Antena Căutare

Insula Iubirii, 11 august 2023. Răzvan Kovacs s-a dezlănțuit la date-ul cu Livia Marinescu. Ce a putut să facă, fără pic reținere

Răzvan Kovacs a profitat din plin de faptul că Daria Cuflic nu a fost alături de el la întâlnirea cu Livia Marinescu din episodul 16 al sezonului 7 Insula Iubirii de pe 11 august 2023. Concurentul nu a mai ținut cont de nimic și s-a dezlănțuit în mașină, dar și la date.

Răzvan Kovacs a fost complet dezamăgit de faptul că Daria Cuflic a decis să rămână acasă și să nu participe la următorul date din Thailanda. Pentru că ispitele au primit sarcina de a alege cu cine să iasă la întâlnire, numele concurentului a fost rostit de Livia Marinescu.

Concurentul s-a arătat nemulțumit de compania tinerei la început, însă lucrurile au luat o întorsătură neașteptată pe parcurs. Acesta s-a bucurat din plin de lipsa Dariei Cuflic și s-a dat în spectacol.

Citește și: Cea mai mare rivalitate declanșează înfruntarea orgoliilor pe Insula Iubirii, sezonul 7: Răzvan şi Romeo, faţă în faţă, la bonfire

Gesturile nepotrivite față de ispitele feminine nu au întârziat să apară. De data aceasta, Roxana Rapailă și Livia Marinescu au fost principalele lui „ținte” lângă care a si stat în mașină.

„El când nu este lângă Daria simte nevoia să se apropie de mine. Chiar i-a spus lui Iulian că i-a făcut o favoare enormă. (...) Lui îi place să fie dominat. A fost un lucru care nu mi-a plăcut...”, a evidențiat Roxana Rapailă.

„Îi fug ochii peste tot, îi fug și mâinile, are tot felul de gesturi vulgare vizavi de femei”, a mai completat Livia Marinescu.

Răzvan Kovacs a profitat din plin de întâlnirea alături de Livia Marinescu din episodul 16 al sezonului 7 Insula Iubirii de pe 11 august 2023

În episodul 16 din sezonul 7 Insula Iubirii de pe 11 august 2023, băieții și ispitele feminine au mers la elefanți pentru o experiență unică. Răzvan Kovacs s-a distrat de minune în compania Liviei Marinescu.

„Este o prezență foarte plăcută. Știe să se facă plăcută contrar aparențelor și așteptărilor. Mereu s-a mulat după situație”, a mărturisit concurentul.

Pe tot parcursul date-ului, Răzvan Kovacs nu a renunțat la gesturile sale neașteptate. Mai mult, acesta a încercat să o sărute pe ispita feminină chiar dacă a legat o conexiune mai specială cu Daria Cuflic.

„Caută atenție, camerele. Să prindă cele mai ciudate ipostaze în care el poate pune femeile. A fost exact cum l-am văzut cu toții, impertinent și cu glume vulgare”, a dezvăluit Livia Marinescu.

Citește și: Insula Iubirii, 10 august 2023. Bianca Giurcă a văzut la bonfire imagini cu sărutul dintre Marius Moise și ispita Oana Monea

„Nebunia mea de moment! Și pe mine mă surprind câteodată”, a fost replica lui Răzvan Kovacs.

„A vrut să-i dea o lecție Dariei. Probabil a vrut să o facă geloasă, dar eu am impresia că el așa face în general, cu toate femeile”, a mai completat Livia Marinescu.

De asemenea, concurentul a ținut să lămurească situația în ceea ce privește relația dintre el și Daria Cuflic. Acesta a susținut la date că nu este vorba că s-a îndrăgostit de ispita feminină.

Tot ce trebuie să știi despre Insula Iubirii sezonul 7

Pornind de la premisa #cineiubeştenulasă şi aparent pline de încredere, cinci noi cupluri au luat decizia vieţii lor şi au decis să se supună celui mai dur test al relaţiei la Insula Iubirii sezonul 7, pornind într-o călătorie unică, plină de provocări şi tentaţii.

În cele două resorturi exclusiviste din Phuket, câte 10 ispite le vor fi alături în permanenţă celor care vor trebui să decidă dacă lasă loc tentaţiei să le distrugă relaţia, la Insula Iubirii sezonul 7. Curajoşii care au pornit pe drumul cunoaşterii vor petrece nu mai puţin de 21 de zile în compania seducătoarelor ispite, 21 de zile în care vor trebui să se convingă că #cineiubeştenulasă şi să parcurgă cel mai dur test al fidelităţii.

Și în acest sezon, AntenaPLAY îți aduce și mai multe momente ale celui mai dur test al relaţiei. Sezonul 7 Insula Iubirii este disponibil atât la TV joi și vineri de la 20:30, cât și pe AntenaPLAY. Mai mult, AntenaPLAY va avea două emisiuni exclusive unde fanii vor vedea imagini nedifuzate la TV. Este vorba despre categoriile AntenaPLAY Insula Iubirii PLUS și Insula Iubirii EXTRA.

În Insula Iubirii PLUS se pot vedea imagini din casa fetelor și imagini din casa băieților. Insula Iubirii PLUS îți aduce mai multe momente pe care concurenții le trăiesc alături de ispite.

În Insula Iubirii EXTRA sunt disponibile momentele integrale de la bonfire atât de la fete cât și de la băieți. Astfel, Insula Iubirii Extra îți arată integral dezvăluirile inedite ale concurenților în timpul ceremoniei focului la Insula Iubirii, alături de Radu Vâlcan, gazda show-ului.

Insula Iubirii, 11 august 2023. Ce a făcut Romeo Vasiloni, cât timp Ema Oprișan se afla la bonfire. La ce gest a apelat ... Insula Iubirii, 11 august 2023. Daria Cuflic s-a enervat pe Răzvan Kovacs. Cum au fost filmați Bianca Giurcă și Alin Sim...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Simona Butură a aflat sexul bebelușului. Ce reacție emoționantă a avut fosta concurentă de la Insula Iubirii sezon 8
Simona Butură a aflat sexul bebelușului. Ce reacție emoționantă a avut fosta concurentă de la Insula Iubirii...
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de Kevin Federline după reuniunea cu cântăreața
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de... Catine.ro
Simona Butură de la Insula Iubirii s-a căsătorit civil. Primele imagini de la marele eveniment. Ce rochie superbă a purtat
Simona Butură de la Insula Iubirii s-a căsătorit civil. Primele imagini de la marele eveniment. Ce rochie superbă...
Ce a putut să găsească Sila Turkoglu în mașina partenerului său. Detaliul a lăsat-o fără cuvinte
Ce a putut să găsească Sila Turkoglu în mașina partenerului său. Detaliul a lăsat-o fără cuvinte Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Un angajat care s-a dus beat la muncă și a fost concediat va primi 6 salarii restante și se poate întoarce la serviciu: „Nu a făcut rău nimănui”
Un angajat care s-a dus beat la muncă și a fost concediat va primi 6 salarii restante și se poate întoarce la... Libertatea.ro
Halucinant. O româncă a fost la o secundă să câștige un Lamborghini de la Mr. Beast
Halucinant. O româncă a fost la o secundă să câștige un Lamborghini de la Mr. Beast AntenaSport
„Sunteți niște scorpii negre la suflet„ Mesajul dur transmis de Adelina Pestrițu după ce a fost criticată: „Am primit cele mai jignitoare comentarii...„
„Sunteți niște scorpii negre la suflet„ Mesajul dur transmis de Adelina Pestrițu după ce a fost criticată:... Elle
Jador, primul mesaj public pentru Oana Ciocan după despărțire:
Jador, primul mesaj public pentru Oana Ciocan după despărțire: "Ești prea..." Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pește la cuptor cu legume și lămâie. Rețetă ușoară pentru dezlegare în Postul Paștelui
Pește la cuptor cu legume și lămâie. Rețetă ușoară pentru dezlegare în Postul Paștelui HelloTaste.ro
A cucerit elita Franței, dar România îl umilește cu „dosarul cu șină”. Povestea geniului în scaun cu rotile care vrea să fie român
A cucerit elita Franței, dar România îl umilește cu „dosarul cu șină”. Povestea geniului în scaun cu... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ministrul Muncii a făcut anunțul! Pensiile vor fi mărite prin „Pachetul de solidaritate”!
Ministrul Muncii a făcut anunțul! Pensiile vor fi mărite prin „Pachetul de solidaritate”! BZI
Horoscop săptămânal, 6 - 12 aprilie 2026: Te simți din nou viu prin dorințele tale
Horoscop săptămânal, 6 - 12 aprilie 2026: Te simți din nou viu prin dorințele tale Jurnalul
Povestea emoționantă din spatele numelui ales de Alexandra Stan pentru fetița ei: Momente de groază… dar a venit din suflet
Povestea emoționantă din spatele numelui ales de Alexandra Stan pentru fetița ei: Momente de groază… dar a... Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
Surse: Călătoria cu metroul se scumpește de la 5 la 7 lei. Când intră în vigoare decizia
Surse: Călătoria cu metroul se scumpește de la 5 la 7 lei. Când intră în vigoare decizia Observator
Beneficiile jocului de șah asupra sănătății mintale. De ce poate fi util acest hobby
Beneficiile jocului de șah asupra sănătății mintale. De ce poate fi util acest hobby MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să fii părinte-far? Părinții-far au copii mai încrezători și rezilienți
Cum să fii părinte-far? Părinții-far au copii mai încrezători și rezilienți DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Tartă sărată în formă de iepuraș, cu roșii, ciuperci și rucola
Tartă sărată în formă de iepuraș, cu roșii, ciuperci și rucola Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x