Antena Căutare

Cate Blanchett se gândeşte să renunţe la actorie: Este momentul să mă opresc

Cate Blanchett, de şapte ori nominalizată la Oscar şi cu două trofee în palmares, a declarat într-un interviu acordat Vulture că se gândeşte să renunţe la actorie.

„Este momentul să mă opresc”, a spus actriţa în vârstă de 50 de ani, protagonista filmului „Where'd You Go, Bernadette”, regizat de Richard Linklater, care a fost lansat pe 16 august.

Ea a continuat: „Sunt sigură că publicul din toată lumea, când va vedea acest film, va gândi: «Da, fără îndoială, trebuie să se oprească». Îmi cer iertare dinainte”.

Blanchett interpretează rolul Bernadette Fox în adaptarea romanului omonim al Mariei Semple, care a fost producător executiv. Fox este arhitect în Seattle, are o familie fericită până ce fiica ei dispare.

Personajul principal trece printr-o criză existenţială şi artistică, după cum semnalează publicaţia americană. Acelaşi lucru pare să se întâmple şi în cazul lui Blanchett. Întrebată dacă simte la fel de fiecare dată când urmeză să fie lansat un film în care joacă, Blanchett a afirmat că asta i se întâmplă mereu.

Articolul continuă după reclamă

Continuă pentru că „persoane foarte interesante, precum Richard Linklater şi Maria Semple, mă întreabă dacă vreau să lucrez cu ele şi le răspund: «Sigur că vreau»”.

Actriţa a colaborat, între alţii, cu cineaşti ca Martin Scorsese („The Aviator”), Woody Allen („Blue Jasmine”), Todd Haynes („Carol”) şi Terrence Malick („Knights of Cups”).

Nu este prima dată când ea declară că se gândeşte să se retragă. Într-un interviu luat de Julia Roberts pentru Interview Magazine, Blanchett a vorbit despre asta. „Poate că este momentul să mă opresc. Mă gândesc de ce nu mă dedic creşterii găinilor sau să îl citesc pe Proust. Toate cărţile astea mă privesc de pe raft, cumpărate şi necitite încă. De ce continui să mă deranjez să fac filme?”.

Ea era de părere că, odată cu înaintarea în vârstă, „să joci devine de fiecare dată mai umilitor”. „Când eram tânără, mă întrebam de ce actorii mai în vârstă pe care îi admiram vorbeau fără oprire despre retragere. Acum îmi dau seama că ce voiau era să păstreze o legătură cu ultimele fărâme din echilibrul mintal”.

Cate Blanchett, născută pe 14 mai 1969, una dintre cele mai apreciate actriţe din lume, a câştigat de-a lungul anilor numeroase premii şi trofee importante. Actriţa australiană a fost nominalizată de şapte ori la premiile Oscar, câştigând de două ori – în 2005, la categoria „cea mai bună actriţă într-un rol secundar”, pentru interpretarea lui Katherine Hepburn în filmul „The Aviator” al lui Martin Scorsese, şi în 2014, la categoria „cea mai bună actriţă în rol principal”, pentru interpretarea din filmul „Blue Jasmine”, regizat de Woody Allen. Actriţa a mai câştigat trei Globuri de Aur, trei premii BAFTA şi premiul pentru interpretare feminină (Copa Volpi) la Festivalul de Film de la Veneţia.

Sursa : news.ro

George R.R. Martin: Finalul serialului „Game of Thrones” nu va influenţa viitoarele romane... „Good Boys”, cel mai bun debut de anul acesta pentru o comedie originală...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cel mai așteptat serial turcesc al momentului, Între iad și rai, începe la Happy Channel în fiecare miercuri și joi, de la 20:00
Cel mai așteptat serial turcesc al momentului, Între iad și rai, începe la Happy Channel în fiecare miercuri și...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Premiera serialului Destin și datorie, de la 22:00, la Happy Channel: ce surprize are destinul pentru familii marcate de suferință
Premiera serialului Destin și datorie, de la 22:00, la Happy Channel: ce surprize are destinul pentru familii...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x