Antena Căutare

Începe etapa 9 la Asia Express. Ioana State cedează sub presiunea handicapului primit: ”Vreau să iau toată penalizarea posibilă!”

Ce handicap vor primi și prin ce situații vor trece Ioana și Mane telespectatorii vor descoperi diseară!

Galerie
Începe etapa 9 la Asia Express. | Antena 1

În seara aceasta, de la ora 20:00, la Antena 1 începe etapa a noua în competiția Asia Express.

Cele cinci echipe rămase pe Drumul Zeilor se luptă pentru calificarea la jocul de amuletă, trecând printr-o probă în care își vor înfrunta unele dintre cele mai mari fobii.

Începe etapa 9 la Asia Express. Ioana State cedează sub presiunea handicapului primit: ”Vreau să iau toată penalizarea posibilă!”

Este prima dată când concurenții luptă pentru marele trofeu de-a lungul a 11 etape – sezonul șapte are o etapă în plus, așadar este cel mai lung drum spre victorie. Cinci echipe au atins performanța de a ajunge până în acest punct, cu un pas mai aproape de semifinală. Este vorba despre Anca Țurcașiu și Andreea Samson, Oana Paraschiv și Mihai Găinușă, Carmen Negoiță și Andreea Perețeanu, Nicolai Tand și Sorin Brotnei, dar și Mane Voicu și Ioana State, echipa care la finalul etapei trecute a fost în pericol de eliminare.

Articolul continuă după reclamă

Salvați de Zeul verde, Ioana și Mane au primit o nouă șansă în competiție – pentru care, însă, vor plăti scump în cursa din această seară. Handicapul primit se va dovedi o provocare greu de trecut, mai ales pentru Ioana State.

”Nu mai pot, Mane! Vreau să-mi iau toată penalizarea posibilă!”, a izbucnit Ioana, la un moment dat.

”Nu sunt mândru că am pus-o pe Ioana într-o situație proastă, dar asta a fost reacția mea în acel moment”, a povestit Mane, despre unul dintre episoadele critice prin care au trecut.

Ce handicap vor primi și prin ce situații vor trece Ioana și Mane telespectatorii vor descoperi diseară.

Concurenții se vor întrece pentru calificarea la jocul de amuletă, confruntându-se cu cele mai mari fobii, în timp ce sunt nevoiți să-și păstreze pulsul cât mai scăzut.

”Am urlat și-am fugit de-acolo. Am spus că eu nu pot să fac față acestei situații. Nu pot să trăiesc așa ceva”, a reacționat Anca Țurcașiu în fața acestei probe.

Cine va câștiga amuleta și Joker-ul cu un avantaj care poate fi hotărâtor în cursa imunității telespectatorii vor afla în ediția Asia Express difuzată de Antena 1 și AntenaPLAY diseară, de la ora 20:00.

Cum au ajuns Adi Nartea și Cosmin Vîjeu să facă echipă în Asia Express, sezonul 7. Ce a iesit la iveală abia acum... Asia Express sezon 7, 27 octombrie 2024. Concurenții au fost nevoiți să își înfrângă temerile. Cine a câștigat amuleta ș...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui Gabi Torje de la Asia Express Drumul Mătăsii
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui Gabi Torje de la Asia Express Drumul Mătăsii
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de Kevin Federline după reuniunea cu cântăreața
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de... Catine.ro
Irina Fodor, incident neașteptat în Asia Express pe Drumul Mătăsii. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei la filmări
Irina Fodor, incident neașteptat în Asia Express pe Drumul Mătăsii. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei la filmări
Cine este Hilal Tufek, actrița din serialul turcesc Cealaltă soție – Kuma
Cine este Hilal Tufek, actrița din serialul turcesc Cealaltă soție – Kuma Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Fotograful Elenei Lasconi, dezvăluiri despre falsa întâlnire între Nicușor Dan, Florian Coldea și Victor Ponta: „M-au dat afară din birou”
Fotograful Elenei Lasconi, dezvăluiri despre falsa întâlnire între Nicușor Dan, Florian Coldea și Victor Ponta:... Libertatea.ro
Marea dorinţă pe care Mircea Lucescu o avea de la fiul Răzvan, înainte să moară: “Sper să reuşească”
Marea dorinţă pe care Mircea Lucescu o avea de la fiul Răzvan, înainte să moară: “Sper să... AntenaSport
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în care au făcut marele anunț. Video
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în... Elle
Ultimul interviu al lui Mircea Lucescu! Marea neîmplinire a regretatului antrenor
Ultimul interviu al lui Mircea Lucescu! Marea neîmplinire a regretatului antrenor Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pește la cuptor cu legume și lămâie. Rețetă ușoară pentru dezlegare în Postul Paștelui
Pește la cuptor cu legume și lămâie. Rețetă ușoară pentru dezlegare în Postul Paștelui HelloTaste.ro
Nu e aproape nimeni în avion. Rușii nu vor să viziteze Coreea de Nord, cursele subvenționate de la Moscova spre Phenian sunt goale
Nu e aproape nimeni în avion. Rușii nu vor să viziteze Coreea de Nord, cursele subvenționate de la Moscova spre... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Unde s-au refugiat Codruța Filip și Valentin Sanfira după divorț? Unde a fost surprinsă
Unde s-au refugiat Codruța Filip și Valentin Sanfira după divorț? Unde a fost surprinsă BZI
Industria românească de apărare trece pe nepalezi: Mecanicii, sudorii și strungarii vor fi aduși din Asia și Africa, pentru fabricile de armament
Industria românească de apărare trece pe nepalezi: Mecanicii, sudorii și strungarii vor fi aduși din Asia și... Jurnalul
Documentarul CERNOBÎL: DINCOLO DE TĂCERE face lumină asupra celei mai devastatoare catastrofe nucleare din istoria omenirii
Documentarul CERNOBÎL: DINCOLO DE TĂCERE face lumină asupra celei mai devastatoare catastrofe nucleare din istoria... Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
Salariul e aproape 2.400 €, dar nimeni nu vrea această meserie. Angajatorii sunt disperați
Salariul e aproape 2.400 €, dar nimeni nu vrea această meserie. Angajatorii sunt disperați Observator
Cauze ale durerilor în talpă. Ce poate determina aceste simptome
Cauze ale durerilor în talpă. Ce poate determina aceste simptome MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Bebelușii născuți în aprilie. Lucruri uimitoare pe care le poți afla despre aceștia
Bebelușii născuți în aprilie. Lucruri uimitoare pe care le poți afla despre aceștia DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Colomba di Pasqua. Rețetă tradițională de cozonac italian
Colomba di Pasqua. Rețetă tradițională de cozonac italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x