Antena Căutare

Insula Iubirii sezonul 6. Sebastian l-a pus la punct pe Alex într-un mod destul de dur. Ce i-a zis și ce „avertisment” i-a dat

Sebastian și Rey au ținut să-i transmită câteva cuvinte dure lui Alex Marcu, care nu a părut să se simtă prea confortabil cu tot ceea ce băieții îi spuneau.

Sebastian și Rey au avut de spus câte ceva despre Alex Marcu, iar acesta a ținut să le dea replică băieților. Iată ce și-au spus aceștia:

Sebastian și Rey, cuvintele dure pe care i le-au spus lui Alex Marcu la Insula Iubirii sezonul 6

Sebastian a încercat să-i explice lui Alex faptul că a fost deranjat de reacția lui la ceremonia focului, unde nu a reușit să înțeleagă de ce Sebastian a renunțat în trecut la relația cu Cristina din cauza job-ului.

Citește și: Insula Iubirii sezonul 6. A avut loc primul sărut de pe insula băieților. Ce s-a întâmplat

„O să se încingă atmosfera aici”, remarcă Alex.

„O să fie o adevărată telenovelă. Cu voi toți, tu o să dai startul la telenovelă aici. Într-o zi nu o să mai râzi cum râzi acum, o să-ți dozezi râsul. O să vezi că râsul va fi ceva adevărat. Nu e necesar să râzi așa”, spune Sebastian.

„Râzi că te simți incomod”, spune ispita Larisa Iosif.

„Mă simt incomod datorită contextului”, spune Alex.

„O să-ți zic o chestie, dacă o să te duci la bonfire să mai faci intrigă, că tu nu ai câștigat respectul meu pentru a-ți permite să faci unele...Eu doar îți spun că sunt un om bun, dar să nu mai arunci cu intrigă, nu o să-ți placă de mine”, spune Sebastian.

Citește și: Insula Iubirii sezonul 6. Cerasela, reacția dură față de ispita Daniel.Cum a reacționat el și ce confesiune emoționantă a făcut ea

„Voi acum mă amenințați? Mă simt amenințat”, spune Alex.

„Eu unul nu-ți mai permit aceste lucruri”, mai spune Sebastian.

„Gata, încetați. Am înțeles ce se întâmplă aici”, spune Alex.

„Eu pun pariu că 80% dintre persoane nu vor vorbi cu tine aici. Tu ești o persoană fake”, mai spune și Rey.

Despre Insula Iubirii sezonul 6, show disponibil pe Antena 1 și AntenaPLAY

Cinci cupluri curajoase pornesc în aventura vieţii lor, în vreme ce 10 dintre cele mai puternice ispite masculine şi 10 dintre cele mai seducătoare ispite feminine sunt pregătite să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor noului sezon.

Aparent pline de încredere, cinci noi cupluri au luat decizia vieţii lor şi au vrut să se supună celui mai dur test al relaţiei, în cel de-al şaselea sezon Insula Iubirii, pornind într-o călătorie unică, plină de provocări şi tentaţii.

Încă din primele minute pe insulă, Radu Vâlcan, prezentatorul emisiunii Insula Iubirii sezonul 6, i-a avertizat pe concurenţi: „Nimeni nu poate şti cum se va termina această experienţă! Începând de astăzi, 21 de zile nu veţi mai fi împreună şi nu veţi mai putea comunica! Se vor întâmpla lucruri neaşteptate!”.

În sezonul 6 Insula Iubirii, cuplurile vor trebui să reziste tentațiilor celor 10 ispite feminine și 10 ispite masculine care vor încerca să le fure inimile. Cele 20 de ispite sunt pregătite să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor noului sezon.

Ispitele feminine de la Insula Iubirii sezonul 6 sunt Maria Vornicu, Bianca Patrichi, Oana Monea, Anamaria Vaida, Eda Csoregi, Karina Fetica, Larisa Iosif, Antonela Pătruţ, Roxana Lite și Lavinia Dumitrescu.

Ispitele masculine de la Insula Iubirii sezonul 6 sunt Bogdan Ionescu, Cătălin Dumitrescu, Ali Habron, Marius Hărdoiu, Daniel Mihai, Marco Cicognini, Denis Slav, Florin Cerghit, Dinu Popescu și Cristian Grigorescu.

Show-ul integral, dar și episoade exclusive de la bonfire și din casele concurenților sunt disponibile pe AntenaPLAY, așa că experiența completa Insula Iubirii, sezonul 6 așteaptă să fie descoperită de cei mai fideli fani.

Insula Iubirii sezonul 6. Cum a reacționat Cristina la plecarea Celiei. A făcut dezvăluiri ce au adus valuri de lacrimi... Insula Iubirii sezonul 6. Ispita Bogdan Ionescu i-a zis în față Ceraselei ce crede despre iubitul ei, Rareș. Iată conver...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Francesca și Cristi de la Insula Iubirii au dezvăluit care este sexul bebelușului. Cei doi trăiesc cea mai frumoasă perioadă
Francesca și Cristi de la Insula Iubirii au dezvăluit care este sexul bebelușului. Cei doi trăiesc cea mai...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Insula iubirii – Reuniuni, primele imagini. Cătălin, față în față cu Maria
Insula iubirii – Reuniuni, primele imagini. Cătălin, față în față cu Maria
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul de 31 de ani care se apropie de o lovitură de proporţii. Cum va ajunge la o avere de 100 de milioane de euro
Românul de 31 de ani care se apropie de o lovitură de proporţii. Cum va ajunge la o avere de 100 de milioane de euro AntenaSport
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai tânără, au surprins o lume întreagă
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai... Elle
Cod roșu de furtună! A fost emis RO - Alert. Pe A3 se circulă cu dificultate | VIDEO
Cod roșu de furtună! A fost emis RO - Alert. Pe A3 se circulă cu dificultate | VIDEO Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Prințesa italiană care ar putea să fie viitoarea primă doamnă a Franței. Cine este Maria Carolina de Bourbon des Deux-Siciles
Prințesa italiană care ar putea să fie viitoarea primă doamnă a Franței. Cine este Maria Carolina de Bourbon... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Rareş Bogdan îl distruge pe Ilie Bolojan: „Le stau în coastă! Au nevoie de slugi!”
Rareş Bogdan îl distruge pe Ilie Bolojan: „Le stau în coastă! Au nevoie de slugi!” BZI
Horoscop financiar, 6-12 iulie 2026: Noroc la bani pentru 3 zodii
Horoscop financiar, 6-12 iulie 2026: Noroc la bani pentru 3 zodii Jurnalul
Porozitatea părului: detaliul care decide dacă rutina ta dă rezultate
Porozitatea părului: detaliul care decide dacă rutina ta dă rezultate Kudika
Zodia care trece prin cea mai grea încercare în acest weekend. Nimic nu va mai fi la fel pentru acest nativ
Zodia care trece prin cea mai grea încercare în acest weekend. Nimic nu va mai fi la fel pentru acest nativ Redactia.ro
Un simptom aparent banal i-a schimbat viața. Tatăl a trei copii a aflat că mai are doar câteva luni de trăit
Un simptom aparent banal i-a schimbat viața. Tatăl a trei copii a aflat că mai are doar câteva luni de trăit Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Idei de jocuri de rol care stimulează empatia și imaginația copiilor
Idei de jocuri de rol care stimulează empatia și imaginația copiilor DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x