Adaugă-ne ca sursă preferată în GoogleDragii mosului, era o vreme cand filmele erau filme. Adica se jucau in fata camerelor de luat vederi, cu actori in carne si oase, cu punct culminant, cu desfasurarea actiunii si cu deznodamant. O vreme in care personajele principale nu aveau urechile albastre ori verzi si tuguiate, nu deveneau, la ora patru, roboti, pentru ca la cinci fara un sfert sa se transforme in oameni, iar cand spuneau replicile faceau sa tremure camesa pe tine.
Ei, bine, intr-o astfel de perioada a aparut CASABLANCA. Adevarata capodopera. Regizorul Michael Curtiz a luat scenariul adaptat de niste baieti dibaci, l-a rugat pe Humphrey Bogart sa-i dea o mana de ajutor (initial, rolul fusese oferit lui Ronald Reagan, viitorul presedinte al SUA), "Soimul Maltez" a venit si cu doamna Ingrid Bergman si trei Oscaruri plecasera, deja, la drum. Povestea o stiti: personajul principal are de ales intre iubirea pentru o femeie sau ajutorarea ei si a sotului sau, lider al rezistentei cehe, pentru ca acesta sa scape din orasul marocan Casablanca si sa continue lupta contra nazistilor, in cel de-al Doilea Razboi Mondial.
Initial, pelicula trebuia lansata in ianuarie 1943 dar, pentru a profita de "publicitatea" iscata dupa invazia aliata in Nordul Africii, a fost aruncat, pe piata, pe 26 noiembrie 1942, fix acum 70 de ani. Cadre de senzatie, interpretari mirifice, zeci de replici devenite proverbe: "Louis, cred ca acesta este inceputul unei frumoase prietenii", opt nominalizari si trei premii Oscar. Restul...Restul se vede, nu se povesteste!
