Antena Căutare

America Express, 25 ianuarie 2023. Ce „cadou” neprețuit a primit Joaquin Bonilla. Unde s-au cazat mexicanul și Ovidiu Buta

După o zi extrem de încărcată, concurenții s-au lovit de o nouă provocare. Cele 7 echipe au fost nevoite să își găsească cazare în capitala Mexicului, unde oamenii sunt altfel față de locurile în care au fost până acum.

Ajunși în Mexico City, concurenții se confruntă, pentru prima dată pe Drumul aurului, cu o nouă provocare - aceea de a găsi cazare într-o metropolă precum capitala Mexicului. Deși nu au ajuns demult aici, cele 7 echipe au aflat că dinamica și energia unui astfel de oraș este cu totul diferită față de localitățile mici prin care au trecut până acum și au fost, din nou, surprinse în această competiție

Hai să vezi episodul integral pe AntenaPLAY!

Citește și: America Express, 24 ianuarie 2023. Concurenții și-au demonstrat curajul la aparatul cu electroșocuri. Cum s-au descurcat

Unde s-au cazat Ovidiu și Joaquin, la America Express ediția 8 din 25 ianuarie 2023. Ce gest emoționant au făcut

Pentru unii concurenți găsirea unor unui acoperiș deasupra capului a fost mai anevoiasă, în timp ce alții au avut parte de surprize de zile mari. De asemenea, Ovidiu și Joaquin au profitat de avantajul lor și s-au îndreptat direct către casa verișoarei lui Joaquin pentru a petrece noaptea acolo.

Concurentul a fost compleșit de emoții când și-a reîntâlnit o parte de familie pe care nu o mai văzuse de mulți ani. „Niciodată nu m-am gândit când am început America Express că pot să primesc un fel de cadou, fără să fac nimic anume, nicio amultă, nicio imunitate. A fost un cadou de la Dumnezeu, care a fost bineprimit”, a mărturisit mexicanul.

În scurt timp, cei doi au rămas singuri în toată casa și ieșind la o scurtă plimbare au dat „nas în nas” cu Larisa și Daiana. Deși sunt adversari, concurenții nu au stat prea mult pe gânduri și le-au invitat pe gimnaste la ei.

„Erau absolut rupte, nu găsiseră deloc cazare, se învârtiseră de patru ore și atunci am zis: Hai cu noi”, a povestit Ovidiu.

„Eram foarte obosite. Voiam doar să văd un pat. Sunt niște oameni foarte faini”, au adăugat Larisa și Diana.

Citește și: America Express, 23 ianuarie 2023. Concurenții, peripeții la cazare. Pe cine au întâlnit Cătălin Bordea și Nelu Cortea

Și Andreea Bălan alături de Andreea Antonescu au ajuns la o cazare inedită. Ele au fost găzduite de o familie cu patru pisici și un câine imens, însă un alt detaliu a făcut-o pe Andreea Antonescu să se simtă rușinată.

„O roșioară, o brânzică?”, a întrebat, de la obraz, Andreea Antonescu.

„Îmi venea să mă bag în pământ de rușine. Mi-e rușine de mor. Îmi vine să mă duc să mă așez în patul cățelului”, a mărturisit coechipiera ei.

Tot ce trebuie să știi despre America Express - Drumul Aurului

După 4 sezoane în care au străbătut Asia în lung și lat, sezonul 5 schimbă continentul și se mută în America. Drumul Aurului va duce cele 9 perechi de vedete prin Mexic, Guatemala și Columbia, pe o rută ce cumulează peste 7000 de kilometri.

Chef Cătălin Scărlătescu și iubita lui, actrița Doina Teodoru, Puya și soția lui, Melinda, Andreea Antonescu și Andreea Bălan, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, stilistul Ovidiu Buta și directorul artistic Joaquin Bonilla, Jean Gavril și fratele lui, Dinu, cântăreața Bruja și prietenul ei, Pufeh, gimnastele Larisa Iordache și Diana Bulimar, Bie Adam și mama ei pornesc pe un drum misterios și magnific. Mii de kilometri în căutarea orașului de aur, visul marilor cuceritori: El Dorado. Un itinerar fabulous, pe teritoriile a trei țări exotice. Tărâmul zeilor azteci, o țară a contrastelor, de la satele rătăcite prin munți la plajele de la Marea Caraibelor și cele mai mari aglomerații de pe pământ, Mexicul, cu esențele lui tari și culorile aprinse este locul în care începe aventura celui mai dur reality show din România.

Ca și până acum, Oase și Marius Damian vor povesti telespectatorilor despre specificul zonelor în care ajung, despre obiceiurile și ineditul lor și le vor arăta Mexicul, Guatemala și Columbia dintr-o cu totul altă perspectivă.

De asemenea, Irina Fodor îi va însoți pe concurenți în cea mai mare provocare a vieții lor de până acum.

America Express - Drumul Aurului se vede pe Antena 1 în fiecare duminică de la 20:00, luni, marți și miercuri de la 20:30, dar și pe AntenaPlay.

De ce Larisa Iordache și Diana Bulimar își spun ”Gogo”. Cum a apărut porecla concurentelor de la America Express... America Express, 25 ianuarie 2023. Ce echipe au intrat la cursa pentru ultima șansă. Cine a primit cele mai multe voturi...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Iulia Albu, cu părul brunet și ciufulit. La ce look neașteptat a apelat fosta concurentă de la America Express
Iulia Albu, cu părul brunet și ciufulit. La ce look neașteptat a apelat fosta concurentă de la America Express
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Anunțul Irinei Fodor de la filmările Asia Express - Drumul Zeilor. Ce s-a întâmplat când echipele au ajuns în Indonezia
Anunțul Irinei Fodor de la filmările Asia Express - Drumul Zeilor. Ce s-a întâmplat când echipele au ajuns în...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine l-a ajutat
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine... AntenaSport
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea copil al său: „Bun venit în lume, fiule”
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea... Elle
Andreea Popescu, înțepătură la adresa lui Rareș Cojoc? Influencerița a transmis un mesaj puternic
Andreea Popescu, înțepătură la adresa lui Rareș Cojoc? Influencerița a transmis un mesaj puternic Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
O comoară de aur de acum 3.000 de ani a fost găsită în Prahova, de un bărbat cu detector de metale
O comoară de aur de acum 3.000 de ani a fost găsită în Prahova, de un bărbat cu detector de metale Antena3.ro
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață dispozitivul
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață... useit
Ilie Bolojan este decis să „arunce în aer” parteneriatul strategic cu SUA! Acuzații grave aduse de Sorin Grindeanu!
Ilie Bolojan este decis să „arunce în aer” parteneriatul strategic cu SUA! Acuzații grave aduse de Sorin... BZI
4 zile de naștere ale persoanelor destinate relațiilor karmice
4 zile de naștere ale persoanelor destinate relațiilor karmice Jurnalul
Jessie J a învins cancerul: Am plâns ore întregi și apoi am respirat pentru prima dată după un an...
Jessie J a învins cancerul: Am plâns ore întregi și apoi am respirat pentru prima dată după un an... Kudika
Verdict neașteptat pentru Nicușor Dan! Decizia luată de Tribunalul Botoșani
Verdict neașteptat pentru Nicușor Dan! Decizia luată de Tribunalul Botoșani Redactia.ro
"Mulţumesc Bucureşti, mulţumesc România". Reacţia unui tânăr din Ucraina venit la concetrul Max Korzh Observator
Cauze ale durerilor de sân. De ce pot apărea aceste simptome 
Cauze ale durerilor de sân. De ce pot apărea aceste simptome  MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce rutina zilnică este importantă pentru copilul tău
De ce rutina zilnică este importantă pentru copilul tău DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x