Antena Căutare

Când va avea premiera cel de-al treilea sezon al serialului original „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN”, de la Antena 1

Descoperă când începe cel de-al treilea sezon al emisiunii „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN”, de la Antena 1. Ce detalii au ieșit la iveală.

Galerie
Descoperă când începe cel de-al treilea sezon al sezonului „Ana, Mi-ai fost scrisă” | Antena 1

Serialul original semnat Ruxandra Ion şi produs de Dream Film Production, Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, care a captivat milioane de telespectatori cu difuzarea primelor două sezoane, se întoarce în curând. Descoperă când începe și ce surprize aduce.

Când va avea premiera cel de-al treilea sezon al serialului original „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN”, de la Antena 1

După un final de sezon care a oferit unul dintre cele mai emoționante momente ale an-ului, chiar în seara de Crăciun, povestea originală Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN continuă în 2026, la Antena 1. Iubirea a fost pusă la încercare, adevărurile au ieșit la iveală, iar fiecare per-sonaj a fost nevoit să aleagă între iubire, sacrificiu și libertate. Începând din 8 ianuarie, în fiecare seară de joi, de la 20.30, telespectatorii vor putea trăi alături de personajele lor preferate emoții intense, într-un sezon clădit pe cenuşa unui trecut dureros, care promite să scoată la iveală noi adevăruri crude şi noi intrigi nebănuite.

Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN a încheiat sezonul cu un final intens, în care emoția, sacrificiul și adevărul au redefinit destinele personajelor și au confirmat forța unui serial care a ținut publicul cu sufletul la gură. Acesta a lăsat în urmă destine suspendate, adevăruri spuse pe jumătate și răni care nu au apucat să se vindece. Alegerile făcute au schimbat pentru totdeauna relațiile dintre personaje, iar consecințele lor au rămas să apese greu asupra tuturor. Iubirile neîncheiate, vinovățiile nerezolvate și secretele încă ascunse au conturat un viitor incert, în care nimic nu mai putea fi la fel. Povestea Anei a rămas deschisă, la fel ca întrebarea dacă adevărul va aduce, în cele din urmă, vindecare sau noi rupturi, lăsând publicul cu așteptarea firească a continuării și cu promisiunea unor destine care urmează să fie din nou puse față în față cu propriul trecut.

Articolul continuă după reclamă

„Mai e foarte puțin până la debutul sezonului trei din „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN” și simt că abia acum vine Moșul pentru mine, cel puțin. Nu îmi place, de obicei, să spun detalii despre serial, pentru că nu vreau să distrug surpriza şi aștept cu nerăbdare să văd cum arată episoadele după ce au trecut prin procesul de montaj. Sunt la fel de curioasă și de reacția spectatorilor, pentru că încă din primele episoade multe personaje vor aduce surprize, unele plăcute, altele mai puțin. În ceea ce o privește pe Ana, încerc din răsputeri să păstrez un echilibru al fericirii, dar acesta pare să mi se scurgă printre degete, iar asta mă dărâmă. Relația mea cu tatăl rămâne una conflictuală, iar el va încerca să-mi dea o lecție. Din păcate, nu voi fi singura care va avea de suferit, ci și mulți oameni din jurul meu!”, dezvăluie Karina Jianu, interpreta Anei, în vreme ce Alina Chivulescu, cea care îi dă viață Victoriei, spune: „Pentru că e și început de an și început de sezon, aș vrea să le mulțumesc oamenilor... celor care ne privesc, dar și celor alături de care lucrez; sper să rămâneți în continuare alături de noi; să ne revedem cu bine; noi vă așteptăm cu “realitatea” noastră, mai tulbure sau mai lină, cum va fi să fie!”.

La rândul lui, Vlad Udrescu, interpretul lui Tudor, dezvăluie: “Cel de-la treilea sezon vine cu momente pe care cei care urmăresc deja serialul le vor aprecia cu siguranță. Cred că fiecare dintre noi, cei care dăm viață personajelor, am realizat că serialul prinde tocmai pentru că încercăm, în fiecare secvență, să oferim ceva cu adevărat semnificativ publicului nostru. În timp, am ajuns să cunoaștem atât de bine aceste personaje, încât ne este firesc să jonglăm cu stările lor și să extragem tot ce e mai bun din situațiile propuse de scenariu. Cât despre Tudor, el rămâne în

continuare sigur pe ceea ce își dorește, dar nu este imun la tentațiile mai puțin curate aduse în joc de personaje precum Damian. Relația cu tatăl său se așază frumos, se încălzește, se întărește într-un mod duios și neașteptat. În rest… iubirea rezistă, binele învinge — iar noi încercăm să facem ca fiecare episod să merite trăit alături de noi.”.

Povestea continuă din 8 ianuarie 2026, în fiecare joi, de la 20.30, la Antena 1 şi pe AntenaPLAY.

Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Ultima difuzare a primei părți a sezonului trei din Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, lider absolut de audiență
Ultima difuzare a primei părți a sezonului trei din Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, lider absolut de audiență
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cele mai noi episoade ale serialului original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, lider absolut de audiență
Cele mai noi episoade ale serialului original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, lider absolut de audiență
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alina Eriko a fost surprinsă în noi ipostaze îngrijorătoare! „Pantera Neagră”, filmată în timp ce căuta prin gunoaie
Alina Eriko a fost surprinsă în noi ipostaze îngrijorătoare! „Pantera Neagră”, filmată în timp ce căuta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Țara care se pregătește să folosească din nou propria monedă după 35 de ani de dependență de dolarul american
Țara care se pregătește să folosească din nou propria monedă după 35 de ani de dependență de dolarul american Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Ilie Bolojan explică în ce condiții ar susține PNL viitorul Guvern: „Contează și persoana primului-ministru!”
Ilie Bolojan explică în ce condiții ar susține PNL viitorul Guvern: „Contează și persoana primului-ministru!” BZI
Manevre de cumpărat pe 2 lei Șantierul Naval Mangalia
Manevre de cumpărat pe 2 lei Șantierul Naval Mangalia Jurnalul
Horoscop 28 august 2026: Top 3 zodii care au parte de noroc pe toate planurile
Horoscop 28 august 2026: Top 3 zodii care au parte de noroc pe toate planurile Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Momentul în care Andrei Bordeianu este aruncat de pe motocicletă. A ajuns la ATI după impactul devastator
Momentul în care Andrei Bordeianu este aruncat de pe motocicletă. A ajuns la ATI după impactul devastator Observator
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x