şi Critică Literară „Mihai Eminescu” (1952-1953). Originile evreieşti şi convingerile ideologice l-au adus pe Radu Cosaşu în atenţia Securităţii încă de la începutul anilor ‘50, când unul dintre unchii săi a fost acuzat de spionaj după ce a emigrat din România, şi a culminat cu concedierea sa din funcţia de corespondent special al Scânteii tineretului, după ce şi-a făcut publică opinia despre Revoluţia din Ungaria, lansând teoria „adevărului integral” la Congresul Tinerilor Scriitori prin care susţinea că misiunea scriitorilor nu este aceea de a ascunde neîmplinirile şi greşelile procesului de construcţie a socialismului, ci de a le dezvălui. După 12 ani de „şomaj ideologic”, Radu Cosaşu a revenit în presă în 1968, ca redactor al revistei Cinema, unde a şi lucrat până în 1987, iar în 1972 a publicat volumul intitulat „Viaţa în filmele de cinema”. De-a lungul activităţii sale profesionale, a dedicat nenumărate materiale cinemaului în rubricile sale din România literară, Dilema şi Dilema veche, şi a semnat scenariul producţiei regizate de Lucian Bratu, ce îi are ca protagonişti pe Margareta Pâslaru şi Ştefan Iordache, „Un film cu o fată fermecătoare” (1967).

„Maimuţele personale”, lansat în 1968, este volumul de proză satirică cu care Radu Cosaşu s-a afirmat în lumea literară, urmat în perioada 1973-1989 de ciclul de nuvele, în şase volume, intitulat „Supravieţuiri”, reeditat după 1989. Radu Cosaşu este autorul a peste 20 de volume în care a adunat articole şi eseuri, nuvele autobiografice sau piese de teatru, şi a fost distins cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei (1975), Premiul Uniunii Scriitorilor (1971, 1989), Premiul Naţional pentru Literatură (2007) şi cu Premiul de Excelenţă în cadrul Galei „Ioan Chirilă” (2010).

Respectată de industria cinematografică şi iubită de generaţii întregi de studenţi, la a căror formare profesională a contribuit în calitate de profesor universitar doctor la UNATC, monteuza Cristina Ionescu va fi distinsă cu un premiu special la gala Gopo.

Născută în 1943 în Bucureşti, Cristina Ionescu a absolvit Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii Bucureşti (promoţia 1973) şi a urmat cursuri post-universitare de montaj la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale”. În 1963 a devenit asistenta de montaj a Yolandei Mîntulescu, iar în 1974 a început colaborarea cu regizorul Dan Piţa, cu care avea să lucreze de-a lungul a 40 de ani la filme precum „Concurs” (1982), „Faleze de nisip” (1983) „Pas în doi” (1985), „Hotel de lux” (1992) sau „Kira Kiralina” (2014). O altă relaţie profesională recurentă în viaţa Cristinei Ionescu a fost cea cu Elisabeta Bostan, printre filmele realizate numărându-se „Un saltimbanc la Polul Nord” (1984) şi „Campioana” (1990).

Din filmografia Cristinei Ionescu, în care se regăsesc peste 35 de titluri, se remarcă şi colaborările cu Igor Cobileanski („La limita de jos a cerului”, 2013), Horaţiu Mălăele („Nunta mută”, 2008), Alexandru Mavrodineanu („Lecţia de box”, 2007), Sinişa Dragin („În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură”, 2001), Laurenţiu Damian („Drumul câinilor”, 1991), Nicolae Mărgineanu („Întoarcerea din iad”, 1983), Gheorghe Vitanidis („Burebista”, 1980).

Cristina Ionescu a colaborat, de asemenea, cu regizori, operatori de imagine sau monteuri din noile generaţii, unii dintre ei fiind chiar foşti studenţi de-ai săi, precum Cătălin Mitulescu şi Marius Panduru, cu care a lucrat la „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii” (2006) - câştigând Premiul Gopo 2007 pentru „Cel mai bun montaj” - şi „Loverboy” (2011), sau Eugen Kelemen, alături de care a semnat montajul filmului „La limita de jos a cerului” (2013), fiind nominalizaţi la Premiile Gopo 2014 în categoria „Cel mai bun montaj”.

Sursa : news.ro