Antena Căutare

Insula Iubirii, 28 iulie 2024. Andrei și Diandra, sărutări în valuri. Nu s-au mai ascuns și și-au dat frâu liber sentimentelor

Andrei și Diandra sunt din ce în ce mai apropiați. Cei doi pare să fi dezvoltat o legătură aparte, care nu-i lasă să se mai gândească la cei din jur.

Andrei și Diandra nu se mai ascund. Soțul Cristinei s-a temut că va pleca de lângă ispită și a profitat de ceea ce credea că sunt ultimele momente împreună.

Deși a aflat că nu va părăsi Insula, Andrei este hotărât să trăiască această experiență intensă alături de Diandra.

Insula Iubirii, 28 iulie 2024. Ce îi spune în mod repetat soțul Cristinei ispitei: „Zici că suntem numai noi doi pe insulă”

„În mine ce ai văzut?” întreabă Andrei.

„Că trăiești prin adevăr”, răspunde Diandra.

„Și care e adevărul?” întreabă bărbatul.

„Ăsta”, răspunde ispita.

„Mi se face iar rău când te simt așa profundă”, mărturisește soțul Cristinei.

„Simt o energie care îmi ridică buzele mai sus, îmi face ochii mai mici și vreau să-i arăt Diandrei că o plac cu adevărat, că am sentimente față de ea!” spune el hotărât.

Citește și: Insula Iubirii Plus, sezonul 8. Dani recunoaște că Mădălina „se joacă cu mintea lui”. Cei doi au rămas pe plajă până la răsărit

„Ți-aș face...” îi spune el. „Un copil mic.”

„Și m-aș încărca cu energie”, mai adaugă bărbatul.

„Am fost bucuros, fiindcă am crezut că eu sunt cel care va pleca. Simțeam că o să pierd ceva minunat și o să mă întorc la cineva cu care trebuie să mă lupt în continuare”, spune Andrei.

Diandra și Andrei și-au petrecut noaptea împreună lângă piscină, unul în brațele celuilalt.

„Dimineața asta ne găsește îmbrățișați”, spune Diandra. „Sper ca în fiecare dimineață de acum înainte.”

Între timp, pe Insula fetelor, Cristina citește rugăciuni pentru a-și regăsi liniștea.

„Să mă împac eu cu mine și cu situația”, explică Cristina.

„Simt tot ceea ce mă înconjoară și trăiesc prin tot ceea ce mă înconjoară”, mai spune Andrei. „E super mișto totul.”

„Trece, nu? Totu'-i trecător. Sau cel puțin așa îmi spunea Andrei”, spune Cristina.

Citește și: Cine sunt Claudiu și Simona, noul cuplu de la Insula Iubirii, sezonul 8. Care e motivul pentru care au dorit să participe

„Eu aveam nu un plan de urmat, că nu se numește plan, o viață de trăit. Și restul nu mă interesa”, explică Andrei.

Andrei și Diandra s-au sărutat fără rețineri în apă. Chiar și celelalte ispite consideră că cei doi au o relație strânsă.

„Zici că suntem numai noi doi pe insulă”, este de părere Diandra.

Și Andrei consideră că există compatibilitate fizică între el și ispită.

„De fiecare dată când mergem în apă îmi spune cât e de prezent și cât se bucură de fiecare moment aici. Și cât de incredibil e, de fapt, cum s-a întâmplat totul, pentru nici măcar noi nu înțelegem exact cum...”, a mai adăugat Diandra.

Citește și: Insula Iubirii Plus, sezonul 8. Mesajul cu subînțeles al lui Eric pentru Bianca atunci când a aflat că e trebuie să elimine o fată

Tot ce trebuie să știi despre sezonul 8 Insula Iubirii, disponibil pe Antena 1 și în AntenaPLAY

Pornind de la premisa#cineiubeştenulasă, Insula Iubirii scoate la iveală noi adevăruri dramatice şi invită cuplurile curajoase să trăiască experienţa vieţii lor, în cadrul reality show-ului care a schimbat destinele multor perechi de îndrăgostiţi.

Curajul de a fi ei, așa cum sunt, în fața întregii țări. Sunt sigur că, priviți în profunzime, ei și poveștile lor, vor fi inspirație pentru toți cei care îi vor urmări. Omenii nu trebuie judecați, ci înțeleși. Prin înțelegere, suntem mai buni!”, dezvăluie Radu Vâlcan, gazda celui mai fierbinte reality show, ce va putea fi urmărit vara aceasta, la Antena 1 și în AntenaPLAY.

Citește și: Insula Iubirii Plus, sezonul 8. Daiana și ispita Radu, discuție aprinsă. Ce lecție a încercat să îi ofere ispita masculină

Testul fidelităţii este pregătit să pună la încercare cele cinci cupluri în faţa a milioane de telespectatori. „Sunt meniţi să fie împreună?”, „Trăiesc o iubire adevărată, indestructibilă sau dragostea lor e doar un foc de paie ce se va stinge la prima adiere de vânt?” sunt doar câteva dintre arzătoarele întrebări la care cuplurile vor încerca să afle răspunsuri cu ajutorul testului Insula Iubirii.

Partenerii au la dispoziţie exact 21 de zile în care să se supună pe ei înşişi şi, mai ales, partenerii, celor mai intense tentaţii, pentru a afla adevărul în căutarea căruia au pornit curajoşi la drum.

Citește și: Insula iubirii sezon 8, 24 iulie 2024. Două ispite au făcut show complet cu dans. Ce au spus concurenții băieți

Ce concluzii vor trage noii concurenţi după experienţa de 21 de zile departe unul de celălalt, dar aproape de ispite #deneoprit, telespectatorii vor putea afla urmărind cel mai nou sezon Insula Iubirii, începând din 15 iulie, în fiecare luni, marţi şi miercuri, la Antena 1.

De asemenea, imagini nedifuzate pot fi urmărite săptămânal în Insula Iubirii Plus și Insula Iubirii Extra, numai în AntenaPLAY.

Insula Iubirii sezon 8, 28 iulie 2024. Bianca și Robert s-au revăzut după eliminare. Ce și-au spus la ceremonia specială... Insula Iubirii, sezon 8, 28 iulie 2024. Ce gest subtil a făcut Cornel în timpul alegerilor pentru date: „Aveți o înțeleg...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Primele imagini de la Insula Iubirii, sezonul 10. Marcel, Jaguarul și ispita lui Montoya, printre surprizele show-ului fenomen
Primele imagini de la Insula Iubirii, sezonul 10. Marcel, Jaguarul și ispita lui Montoya, printre surprizele...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Daria Cuflic s-a căsătorit! Fosta ispită de la Insula Iubirii sezonul 7 a strălucit în trei rochii de mireasă. Imagini de poveste
Daria Cuflic s-a căsătorit! Fosta ispită de la Insula Iubirii sezonul 7 a strălucit în trei rochii de mireasă....
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Alina Pop a cedat, după ce a fost bătută! Tiktokerița a izbucnit în lacrimi: „Eu am fost geloasă”
Alina Pop a cedat, după ce a fost bătută! Tiktokerița a izbucnit în lacrimi: „Eu am fost geloasă” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că în case nu se poate sta
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PSD prezintă soluțiile deblocării crizei politice: „Este nevoie de un pact național!”
PSD prezintă soluțiile deblocării crizei politice: „Este nevoie de un pact național!” BZI
Litoralul, lăsat pe întuneric, în vârf de sezon: Hoteluri fără lumină și fără bucătării funcționale, din cauza penelor de curent
Litoralul, lăsat pe întuneric, în vârf de sezon: Hoteluri fără lumină și fără bucătării funcționale, din... Jurnalul
Performanță uriașă pentru România! Rareș Cojoc și Andreea Matei au scris din nou istorie în China
Performanță uriașă pentru România! Rareș Cojoc și Andreea Matei au scris din nou istorie în China Kudika
Ce să ai în portofel de Sfântul Ilie pentru noroc și belșug
Ce să ai în portofel de Sfântul Ilie pentru noroc și belșug Redactia.ro
Șoseaua care a inspirat
Șoseaua care a inspirat "Baltagul", redescoperită de turiști. Cât costă o vacanță pe Drumul Talienilor Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur?
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x