Intrebat de alte pasiuni in afara de muzica, Julio Inglesias raspunde cu o oarecare tristete in glas: "Nu mai am pasiuni, Am 70 de ani si imi dramuiesc fiecare clipa. Nu vreau sa pierd nicun moment, in care simt ca traiesc. Daca e sa ma iau dupa statistici, stiu ca mi se apropie sfarsitul. Si ma grabesc. Ma grabesc sa daruiesc cat mai mult, sa invat cat mai multe lucruri si sa traiesc pana in ultima clipa. A venit timpul sa multumesc publicului meu pentru viata incredibila pe care mi-a oferit-o".
Are opt copii, insa nu se plange, ii considera un dar, o a doua sansa si regreta ca nu a putut sa fie un tata mai bun pentru Enrique, pentru Julio si Elizabeth, insa este fericit pentru ca au vieti frumoase si este tare mandru de ei. Pentru ceilalti copii, insa, a ales sa fie un tata adevarat. "Ne iubim foarte mult, ca familie. Dar acum am si copii foarte mici. Si ma ingrijoreaza faptul ca ei au 16 ani, 14 ani, 12 ani si respectiv sase ani, iar eu parca sunt bunicul lor. Si ei au mai mare nevoie de mine, decat au cei mari. Si poate ca acum sunt un tata mai bun. Asa ca, cum am putin timp liber, il dedic in totalitate lor. Pentru ca au nevoie de mine. Si au o mamica grozava. Sotia mea este incredibila. Si avem copii impreuna. Nu stiu cum am reusit sa-i facem, pentru ca eu am fost mai mult plecat", povesteste amuzat cantaretul.
Cand vorbeste, la randul lui, despre cel care i-a fost tata se emotioneaza si spune ca seamana foarte mult cu el. "Imaginea tatalui meu o vad in oglinda. In fiecare dimineata, cand ma trezesc si ma uit in oglinda, il vad pe taticul meu. Seman foarte mult cu el. Cu cat imbatranesc mai mult, cu atat seman mai mult cu el. Cand vorbesc despre el, vorbesc despre un om care m-a invatat lucruri valabile chiar si astazi. Nu pot uita asta".
Dincolo de muzica, in tinerete era pasionat de sport. A practicat fotbalul, era portar, insa nu unul extraordinar, asa cum recunoaste. La 19 ani cariera aceasta i-a fost oprita cand a suferit un accident foarte grav. Nu ii pare rau pentru nimic. Altfel, nu ajungea sa cante. "Acel accident mi-a schimbat complet viata. Eram tanar, student la Facultatea de Drept din Madrid si jucam si fotbal. Si dintr-o data am ramas paralizat. Mi-am petrecut aproape trei ani prin spitale si astfel cariera mea de fotbalist s-a incheiat. Si atunci cineva mi-a dat o chitara, pentru ca nu puteam sa-mi misc foarte mult mainile. Si asa am inceput sa scriu cantece si am devenit cantaretul familiei. Nu ma consideram un cantaret".
Este a doisprezecea oara cand vine in Romania, motiv sa credem ca ii place aici, mai ales ca prima sa calatorie in calitate de artist a fost in Brasov, in 1969. "Iubesc tara asta. Sunt foarte roman, din multe puncte de vedere. Avem aceleasi gene. Suntem latini. Ne asemanam. Este vorba si de felul in care simtim, in care comunicam la nivel sufletesc, suntem latini. Avem aceleasi radacini. Asa ca ma simt foarte bine in tara voastra".
Si ca sa nu uite Simona Gherghe i-a oferit cantaretului muzica Mariei Tanase si vin al Casei Regale Romanesti...
Puteti urmari toate editiile "Acces Direct" pe AntenaPlay.ro!
