Adaugă-ne ca sursă preferată în GoogleChiar dacă sunt duri în bucătărie, atunci când vine vorba de copii jurații de la ”Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor” devin niște mielușei. Ambii părinți, chef Bontea și chef Dumitrescu și-au dat jos tunicile de bucătari și au ieșit la joacă.
Alături de alte vedete, precum Diana Munteanu Niculescu, Jojo sau Monica Davidescu, dornice să aducă o bucurie copiilor, cei doi jurați au petrecut câteva ore decorând împreună cu ei dulciuri care mai de care mai îmbietoare. Fie că s-au jucat cu frișcă, cu brioșe și bomboane colorate, cei doi chefi au fost de-a dreptul generoși în laude și aprecieri la adresa copiilor.
„Sunt părinte și știu câtă nevoie de afecțiune are un copil”, a spus Sorin Bontea.
„Eu am crescut într-o familie cu patru frați și privindu-i pe acești copii mă gândesc cât de greu le este să nu aibă lângă ei o mamă, o familie. Țin minte că unul dintre cele mai dificile momente din viață a fost atunci când am plecat să lucrez pe un vas de croazieră și am stat departe de copiii mei foarte mult timp. Copiii au nevoie de îngrijire, de atenție, de joacă. Așa că a fost o mare bucurie pentru noi să putem să facem parte din programul lor timp de câteva ore, să decorăm dulciuri, să ne întrecem în imaginație. Dar cel mai important este că acești copii pot fi ajutați oricând, de oricine, fie donând doi euro lunar, la numarul 8844, fie cu alte lucruri necesare lor, de la jucării, la rechizite, haine, timp petrecut cu ei la film, la joacă, la plimbare”, a mărturisit Sorin Bontea.
La rândul lui, chef Florin Dumitrescu a fost imediat cucerit de copiii care nu numai că au vrut să decoreze brioșe cu el, ci și să facă poze împreună și să se joace.
„Am avut emoții foarte mari în momentul în care am intrat în casa în care trăiesc acești copii. M-am bucurat de veselia lor, de faptul că am descoperit niște copii frumoși, curați, inocenți, cu visuri mari și care știu să împartă tot între ei. Mi-am dat seama că a fi copil pe lume nu este neapărat un dar pentru părinți, cât un dar pentru tine. Acum că sunt și eu părinte, cu atât mai mult mi se pare de neînțeles să îți abandonezi copilul.
După vizita pe care le-am făcut-o, am ajuns acasă și m-am uitat la Ava cum doarme în patul ei și i-am mulțumit lui Dumnezeu că mi-a dat-o mie și nu altcuiva. Aș vrea să mă implic mai mult în viața acestor copii și încerc să gândesc un plan în care să îi includ. Cred că dacă ne unim forțele, putem face mult bine. Mulți dintre ei am înțeles că vor să se facă bucătari, mulți dintre cei care au crescut acolo au ajuns arhitecți, medici sau ingineri IT, oameni care și-au dorit să intre în societate și să realizeze ceva. Cred că aceste instituții trebuie sprijinite să crească astfel de copii abandonați așa cum ne creștem noi copiii acasă. Cu dragoste, cu principii sănătoase și cu multă căldură.”
