Antena Căutare

Asia Express, sezonul 7. Ce echipă a câștigat amuleta după jocul cu pluta din nuci de cocos. „Mi-a explodat inima de bucurie”

După ce au adus la mal sacii cu nucile de cocos pictate cu litere, acum celor trei echipe nu le mai rămânea decât să compună zece cuvinte.

Selina și Victor au avut o pornire mai grea la formarea cuvintelor și găseau doar cuvinte lungi. Carmen și Andreea au reușit să găsească rapid 7 cuvinte, în timp ce Mane și Ioana au scris repede 10 cuvinte simple din 4 litere.

Jocul de amuletă a fost câștigat de Ioana State și Mane Voicu

“Zici că am câștigat imunitatea, așa eram de fericită”, a spus Ioana State.

Ioana State și Mane Voicu au câștigat amuleta de 1000 euro oferită de Kaufland și aveau să decidă și ordinea plecătrii echipelor la următorul careu.

Citește și: Asia Express sezonul 7, 23 septembrie 2024. Ce echipă a câștigat imunitatea etapei și a primit 2 bilete spre Malaezia

Aceasta a fost a patra amuletă jucată de Ioana și Mane, iar cei doi s-au bucurat că măcar de această dată au reușit să câștige.

Celelalte două echipe i-au felicitat pe cei doi adversari pentru câștigarea amuletei și au spus că se bucură sinceri pentru ei pentru că au reușit să câștige, având în vedere că aceasta era a patra amuletă pe care o jucau.

La polul opus, Cosmin și Adi se relaxau la hotel, s-au odihnit foarte bine, luau micul dejun și aveau de gând să meargă la plajă.

Pentru că plaja de lângă râu era doar la lor, Adi Nartea spunea că nu voia să stea pur și simplu la soare și a căutat să facă sport. S-a apucat să facă niște flotări și abdomene, iar Cosmin l-a supravagheat îndeaproape în timp ce se relaxa la soare.

Citește și: Asia Express sezonul 7, 23 septembrie 2024. Ce echipe s-au calificat la jocul de amuletă. Ce a făcut Irina Fodor unor concurenți

Tot ce trebuie să știi despre Asia Express - Drumul Zeilor, show disponibil pe Antena 1 și în AntenaPLAY

Noul sezon al emisiunii Asia Express, ce poate fi urmărit integral în AntenaPLAY, va fi un exercițiu de viață dus la extrem, despre dragoste, despre credință, despre spiritualitate, despre puterea de reinventare. Drumul Zeilor va testa din plin cele nouă echipe care au acceptat provocarea.

Anca Țurcașiu și prietena ei, actrița Andreea Samson, Mihai Găinușă și Oana Paraschiv, colega lui de radio, Nicolai Tand și Sorin Brotnei (nașul și finul), Betty Salam și Cătălin Vișănescu, comedianții Ioana State și Mane Voicu, content creator-ul și antreprenoarea Carmen Negoiță și sora ei, Andreea, Victor Slav și iubita lui, Selina, Adi Nartea și prietenul lui, actorul Cosmin Vîjeu, Andrei Ursu și iubitul lui, Vlad Condurache sunt vedetele care pornesc în această competiție.

Fără telefon, cu doar un dolar pe zi, fără transport și cazare asigurate, concurenții vor avea de parcurs un traseu de 7.000 de kilometri, din Thailanda în Malaezia și apoi în Indonezia – Bali fiind destinația marii finale a sezonului 7.

Urmărește aventurile concurenților de la Asia Express-Drumul Soarelui pe Antena 1 și în AntenaPLAY.

Citește și: Asia Express sezonul 7, 23 septembrie 2024. Adi Nartea și Cosmin Vîjeu au fost puși să bea zeamă de pește fermentat. Ce a urmat

Asia Express, sezonul 7. Ce sarcină „imposibilă” au primit concurenții la jocul de amuletă.Ce s-a întâmplat când au intr... Asia Express, sezonul 7. Ioana State a cedat și a țipat: „Mi se face rău!”. Disputa dintre ea și Mane Voicu s-a aprins i...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Doliu pentru Mane Voicu. Fostul concurent de la Asia Express și-a pierdut tatăl: „Cu multă durere…”
Doliu pentru Mane Voicu. Fostul concurent de la Asia Express și-a pierdut tatăl: „Cu multă durere…”
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
EXCLUSIV | Ce a descoperit Loredana Chivu în casa unui localnic din Uzbekistan. „Exorcistul” a lăsat-o fără cuvinte
EXCLUSIV | Ce a descoperit Loredana Chivu în casa unui localnic din Uzbekistan. „Exorcistul” a lăsat-o fără...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
„Când am ieșit de acolo...” Moment incredibil pentru unul dintre cei mai iubiți artiști în România
„Când am ieșit de acolo...” Moment incredibil pentru unul dintre cei mai iubiți artiști în România AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Andreea Marin, mesaj surprinzător despre schimbările din viața ei: „O vară cum n-a mai fost în viața mea se încheie”
Andreea Marin, mesaj surprinzător despre schimbările din viața ei: „O vară cum n-a mai fost în viața mea se... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
La ora 04:50, toată lumea s-a oprit. La 05:00, o țară întreagă a început să conducă pe contrasens
La ora 04:50, toată lumea s-a oprit. La 05:00, o țară întreagă a început să conducă pe contrasens Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Alexandru Rogobete anunţă o majoritate PSD-UDMR, minorități și neafiliați: „Fără USR e bine!”
Alexandru Rogobete anunţă o majoritate PSD-UDMR, minorități și neafiliați: „Fără USR e bine!” BZI
Cine sunt „stăpânii” contractelor de înarmare de 7,3 miliarde de euro, bani pe care România i-a împrumutat de la UE
Cine sunt „stăpânii” contractelor de înarmare de 7,3 miliarde de euro, bani pe care România i-a împrumutat... Jurnalul
Ce școală exclusivistă au ales Harry și Meghan pentru Archie și Lilibet? Costă zeci de mii de euro!
Ce școală exclusivistă au ales Harry și Meghan pentru Archie și Lilibet? Costă zeci de mii de euro! Kudika
Zodiile care trec printr-o cumpănă până la finalul lui 2026. Ultimele luni ale anului vin cu încercări grele
Zodiile care trec printr-o cumpănă până la finalul lui 2026. Ultimele luni ale anului vin cu încercări grele Redactia.ro
A riscat ultimii 2.000 de dolari şi a dat lovitura. Afacerea care promite Generaţiei Z venituri mari, fără şef
A riscat ultimii 2.000 de dolari şi a dat lovitura. Afacerea care promite Generaţiei Z venituri mari, fără şef Observator
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea
Chist ovarian sau endometriom? Care este diferența și cum pot afecta fertilitatea MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni
Ce să faci când copilul este exclus dintr-un grup de prieteni DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x