Antena Căutare

iUmor, 30 octombrie 2021. Claudiu Medeș, număr magistral de roast în versuri. Ce a putut să spună despre fiecare jurat în parte

Claudiu Medeș este pentru prima dată la iUmor și pe scenă vrea să demonstreze că este pasionat de muzică și de comedie. Cu ce număr a venit în fața juraților , dar și cum au reacționat aceștia în ediția din 30 octombrie 2021.

Concurentul este designer grafic în viața reală, mai exact colorează haine și transformă orice material așa cum își dorește clientul.

Acesta povestește la testimoniale că a venit la iUmor să-și facă mândră mama: “Am venit să mă vadă mama la televizor să fie mândră. Ea mă susține într-o oarecare măsură, are emoții mai mari decât am eu că, na, dacă apar pe TV și o fac de rușine cine știe...”.

Și cu toate că a părut timid la început, momentul său a fost cu adevărat magistral. Ceea ce a reușit să facă în versuri a lăsat cu gurile căscate! Mihai Bendeac s-a ridicat în picoare la finalul momentului și s-a urcat pe masa juriului, iar Dan Badea și Șerban Copoț au aplaudat fără oprire.

Claudiu Medeș, moment muzical la iUmor sezonul 11

Claudiu a intrat pe scenă în forță și a dat drumul la cântat încă din primele secunde. Versurile au atras atenția juraților, care au ascultat și au privit cu atenție momentul.

“Hai, salut copii,i mai se zice Nicușor, mă plictiseam acasă, hai să vin la iUmor. (...) Am mai făcut greșeli în viață, ca în cazul de față, caut promovare și nevoia mă învață! Ce mă recomandă, că talentul mai deloc, oricum, acum, producția recrutează pe TikTok”, sunt primele versuri din melodie cântată de concurentul din ediția cu numărul 6 iUmor.

În timpul momentului, Mihai Bendeac a fost plăcut surprins de versurile concurentului, motiv pentru care a început să danseze și să arate că se simte bine ascultându-l pe Claudiu.

Citește și: iUmor, 23 octombrie 2021. Siegfried & Joy, trucuri de magie în ritmuri de dans. Au pus în scenă un show din Las Vegas

Cea mai tare glumă a serii l-a uimit pe Mihai Bendeac: “Apar la iUmor, o să mă vadă o țară, la show-ul în care pot și magicienii să dispară. Dar ce-o să fac acolo, că vreau să mă voteze, să le aduc, ceva, cadou să-i impresioneze!? La Cheloo iau gazon, la Delia pufuleți, dar la Bendeac ar fi mai greu flori, fete sau băieți?”.

“Despre Mihai se zice că joacă în altă tabără și din păcate pentru el nici fratele nu-l apără. Talentat și singur anturajul îl fărâmă, Flick este Domnul Rimă, Bendeac e Domnul Râmă. Nu își dorește nici copii, i-ajunge Drăgulin. Fetele vor relație, el vrea mai mult dresaj, așteaptă toată țara să iasă din personaj, dar el nu vrea deloc, îi chinuie pe alții, ăsta nu-i iUmor, e Bendeac cu invitații”, cântă Claudiu Medeș.

Concurentul a trecut și la Delia: “În rest, mănâncă mult și nimeni n-o provoacă sa înfulece atât că ne ajunge o Șoșoacă. Astea sunt glume, clar, nu e atât de mare, dar n-a făcut copii să nu îi fure din mâncare”

Citește și: iUmor, 23 octombrie 2021. Laura Bișog a impersonat-o pe Mirabela Dauer și le-a cântat aproape la fel ca și artista de renume

Desigur nu a putut să treacă nici peste Cheloo: “Când îți vorbește Cheloo rămâi ca boul, e cel care urăște noul. Nu zic că e bătrân, dar ca să mă înțelegeți, voi vorbi ca în 89. Un caracter complex, exact ca cubul rubik, deja împrumută încetișor de la Fuego public. Poate că îl supăr, știu ce-i poartă hramul, negociem la Like, cum se negociază gramul”.

Jurizarea Claudiu Medeș la iUmor 2021, sezonul 11, 30 octombrie

Mihai Bendeac s-a urcat pe masa juriului, a strigat "Frățică, bă!" și l-a aplaudat pe Claudiu Medeș.

Delia: "A fost un roast foarte bun felicitări Bravo"

Cheloo a ținut să îi spună concurentului că ceea ce nu i-a plăcut a fost faptul că în versurile sale a făcut referire la faptul că stilul său este vechi, însă juratul a ținut să explice că stilul pe care concurentul l-a cântat este mult mai vechi, decât ceea ce face el în calitate de artist.

Acesta mai consideră ca la mIhai Bendeac a avut câteva glume bune, la Delia a fost "slăbuț", iar la el nimic nou.

Mihai Bendeac: "În momentul în care acest clip va exploda pe YouTube și în momentul în care va împlini un milion de vizualizări, să te gândești la acest moment ca la unul dintre cele mai importante momente din viața ta. Eu nu vreau să dau alte explicații tehnice, pentru că în foarte multe situații nu e nevoie de cuvinte. Prețuiește acest moment pentru că sunt foarte puține momente în viață de acest calibru"

Ce trebuie să știi despre sezonul 11 iUmor

De 11 sezoane, râzi alături de Mihai Bendeac, Delia și Cheloo la iUmor. Anul acesta, în fiecare sâmbătă de la 20:00, te bucuri de momente de teatru, stand-up, muzică, circ și numere excepționale de magie, doar la Antena 1.

Nici în acest sezon nu lipsesc invitații speciali și nici personajele istorice care, indiferent de secolele din care vin, demonstrează că umorul nu are bariere.

Ca de fiecare dată, concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.

În sezonul 11, la fel ca în sezonul 10, fanii show-ului se bucură de prezența în culisele iUmor a lui Vlad Drăgulin. i Mai Mult Umor este show-ul extra disponibil exclusiv pe AntenaPLAY, în fiecare sâmbătă, după difuzarea emisiunii la televizor.

iUmor, 30 octombrie 2021. Dan Țuțu a revenit la iUmor în calitate de invitat special. Momentul său de stand-up a fost sa... iUmor, 30 octombrie 2021. Strange Comedy, moment de circ pe scena comediei. Cheloo s-a dus după concurenți în culise...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x