Urmărește A1 pe DiscoverCei de la Carla's Dreams stau bine la capitolul anominat, ceea ce e greu când ești atât de popular. De aceea cei de la Vice.com.ro au fost curioşi să vadă cum reușesc să facă treaba asta
De ce ai ales să te pictezi pe față?
Sergiu: A fost mai mult o soluție să menținem modul nostru de viață, decât o alegere. Nu suntem primii și nu cred că o să fim ultimii. Nu a trebuit să-i conving pe colegii mei să facă la fel. A fost o idee comună. Nimeni dintre noi nu e fan al vieții publice, așa că a fost o decizie ușoară. Am ales să ne pictăm și nu să purtăm măști din motive tehnice. Nu poți să cânți cu o mască.
Au venit oamenii la voi după primul show să vă întrebe care-i faza cu machiajul? Nu v-a fost frică că lumea o să vă confunde cu o trupă de metal?
Primul concert îl găsești și pe YouTube. Noi nu am comunicat nici cu publicul și nici cu presa câțiva ani. Doar indirect. Și dacă vorbim despre tehnica machiajului, da, trupele de metal sunt cele mai populare pentru stilul ăsta, dar sunt și exemple din pop, dance sau trance care au mers pe filmul ăsta.
Care e cea mai nasoală parte în a purta machiajul în concerte?
Sunt mai multe lucruri, dar pentru mine nu contează asta. Partea complicată a procesului e un preț pe care noi considerăm că merită plătit pentru plusurile pe care le aduce machiajul. Noi suntem pictați doar la aparițiile în media și când cântăm, nu tot timpul.
Ai spus în trecut că proiectul Carla's Dreams e temporar. Crezi că o să-ți fie greu să renunți la personaj când o să vină momentul să termini capitolul ăsta?
Dorul se naște de obicei din lucrurile bune care ți se întâmplă. Și proiectul ăsta în starea „mascată" include în sine niște lucruri bune. Habar nu am dacă o să-mi fie greu sau o să-mi fie dor. Ar fi fals să zic ceva acum. Nu știu ce o să fie în capul meu, în viitor. Dar nu cred că o să fie greu pentru că am reușit să-mi mențin lucrurile importante din viața mea intacte. Alea rămân valabile cu sau fără mască. Cu sau fără proiect. Cu sau fără muzică în general.
Trăiești cu un sentiment de anxietate legat de faptul că s-ar putea să fii descoperit?
Să știi că s-a dezvoltat un pic de paranoia în mine, dar nimic super grav. Mă mai gândesc că s-ar putea să mă „prindă" cineva, dar din nou, nu te poți lua prea în serios. Până la urmă, toată seriozitatea apare în funcție de ceea ce ne punem noi în cap și de condițiile pe care noi le extindem până la un anumit punct. Și nu cred că am intrat în teribilitate. Nu ar fi o tragedie să se afle. Nu moare nimeni. Dar s-ar schimba multe și nu ar fi OK. Ar fi trist, dar nu tragic.
Te-ai gândit vreodată să renunți la anonimat când o să fie gata proiectul?
Nu. Când o să fie gata proiectul o să plec subit.
