Antena Căutare

EXCLUSIV. Interviu Virgil Ciulin, câștigător iUmor - sezon 11: „Nu se compară nimic cu atunci când primești confirmare de la TV”

Virgil Ciulin a fost luat la întrebări despre ce a simțit înainte și după ce a aflat că a câștigat iUmor, emisiunea care i-a adus o mică avere în cont, 20.000 de euro. Iată interviul exclusiv pe care l-a oferit.

Un interviu cu o atmosferă degajată, în care Virgil Ciulin a fost cât se poate de deschis. Tânărul din județul Vaslui, ales câștigător dintre cei 11 finaliști, a spus ce i-a plăcut și ce nu i-a plăcut în toată experiența desfășurării unui show televizat de o așa amploare, cine se afla lângă el în momentul în care a aflat că a câștigat, dar n-a scăpat nici de întrebarea care se ține scai de toți câștigătorii iUmor: Ce o să facă cu banii?

Virgil Ciulin, câștigătorul iUmor - sezonul 11: „Am făcut multe în viață, dar nu se compară nimic cu atunci când primești confirmare de la televizor”

Reporter: Cum se simte chestia asta, să fii câștigătorul iUmor?

Virgil Ciulin: „Se simte destul de obositor acum, după ce a trecut o perioadă, pentru că mă întâlnesc cu oameni noi care mă felicită și trebuie să am aceeași și aceeași reacție de fiecare dată. Mulțumesc, mulțumesc! Bless you, bless you, din-astea. Și veșnica întrebare: Ce o să faci cu banii?”.

Reporter: Cum, unde, cu cine erai când ai aflat că ai câștigat iUmor?

Virgil Ciulin: „Întrebare bună! Nimănui nu îi pasă cum m-am simțit, doar Ce faci cu banii, ce faci cu banii?. Eram cu părinții mei în seara aia când s-a difuzat. M-a durut capul, am avut o migrenă nasoală. M-am dus să mă culc, n-am prins începutul emisiunii. (...) M-am dus la partea de final, cu premiul, eram cu mama și cu tata și am fost la fel de uimit ca toată lumea. Ei s-au bucurat mai mult decât mine, ceea ce m-a bucurat să-i văd mândri pentru prima dată, că am făcut multe lucruri în viață, dar nu se compară nimic când primești confirmare de la televizor, aparent”.

Virgil Ciulin, câștigătorul iUmor - sezonul 11, despre diferențele între scena din cluburile de comedie și scena iUmor

Virgil Ciulin: „Nu-mi place să mă văd, să m-aud. Mă judec. Îmi place cum se vede din punctul meu de vedere, ce e pe scenă, dar la iUmor nu mi-a plăcut experiența de pe scenă, că e... greu! E haos, e lumină multă, zgomot, sunt oamenii ăia luminați, juriul - în față, oamenii cu camerele se mișcă prin toate părțile, sunt ăia-n spate, în backspace... La un show clasic, ai doar luminile, nu vezi nimic, ești tu care îți spui gândurile”.

Reporter: Oamenii te știau pentru seria „Istoria cu Virgil”. La un moment dat, s-a petrecut și switch-ul ăsta către stand-up. Când, cum?

Virgil Ciulin: „În 2017 a început, când m-am apucat de stand-up. A durat vreun an cât le-am dus în paralel și apoi mi-am dat seama că nu pot să le fac pe amândouă în același timp (...). Îmi doream ceva mai mult pe stand-up, apăruse și la noi nevoia de schimbare și m-am dus pe partea asta”.

Citește și: iUmor, 5 decembrie 2021. Virgil Ciulin l-a impresionat pe Mihai Bendeac cu momentul său de stand-up: „E cu putință să câștigi”

Reporter: Ai un moment favorit de la iUmor? Ceva care a fost la TV sau care n-a fost la TV.

„Sunt bucățile oamenilor din comedie pe care îi respect și au venit aici. Bucățile lui Sorin, ale lui Teo, roast-ul lui Frâncu. (...) Părți favorite din experiența mea? Pfff... Ți-am zis că a fost foarte solicitant, nu-s un om care are foarte multă energie de share-uit. Mă simt confortabil mai mult singur sau cu oameni pe care îi cunosc, în rest trebuie să fac un efort”.

Reporter: Profesional, simți că se schimbă sau că începe să se schimbe viața ta după momentul ăsta de finalist / câștigător iUmor?

Virgil Ciulin: „Sunt mai sigur pe mine, mai confortabil pe scenă și m-a ajutat și la iUmor. Nu cred că treaba asta ajută la ce fac în viața de zi cu zi neapărat, dar cred că ajută ca awareness, să te știe lumea”.

Reporter: Pregătește-te! Întrebarea: Ce faci cu banii, ce faci cu premiul?

„Varianta sinceră sau varianta hahaha? Varianta sinceră e că nu am nicio idee, nu e o sumă să zici că îți schimbă viața, în același timp nu e nici nimic. Momentan, nu am nicio idee despre ce o să fac cu banii în afară de faptul că o să-mi cumpăr niște echipamente ce mă ajută în ce fac: un laptop mai bun, că e destul de vechi, niște abonamente la niște programe de editare, poate un obiectiv nou la cameră...”.

Câștigătorul iUmor - sezonul 11 a mai spus că poate fi găsit pe YouTube, dar și pe Instagram, acolo unde anunță prin Insta Stories de obicei ce planuri are și unde poate fi găsit de cei care doresc să îl vadă într-un spectacol.

Virgil Ciulin: „Probabil o să fie un turneu sau mai multe plecări prin țară cu grupul de stand-up din care fac parte, cu gașca mea. Luiza Mirică, Mitran și cu mine am fost în ultimii doi, trei ani prin orașele mari din țară și în București, în cluburile de comedie”.

Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Plante Feng Shui care pot aduce noroc. Unde recomandă specialiștii să le amplasezi în locuința ta
Plante Feng Shui care pot aduce noroc. Unde recomandă specialiștii să le amplasezi în locuința ta Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Serenay Sarikaya a îmbrăcat o ținută spectaculoasă la cel mai recent eveniment monden. Prețul acesteia i-a lăsat pe toți fără comentarii
Serenay Sarikaya a îmbrăcat o ținută spectaculoasă la cel mai recent eveniment monden. Prețul acesteia i-a... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Friedrich Merz spune că Rusia e o țară europeană și speră că relațiile dintre UE și Moscova ar putea fi reechilibrate. Reacția Kremlinului
Friedrich Merz spune că Rusia e o țară europeană și speră că relațiile dintre UE și Moscova ar putea fi... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Ce mesaj tranșant a transmis fosta soție a lui Lino Golden, după ce artistul și-a cerut iubita în căsătorie: “Sunt suficient de…”
Ce mesaj tranșant a transmis fosta soție a lui Lino Golden, după ce artistul și-a cerut iubita în căsătorie:... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă
Salată de varză acră cu morcovi proaspeți. Rețetă simplă și sănătoasă HelloTaste.ro
Elveția a construit o lume subterană atât de vastă, încât rivalizează cu orașele de la suprafață
Elveția a construit o lume subterană atât de vastă, încât rivalizează cu orașele de la suprafață Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
Românii, loviți de scumpiri din toate părțile: prețul carburanților ia foc la pompă. Benzina și motorina, scumpite de patru ori
Românii, loviți de scumpiri din toate părțile: prețul carburanților ia foc la pompă. Benzina și motorina,... Jurnalul
Claudia Pătrășcanu s-a împăcat cu iubitul după despărțirea de acum trei luni. Cum a fost surprinsă vedeta
Claudia Pătrășcanu s-a împăcat cu iubitul după despărțirea de acum trei luni. Cum a fost surprinsă vedeta Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
Ideea inedită avută de Anca în urmă cu şase ani. De atunci, se bucură de roadele muncii ei tot anul
Ideea inedită avută de Anca în urmă cu şase ani. De atunci, se bucură de roadele muncii ei tot anul Observator
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți dai seama
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți... MediCOOL
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic
Paste cu sfeclă roșie coaptă, brânză cremoasă și fistic HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci
Waffle cu piure de dovleac. Rețeta de care ai nevoie în diminețile reci Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x