Silviu Purcarete: "Palilula e o constanta balcanica"

• MAREA PREMIERĂ Te Cunosc de Undeva! Vezi ce surprize ți-am pregătit AZI de la ora 20:00, pe Antena 1 și în AntenaPLAY
• Chefi la cuțite, sezonul 15 - din 10 martie, pe Antena 1 și în AntenaPLAY

Exact peste o saptamana, va intra in salile de cinema din Romania, multasteptata pelicula "Undeva la Palilula", o productie Libra Film (producator Tudor Giurgiu), distribuita de Transilvania Film. Despre aceasta creatie cinematografica, in interviul cu Silviu Purcarete.

Jurnalul National: "Undeva la Palilula" trezeste curiozitatea, justificata, a oricarui privitor de film sau de teatru. Filmul este asteptat. A iesit exact cum v-ati propus de la inceput, inainte de a intra pe platoul de filmare?
Silviu Purcarete: Bineinteles ca nu. Asta nu se intampla niciodata. Daca realizezi 20-25% din ce ti-ai propus e mare lucru. In ultima instanta, acesta e filmul: bun, rau... Sigur, multe lucruri nu au iesit. Procesul a fost indelungat. Am inceput sa ma gandesc la acest film de vreo zece ani. Trebuia sa fie facut demult.

Putea fi inainte si un spectacol de teatru?
Intai am scris textul, care se chema "O povestire cinematografica". Nu era chiar un scenariu, dar parea mai complicat de facut pe scena. M-am gandit la un moment dat, dar fara nici un fel de convingere. De la inceput, mi s-a parut ca povestea trebuie facuta sub forma unui film. Nu stiam in ce fel. Putea sa fie video, putea sa fie un serial... Ideal ar fi fost de facut un serial, un film lung, de sase-sapte ore. Nu s-a putut, desigur. E mare lucru ca Tudor Giurgiu a acceptat sa faca filmul acesta, care nu seamana cu nimic. Riscul era absolut pentru orice producator. A fost dificil de a-l impune, de a gasi parteneri.

Aveti o activitate in teatru de peste 35 de ani. Cum ati caracteriza, dupa aceasta experienta, munca dumneavoastra de regizor de film, in comparatie cu cea de regizor de teatru?
Nu e alta planeta: regizorul de film si regizorul de teatru sunt, macar, verisori. Pana la urma iti exerciti aceeasi meserie. Sunt dificultati absolut obiective fizice. Filmul trebuie facut rapid, in zile de munca extenuante foarte lungi. La teatru poti sa impui un ritm de lucru, o anume respiratie, pentru ca e o munca de lunga durata. La film, depinzi de tot soiul de lucruri si atunci trebuie sa fii destept macar 12 ore continuu, vorba vine. In rest, dincolo de specificul tehnic al povestilor, nu m-am simtit nici o clipa ca facand altceva decat ceea ce m-am obisnuit sa fac.

+1

Mai multe fotografii

Citeste continuarea interviului in Jurnalul!