Antena Căutare

Concurenții din ”Ultimul Trib” nu reușesc să scape de accidentări: ”Nici nu am putut să le mai numărăm”

După cum concurenții au aflat deja pe propria piele, competiția în ”Ultimul Trib” nu este deloc una ușoară, iar Sorana, Dima Trofim și Sorin Brotnei au deja un recensământ dureros.

După cum concurenții au aflat deja pe propria piele, competiția în Ultimul Trib” nu este deloc una ușoară, iar Sorana, Dima Trofim și Sorin Brotnei au deja un recensământ dureros.

”Suntem toți Harry Potter aici, iar vrăji de trecut zgârieturile nu avem, doar de făcut”, face haz de necaz Sorana, după ce atât ea, cât și colegii săi Dima Trofim și Sorin Brotnei au reușit să facă rost de câte o zgârietură în frunte, precum micul vrăjitor Harry Potter. ”Nici nu am putut să le numărăm până acum”, a mai spus aceasta. Iar recensământul este dureros și cuprinde zgârieturi și multe vânătâi. ”Eu sunt tot o inflamație”, spune și ”lemurul” Dima Trofim.

Cum se vor descurca ”Lemurii”, telespectatorii vor afla în reality-show-ul ”Ultimul Trib”, din această toamnă, la Antena 1. ”Ultimul Trib” este un show adaptat după celebrul format ”Nomads”. Trei triburi - unul de vedete, unul de sportivi și unul compus din oameni de rând - vor fi trimise în Madagascar, unde vor fi supuse unei aventuri exotice, care le va pune la încercare atât abilitățile sociale, cât și cele fizice. În ciuda personalităților complet diferite ale membrilor, fiecare trib va trebui să își dovedească puterea de a rezista sub impactul șocului cultural, dar și sub presiunea eforturilor fizice.

Articolul continuă după reclamă

În fiecare săptămână, cele trei triburi – de vedete, sportivi și oamani de rând - se vor lupta pentru ”Teritoriu”, iar în timp ce tribul câștigător va fi cazat într-un resort de lux și va fi răsfățat zilnic, cel de pe locul doi va ajunge într-un sat alături de localnici, unde membrii tribului vor fi nevoiți să trăiască în același mod în care o fac și aceștia. Acesta nu este însă nici pe departe cea mai grea situație în care se poate găsi un trib: cei care vor fi pe locul trei vor trăi întreaga săptămână într-un loc izolat, cu resurse minime. În plus, la finalul unei săptămâni de încercări grele, membrii triburilor vor fi nevoiți să se lupte și pentru a rămâne pe insulă.

Săptămână de săptămână triburile își vor măsura puterile în competiții spectaculoase și tensionate atât pentru ”Teritoriu”, cât și pentru ”Eliminare”, pentru ca în final doar opt membri să mai rămână în confruntarea pentru miza cea mare: premiul în valoare de 100.000 de euro. Nimeni nu va ajunge însă la acesta fără a suferi transformări, fără a-și dezvălui adevărata față și fără ca telespectatorii să afle cine este cu adevărat.

Tribul sportivilor este format din: Alex Filip, Cornelia Condeescu, Lola Crudu, Daniel Chiriță, Ioana Șulea, Mircea Zamfir și Roxana Chiperi. Cei șapte sportivi își vor măsura puterile cu tribul format din vedete și cu cel format din oameni de rând: Mirel Magop, Silviu Mircescu, Cosmin Pădureanu, Oana Dedeu, Ema Șerban și cuplul format din Gabriela Popa și Silviu Geandra. Cel de-al treilea trib, cel al vedetelor, este format din Dorian Popa, Dima Trofim, Daniela Crudu, Sorana Darclée Mohamad, Ionuț Iftimoaie, Paula Chirilă și Sorin Brotnei.

”Lemurii” fac echipă bună în ”Ultimul Trib”! ”Poate nu suntem cei mai puternici, dar cu siguranță suntem cei mai uniți”... Lupta din Madagascar, tot mai DURĂ pentru concurenții de la „Ultimul trib”...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage

Alatura-te abonatilor AntenaPlay: https://s.a1.ro/GMizvqZ

INSTALEAZA APLICATIILE ANTENAPLAY
Android / 
iOS / Smart TV - Afla daca televizorul tau e compatibil
Like pe  Facebook /  Follow pe Instagram / Subscribe pe YouTube 

Citește și
Ce s-a întâmplat, cu adevărat, la ”Ultimul Trib”! Mircea Zamfir, marele câștigător, detalii neștiute: ”Am rămas cu patru prieteni!”
Ce s-a întâmplat, cu adevărat, la ”Ultimul Trib”! Mircea Zamfir, marele câștigător, detalii neștiute:...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mircea Zamfir este câștigătorul trofeului Ultimul Trib și al marelui premiu  în valoare de 100.000 de euro
Mircea Zamfir este câștigătorul trofeului Ultimul Trib și al marelui premiu în valoare de 100.000 de euro
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Copiii lui Adrian Minune, ironie la adresa mamei lor, Cati Simionescu: “Dacă sunam eu la poliție…”
Copiii lui Adrian Minune, ironie la adresa mamei lor, Cati Simionescu: “Dacă sunam eu la poliție…” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că în case nu se poate sta
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că... Antena3.ro
Când va dezvălui Samsung noile smartphone-uri pliabile. Compania introduce o nouă tehnologie numită Flex Titanium
Când va dezvălui Samsung noile smartphone-uri pliabile. Compania introduce o nouă tehnologie numită Flex Titanium useit
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“ BZI
Ping-pong cu minireactoarele nucleare de la Doicești: Premierul demis Ilie Bolojan vrea să trântească cu orice chip proiectul Reactoarelor Modulare Mici
Ping-pong cu minireactoarele nucleare de la Doicești: Premierul demis Ilie Bolojan vrea să trântească cu orice... Jurnalul
Andreea Popescu, surprinsă după divorț: Mă caută prea puțin bărbații. Mesajul primit pe Instagram a lăsat-o fără cuvinte
Andreea Popescu, surprinsă după divorț: Mă caută prea puțin bărbații. Mesajul primit pe Instagram a lăsat-o... Kudika
Bucurie uriașă până pe 24 iulie pentru trei zodii. Curg lacrimile de fericire pe obraz
Bucurie uriașă până pe 24 iulie pentru trei zodii. Curg lacrimile de fericire pe obraz Redactia.ro
Cod portocaliu de furtuni în România. Zonele afectate de vijelii și grindină
Cod portocaliu de furtuni în România. Zonele afectate de vijelii și grindină Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur?
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x