Antena Căutare

De vorbă cu Igor Munteanu, membru al juriului emisiunii "Dansează printre stele", difuzată în această toamnă de Antena 1

Cum ai ajuns să faci parte din acest juriu? Am primit de la organizatorii show-ului propunerea de a mă alătura acestei echipe. Sunt și la Chișinău implicat în mai multe proiecte artistice, printre care Academia de dans „Just Friends” pe care o conduc.

Cum ai ajuns să faci parte din acest juriu?
Am primit de la organizatorii show-ului propunerea de a mă alătura acestei echipe. Sunt și la Chișinău implicat în mai multe proiecte artistice, printre care Academia de dans „Just Friends” pe care o conduc.
Ce simți acum când știi că vei juriza în cel mai vechi format de dans din lume?
Este un sentiment de enormă bucurie combinat cu responsabilitate pentru toate deciziile pe care va trebui să le iau pe parcursul acestui show.
Ce părere ai despre compania în care te vei afla la masa juriului?
Sunt încântat de faptul că am ocazia să colaborez cu acești oameni pe care îi respect foarte mult ca profesioniști. Cred că acest show ne va apropia și uman, pentru că avem o misiune comună – să jurizăm, cred eu, cele mai frumoase numere de dans.

Îl știai pe Mihai Petre dinainte sau abia acum vă cunoașteti?
Personal nu am avut ocazia să ne cunoaștem înainte, dar acest proiect ne-a adus împreună pe aceeași scenă. Îl respect și îl apreciez pe Mihai, cred că vom fi buni prieteni de proiect.
Ai inceput sa dansezi de la 17 ani. Te-ai apucat relativ tarziu. Cum a început dragostea pentru dans?
Intr-adevăr, mi-am început foarte tarziu cariera de dansator. Cred ca dragostea pentru dans mi-a fost insuflată de la prima lecție de dans de către profesori, care au știut să ne transmită pentru întreaga viață pasiunea pentru această artă.

Ai făcut dansuri populare și lecții de balet modern. În care dintre ele te-ai regăsit cel mai mult?
Dansurile populare m-au ajutat mai mult la formarea mea ca dansator, ele au fost un punct de pornire foarte bun în carieră, dar în stilul modern am simțit cu adevarat cum e să fii liber în dans, în acesta mă regăsesc în continuare din ce în ce mai mult.


Ai înființat două școli de dans, prima în Brașov, în anul în 2003 și alta în Chișinău, în 2010. Functioneaza ambele si acum? Cine se ocupă de ele?
Școala de dans din Brasov nu mai funcționează deoarece, cu câțiva ani în urmă, (atunci când am înființat școala) am fost nevoit să plec din România pentru că nu dețineam cetățenia româna, dar sper foarte mult să revin aici și să relansez acest proiect care să funcționeze ca Academia de dans “Just Friends”.
Școala de dans din Chișinău funcționează din 2010. Am grijă personal de acest proiect și mă bucură faptul că suntem foarte solicitați în diferite show-uri, evenimente și fimări de videoclipuri. Am creat un colectiv unit și împreună vrem ca “Just Friends” Dance Academy să devină o instituție reper în lumea dansului din Republica Moldova.
Cu ce te ocupi în Chișinău?
În Chișinău, principala și cea mai importantă ocupație a mea este “Just Friends” Dance Academy. Administrez atât din punct de vedere managerial, cât și artistic acest minunat colectiv de dansatori.
Ce fel de jurat vei fi la Dansează printre vise?
Vreau să fiu un jurat sincer și obiectiv. Știu că pentru participanți nu va fi ușor să se afle în această competiție, de aceea voi face tot posibilul să îi încurajez, dar în același timp să îi apreciez obiectiv.
Cum se potriveste această misiune cu felul tău de a fi?
Deși este o postură absolut nouă, nu cred că voi depune eforturi foarte mari să fac față. Fiind coregraf, am ocazia să analizez la fiecare repetiție sau eveniment prestația ucenicilor mei și să dau verdictele necesare. Deci, consider că ani buni am exersat, fără să îmi dau seama, postura de jurat.
Ce trebuie să aibă un dansator ca să te impresioneze?
În primul rând, absolut evident, să aiba o tehnica buna, să depună pasiune în mișcări, să fie o persoană carismatică și să poata reda emoțiile melodiei pe care dansează, într-un cuvânt, sa fie Dansator .
La ce să ne aşteptăm la toamnă, în emisiune?
Cred că trebuie să vă eliberați serile când va avea loc emisiunea, pentru că vrem să oferim telespectatorilor un show în care emoțiile, lupta, tensiunea și dragostea vor fi redate exclusiv prin mișcări de dans. Ne dorim să ducem dansul la alt nivel, pentru că nimic nu poate fi mai frumos și mai intens decât un dans realizat din pasiune.

Articolul continuă după reclamă

Ce a spus soția ta când a aflat că vei face parte din juriul emisiunii de la Antena 1?
Evident că s-a bucurat enorm pentru mine, ea întotdeauna îmi este alături și mă susține. Am învățat în timp să împărțim succesele și micile nereușite. Așa că, din toamnă, vom avea cu siguranță încă un telespectator fidel al show-lui.

Vei sta destul de mult departe de casă cât vei face parte din juriul emisiunii. Nu-ti va fi greu cu drumul? Soția ta ce are de spus în această privință?
Sunt obișnuit cu drumurile înca din perioada turneelor. Ani întregi am tot umblat prin lume, în fond, cred că viața unui artist este o continuă călătorie. Iar sotia mea este deja obișnuita cu plecările mele, cred că distanta dintre Chisinau și Bucuresti nu este atât de mare, așa că nu voi lipsi prea mult de acasă.
Soția ta face și ea parte din lumea dansului sau are cu totul și cu totul alte înclinații?
Soția mea, Ana, nu face parte din lumea dansului, dar face și ea parte din lumea artei, este designer vestimentar. Ținutele de la toate coregrafiile mele sunt schițate de ea, soarta a făcut să am o soție care să mă completeze foarte bine.

Câți ani are fetița ta?
Prințesa mea micuță, Elizabeta, are 4 anisori și este plină de idei creative.
Soția și fiica ta s-au arătat deja interesate să vină și ele măcar o dată să te susțină din gradenele emisiunii? Ați vorbit despre asta?
Sincer, nici nu am apucat să vorbim despre acest lucru, dar daca ele își vor dori să vină la București eu voi fi foarte bucuros.
Ce-ti dorești pentru viitor?
Îmi doresc nespus să fie pace pe pământ, caci Dumnezeu ne dă în rest tot ce merităm.

Cel mai mare fan al lui Bănică Jr., Adrian Ivan, a făcut spectacol la ”Neatza cu Răzvan și Dani”!... A început numărătoarea inversă! Ce spun chefii despre drumul spre Hells Kitchen – Iadul Bucătarilor...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bursa neagră a mamelor surogat - ancheta exclusivă Observator despre piața ascunsă a mamelor de închiriat, la Observator 19
Bursa neagră a mamelor surogat - ancheta exclusivă Observator despre piața ascunsă a mamelor de închiriat, la...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Coșmar Residence, campania care a zguduit mafia imobiliară din România, revine la Observator Antena 1 din 11 iunie
Coșmar Residence, campania care a zguduit mafia imobiliară din România, revine la Observator Antena 1 din 11 iunie
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x