Antena Căutare

Asia Express sezonul 8, 14 septembrie 2025. Concurenții au intrat în a doua etapă. Prin ce probe dificile au trecut

În ediția cinci Asia Express, difuzată pe 14 septembrie 2025, concurenții de pe Drumul Eroilor au intrat în al doilea stage al competiției. Iată prin ce probe au trecut pentru a se califica la jocul de amuletă, dar și cine l-a câștigat!

Concurenții de pe Drumul Eroilor avansează, în această săptămână, pe traseul etapei a doua. Sufletul filipinez, dar și limba tagalog au constituit subiect de studiu în misiunile alerte din această ediție. Totodată, concurenții au aflat un alt secret al optimismului filipinez: spectacolul de karaoke.

Ediția cu numărul cinci Asia Express, difuzată pe 14 septembrie 2025, a debutat cu întâlnirea dintre Irina Fodor și concurenții de pe Drumul Eroilor. Aceștia au aflat de la frumoasa prezentatoare ce misiuni îi așteaptă. Totodată, Irina a pus în joc prima amuletă a etapei, dar și Jokerul.

„În jocul de astăzi se pot califica trei echipe, iar, astăzi, va fi vorba despre un concept aparte în cultura filipineză. Se numește <<ribayan>>. Ceea ce face cu adevărat specială această țară sunt oamenii, căldura lor și simțul generozității. <<Ribayan>> este un cuvânt vechi, în tagalog, și care presupune a oferi la schimb (...) Veți înțelege mai bine ce înseamnă în cursă, pentru că singura metodă de a ajunge la locația jocului pentru Joker va fi prin schimbul de bunuri și servicii cu localnicii”, i-a familiarizat Irina Fodor pe concurenți cu conceptul probei de azi.

Vezi momentul video aici:

Citește și: Florin Stamin, vacanță în Ibiza alături de actuala parteneră, Raluca Bădulescu și primul soț al stilistei. Cum au fost surprinși

Asia Express sezonul 8, 14 septembrie 2025. Cum s-au descurcat concurenții la prima probă a etapei. Ce echipă a ajuns prima la mal

Pe urmă, Irina Fodor a prezentat prima probă a etapei a doua.

„O să o luăm pe calea apei la început. Este la alegerea voastră dacă veți participa amândoi sau dacă veți alege un localnic care să vă ajute. O să mergeți cu un caiac. Este de două persoane, dar cele două persoane stau spate în spate, deci trebuie să se cordooneze, pentru că în mijlocul lacului sunt niște platforme pe care se află niște cutii. Trebuie să vă întoarceți cu ele pe mal. În funcție de ordinea în care ajungeți din nou la mal, veți pleca în cursă. În acea lădiță veți găsi și următoarea destinație cu următoarele indicii”, a dezvăluit Irina Fodor.

Singurii care au decis să apeleze la ajutorul unui localnic au fost Raluca Bădulescu și Florin, gest care i-a costat mult din punct de vedere al timpului. După ce au vâslit din greu, primii care au ajuns la mal au fost Ștefan Floroaica și Alexandru Ion. În urma lor, au venit Emil Rengle cu Alejandro.

„Trebuie să căutați steagul Asia Express (...) Dar nu înainte de a umple recipientul cu benzină, care e scumpă și nu aveți bani. Este momentul pentru a folosi conceptul <<ribayan>>. Puteți să schimbați un obiect personal sau să faceți ceva pentru localnici, ca să obțineți banii sau chiar benzina. Este strict interzis să obțineți pe gratis”, au fost următoarele reguli din plic.

În timp ce Raluca Bădulescu și Florin găseau în sfârșit un filipinez care să îi ajute la probă, Ștefan Floroaica și Alexandru Ion s-au pornit la drum. Rând pe rând, echipele și-au găsit câte un mijloc de transport pentru următoarea destinație.

Ca să facă rost de benzină, Emil Rengle și Alejandro i-au „îmbrăcat” pe localnici în brățări și lanțuri. Alexandru Ion, în schimb, a „donat” pelerina sa de ploaie unei fetițe. Restul concurenților au dat la schimb ochelari, bijuterii, parfumuri și alte accesorii pe care le aveau la ei.

Când într-un final au ajuns și ei, Raluca Bădulescu și Florin au fost mai inspirați și i-au oferit unui filipinez îmbrățișări, dar și un masaj.

Asia Express sezonul 8, 14 septembrie 2025. Cum s-au descurcat concurenții la proba cu drezina

După ce au reușit să facă rost de benzină și să găsească din nou mijloace de transport, echipele au primit următoarea misiune.

„Veți transporta și veți schimba produse pentru diverse familii care trăiesc în zona căii ferate. O să aveți propria voastră drezină condusă de un localnic, pe care trebuie să îl ghidați (...) Regula e simplă: drezina cu mai puțini pasageri trebuie dată jos de pe șină ca cealaltă să poată trece. Dacă cealaltă drezină are același număr de pasageri, trebuie să ajungeți la o înțelegere, în funcție de motivul călătoriei. Începeți călătoria cu cinci ciorchini de banane pentru prima livrare. Luați harta și lista familiilor la care o să faceți livrări”, a fost mesajul pe care concurenții l-au primit.

După ce au pus benzină în drezină și au încărcat vehiculul cu banane, au pornit la drum pe calea ferată. Pe parcurs, ei au fost nevoiț să schimbe șina sau să o cedeze, în funcție de motiv. Anda Adam și Joseph au ajuns primii la casa de pe hartă și au oferit bananele. La schimb, ei au primit un cofrag cu ouă și un jackfruit. În urma lor au venit Karmen și Olga, dar și Emil Rengle cu Alejandro.

La un moment dat, concurenții au fost anunțați că pe calea ferată va trece un tren. Acest moment a adus un episod tensionat între Mara Bănică și Serghei Mizil. Jurnalista l-a speriat pe acesta, pentru că nu a ascultat indicațiile primite și nu s-a dat din prima pe margine. Din punctul concurentului de vedere, Mara și-a pus viața în pericol.

În paralel, Dan Alexa a scăpat un cofrag de ouă pe care trebuia să îl ducă la o locanică. De asemenea, concurentul era să piardă și penseta care avea să îi fie de folos la următoarea probă.

Asia Express sezonul 8, 14 septembrie 2025. Concurenții, puși să smulgă cu penseta firele albe de păr ale filipinezilor

Pentru că filipinezii detestă părul alb, concurenții au primit o misiune la care nu se așteptau: să smulgă cu o pensetă firele albe de păr din capul localnicilor.

„Filipinezii sunt foarte nefericiți atunci când le apar fire de păr albe. E un obicei uzual ca părinții să își roage copiii să le smulgă firele. Găsiți un localnic cu păr alb și oferiți-le serviciile. Trebuie să strângeți cel puțin 500 de pesos, dar cu cât veți avea mai mulți bani, cu atât vă va fi mai ușor să vă calificați la jocul de Joker și amuletă”, au fost indicațiile scrise pe biletul din plic.

Deși le-a fost greu să înțeleagă acest obicei, concurenții nu s-au dat înapoi și au executat întocmai misiunea, mai ales că erau în joc două avantaje importante.

Ștefan Floroaica și Alexandru Ion au avut ghinion la această probă, întrucât unii localnici le-au dat „țeapă”. Pe de altă parte, Anda Adam și Joseph, precum și Karmen Simionescu cu Olga Barcari au reușit să strângă suma de 500 de pesos și să se îndrepte către autostop. În urma lor au venit Alina Pușcău și Cristina, dar și Emil Rengle cu Alejandro.

Pe Mara Bănică și Serghei Mizil, disputa de mai devreme i-a încetinit. Raluca Bădulescu și Florin au câștigat timp în momentul în care, pentru câteva fire de păr smulse, au primit 200 de pesos.

Autostopul și cursa au devenit extrem de aprige în momentul în care afară a început o ploaie torențială.

Vezi momentele video aici:

Asia Express sezonul 8, 14 septembrie 2025. Ce echipe s-au calificat la jocul pentru amuletă și Joker

Primele trei echipe care au ajuns la Irina Fodor și care s-au calificat, astfel, la jocul pentru amuletă și Joker au fost Anda Adam și Joseph, Alina Pușcău și Cristina, precum și Emil Rengle cu Alejandro.

Fără alte detalii, ei au fost anunțați de frumoasa prezentatoare că trebuie să extragă câte un plic pe care se afla scris numele unui localnic. Acesta avea să fie partenerul lor de nădejde la jocul de azi.

Concurenții care nu s-au calificat au fost înștiințați că vor participa în calitate de spectatori la un moment artistic. De asemenea, toți au primit cazare.

Asia Express sezonul 8, 14 septembrie 2025. Ce pereche a câștigat Jokerul și prima amuletă a etapei, după seara de karaoke

Ulterior, cele trei perechi calificate au fost înștiințate că, pentru jocul de amuletă, vor susține un spectacol de karaoke, pentru care trebuie să pregătească o melodie în limba tagalog. Totodată, ei au fost nevoiți să îl ajute pe filipinezul din echipa lor să memoreze o piesă în română.

Rând pe rând, echipele roșie (Emil Rengle și Alejandro), albastră (Anda Adam și Joseph) și verde (Alina Pușcău și Cristina) au cântat melodiile în limba tagalog, moment care a făcut deliciul colegilor, dar și al celorlalți spectatori. În timp ce Emil Rengle și Alejandro au avut parte de o piesă explozivă, care i-a propulsat în top, Alina și Cristina au cântat o melodie mai lentă, căreia i-au uitat versurile. La rândul lor, Anda Adam și Joseph au improvizat și o mică scenetă.

După seara de karaoke de pomină, toate voturile s-au dus către echipa roșie, formată din Emil Rengle și Alejandro. Astfel, ei au câștigat amuleta de 1.000 de euro de la Kaufland, dar și Jokerul.

„Puteți opri altă pereche pentru zece minute”, este Jokerul pe care ei l-au extras în ediția Asia Express, difuzată pe 14 septembrie 2025.

Citește și: În ce filme joacă Joseph Adam, soțul Andei Adam și concurentul Asia Express Drumul Eroilor. Cum a devenit faimos

Află totul despre noul sezon al emisiunii Asia Express! Ce surprize aduce Drumul Eroilor, pe Antena 1 și în AntenaPLAY

Asia Express - Drumul Eroilor, ce poate fi urmărit și în AntenaPLAY, marchează o rută spectaculoasă prin Filipine, Vietnam și Coreea de Sud, purtând concurenții prin peisaje exotice, provocări extreme și culturi fascinante. Finala acestei ediții va avea loc în inima Coreei de Sud, în spectaculosul Seul, oferind un cadru memorabil pentru deznodământul uneia dintre cele mai dure competiții televizate.

Noul sezon Asia Express, denumit Drumul Eroilor, îi va aduce în competiție pe Mara Bănică și Serghei Mizil, Raluca Bădulescu și fostul ei soț, Florin, Anda Adam și soțul ei, Joseph, Catinca Roman și fiica ei, Calina, Ștefan Floroaica și Alexandru Ion, supermodelul Alina Pușcău și prietena ei, Cristina, foștii fotbaliști Gabriel Tamaș și Dan Alexa, dansatorul Emil Rengle și iubitul lui, Alejandro și pe Karmen și prietena ei, hair-stylistul Olga Barcari.

După regulile deja bine știute, fără telefon, fără cazare și fără transport, cu doar un dolar în buzunar, cele nouă perechi vor înfrunta culturi complet diferite, diferențe mari de temperatură, vor învăța despre eroi vechi, dar și eroi ai generației Z, vor învăța mai multe despre ei și partenerii lor, și vor face tot posibilul să ajungă în Seul, destinația finală a acestui sezon.

Asia Express sezonul 8, 14 septembrie 2025. Cine a câștigat prima amuletă din a doua etapă. Cum s-au descurcat echipele ... Olga Barcari este în doliu! Mesajul dureros transmis de concurenta Asia Express, în ziua în care și-a pierdut tatăl...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Gabi Tamaș dorește să facă o schimbare în carieră. De ce se teme cel mai tare, după doi ani de la retragerea din activitate
Gabi Tamaș dorește să facă o schimbare în carieră. De ce se teme cel mai tare, după doi ani de la retragerea...
Principalul factor care îți îmbătrânește pielea. Specialiștii spun că nu are nicio legătură cu expunerea la soare
Principalul factor care îți îmbătrânește pielea. Specialiștii spun că nu are nicio legătură cu expunerea la... Catine.ro
Emil Rengle și Alejandro de la Asia Express se pregătesc de nuntă. Ce detalii au pus la punct pentru eveniment
Emil Rengle și Alejandro de la Asia Express se pregătesc de nuntă. Ce detalii au pus la punct pentru eveniment
Başak Gümülcinelioğlu revine pe micile ecrane la 4 luni de când a devenit mămică pentru prima oară. Unde va putea fi urmărită
Başak Gümülcinelioğlu revine pe micile ecrane la 4 luni de când a devenit mămică pentru prima oară. Unde va... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Pavlo Matiușa, scriitor înrolat voluntar pe front pentru a apăra Ucraina: „Fericirea e posibilă în război. Am simțit-o când mi-am revăzut copiii, soția, mama, când am aflat că fratele meu e în viață”
Pavlo Matiușa, scriitor înrolat voluntar pe front pentru a apăra Ucraina: „Fericirea e posibilă în război. Am... Libertatea.ro
Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc se pregătesc de marele eveniment: „Lucrurile trebuie făcute la timpul lor”
Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc se pregătesc de marele eveniment: „Lucrurile trebuie făcute la timpul lor” AntenaSport
Ce planuri ambițioase de afaceri are Alessia Năstase, fiica lui Ilie și a Amaliei Năstase. Tânăra își dorește succes pe plan internațional: „Ne-am decis...„
Ce planuri ambițioase de afaceri are Alessia Năstase, fiica lui Ilie și a Amaliei Năstase. Tânăra își... Elle
Dana Badea a recunoscut! Costel Biju a fost bărbatul vieții ei! Cum a reacționat „Regele TikTok-ului” atunci când a auzit
Dana Badea a recunoscut! Costel Biju a fost bărbatul vieții ei! Cum a reacționat „Regele TikTok-ului” atunci... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Salată de cartofi cu ceapă roșie și maioneză vegetală, pentru o masă de post
Salată de cartofi cu ceapă roșie și maioneză vegetală, pentru o masă de post HelloTaste.ro
Ce face un soldat român când vede o dronă? Semnele care arată că armata României nu e adaptată la un război modern, ca cel din Ucraina
Ce face un soldat român când vede o dronă? Semnele care arată că armata României nu e adaptată la un război... Antena3.ro
Aplicația Anului pe iPhone. Cum funcționează Tiimo și la ce ajută
Aplicația Anului pe iPhone. Cum funcționează Tiimo și la ce ajută useit
Ministrul Muncii le dă o veste proastă pensionarilor: Vor pierde 340 de lei!
Ministrul Muncii le dă o veste proastă pensionarilor: Vor pierde 340 de lei! BZI
În perspectiva unui eșec previzibil, Bolojan caută vinovații pentru neîndeplinirea jaloanelor restante din PNRR. Evident, se autoexclude de la responsabilitate
În perspectiva unui eșec previzibil, Bolojan caută vinovații pentru neîndeplinirea jaloanelor restante din PNRR.... Jurnalul
Sportivii lotului de tineret al Federației Române de Canotaj au donat sânge pentru a salva vieți
Sportivii lotului de tineret al Federației Române de Canotaj au donat sânge pentru a salva vieți Kudika
Lista completă a pensionarilor care primesc majorări. Cine încasează bani în plus și cum se aplică noile reguli
Lista completă a pensionarilor care primesc majorări. Cine încasează bani în plus și cum se aplică noile reguli Redactia.ro
Oraşul în care autoturismele abandonate sufocă parcările.
Oraşul în care autoturismele abandonate sufocă parcările. "Zici că e cimitir de maşini" Observator
Uleiul de porumb: beneficii, proprietăți și efecte adverse
Uleiul de porumb: beneficii, proprietăți și efecte adverse MediCOOL
Penne cu pui și ciuperci în sos cremos. Un preparat simplu și hrănitor
Penne cu pui și ciuperci în sos cremos. Un preparat simplu și hrănitor HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul aruncă în jurul său cu obiecte? Iată care este explicația
Copilul aruncă în jurul său cu obiecte? Iată care este explicația DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Apple renunță la o tradiție importantă pentru următorul eveniment de lansare. Ce se va întâmpla în doar câteva săptămâni
Apple renunță la o tradiție importantă pentru următorul eveniment de lansare. Ce se va întâmpla în doar... UseIT
Cușcuș cu ciuperci sotate și mazăre. Rețetă simplă pentru un prânz savuros, de post
Cușcuș cu ciuperci sotate și mazăre. Rețetă simplă pentru un prânz savuros, de post Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x