Antena Căutare

Ce facultate a terminat Cristi Chivu. Puțini știu ce studii are antrenorul celor de la Inter Milano

Cristi Chivu nu s-a remarcat doar prin rezultatele obținute pe teren, ci și prin preocuparea sa pentru formarea academică. Iată ce studii are!

Ce facultate a terminat Cristi Chivu. Puțini știu ce studii are antrenorul celor de la Inter Milano | Hepta

Cristi Chivu se numără printre numele importante din fotbalul românesc. În prezent, ocupă funcția de antrenor la Inter Milano, unde a reușit deja să își treacă în palmares un titlu important, câștigând Cupa Italiei.

Parcursul său arată o evoluție constantă, încă din tinerețe demonstrând că nu neglijează educația, în ciuda perioadelor aglomerate din viața de sportiv profesionist.

Citește și: Imaginile momentului cu Cristi Chivu după ce a câștigat Cupa Italiei. Cum a apărut alături de familie pe teren

Ce studii are Cristi Chivu

Articolul continuă după reclamă

Cristi Chivu a urmat cursurile Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității de Vest din Timișoara, unde s-a înscris în 2006, potrivit Cancan.

Studiile au fost finalizate în anul 2011, iar, ulterior, a susținut examenul de licență, obținând calificarea de profesor. Parcursul său universitar nu a fost unul liniar, fiind nevoie să își întrerupă temporar activitatea academică din cauza angajamentelor profesionale din străinătate, mai transmite sursa citată mai sus.

Cu toate acestea, Cristi Chivu a revenit de fiecare dată pentru a-și susține examenele.

În plan profesional, Cristi Chivu a avut o carieră solidă ca jucător, evoluând la cluburi importante precum AS Roma și Inter Milano, unde a câștigat trofee majore, inclusiv Liga Campionilor. După retragere, și-a continuat drumul în fotbal ca antrenor, reușind, și din această poziție, performanțe notabile.

A câștigat titlul la nivel de tineret cu echipa Primavera a clubului Inter, iar, ulterior, a ajuns să conducă echipa de seniori, bifând o performanță rară: titlul de campion atât ca jucător, cât și ca antrenor al aceluiași club. Această realizare îl plasează într-o categorie importantă în fotbalul italian.

Citește și: Cristian Chivu a purtat torța olimpică pe străzile din Milano. Cum au apărut Adelina Chivu și fiicele lor în timpul momentului

Cristi Chivu a preluat echipa milaneză în vara anului 2025, după un sezon dificil al echipei și în câteva luni a reușit să câștige titlul și Cupa Italiei cu Inter Milano. Românul este primul antrenor din istoria clubului care câștigă Serie A și Cupa Italiei în primul său sezon pe banca tehnică.

După ce a luat titlul și Cupa Italiei, Cristi Chivu a vorbit despre momentele de la începutul sezonului, când Inter a pierdut două din primele trei etape din Serie A. Printre altele, antrenorul a simțit să amintească de primul zece la gimnastică din istorie, în contextul în care a dorit să ofere echipei sale nota zece cu felicitări.

„Primul zece din istorie l-a luat gimnasta Comăneci şi era româncă. Şi eu dau nota zece echipei mele. Anul viitor ambiţiile vor fi şi mai mari. Zece cu felicitări, pentru toţi. (...) Era visul meu, al clubului, al suporterilor şi al echipei: ambiţiile Interului, istoria sa din ultimii ani ne spun să menţinem ştacheta sus şi să fim competitivi pe toate fronturile. Uneori reuşim, alteori nu, dar contează ambiţia, munca şi motivaţiile potrivite pentru a atinge obiectivele şi visurile. Acest grup a făcut asta încă de la început, de când au acceptat că reprezentăm ceva mai important decât noi înşine. Câştigarea a două trofee nu este niciodată ceva de la sine înţeles şi este meritul unui grup de băieţi minunaţi. Într-un vestiar, zilnic sunt de gestionat suişuri şi coborâşuri, iar când câştigi, la final trebuie să fii fericit. Merităm asta”, a spus Cristi Chivu pentru presa italiană.

Gest uriaș făcut de Răzvan Lucescu, la pomana de 40 de zile a lui Mircea Lucescu! Imagini de la parastas. Cum a apărut a...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi. Povestea Nadiei
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
George Pușcaș, audiat la DIICOT în dosarul Nordis! Suma uriașă pe care fotbalistul susține că a pierdut-o
George Pușcaș, audiat la DIICOT în dosarul Nordis! Suma uriașă pe care fotbalistul susține că a pierdut-o
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alina Pușcău s-a întors la ședintele de chimioterapie. De ce este nevoită să le continue, deși s-a vindecat
Alina Pușcău s-a întors la ședintele de chimioterapie. De ce este nevoită să le continue, deși s-a vindecat Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul pe Story, din baia școlii
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan a anunțat când va elibera vila de protocol din Cartierul Primăverii! Pleacă în plin val de demisii!
Ilie Bolojan a anunțat când va elibera vila de protocol din Cartierul Primăverii! Pleacă în plin val de demisii! BZI
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4 reactoare. Ce se schimbă pe Dunăre
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Boala care umple spitalele din Capitală. Copiii ajung pe capete la Urgențe
Boala care umple spitalele din Capitală. Copiii ajung pe capete la Urgențe Observator
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x