Antena Căutare

iUmor sezonul 14, 18 februarie. Ion Șaulescu, numărul care a „împietrit” fețele doamnelor din sală. Bordea a calmat spiritele

Concurentul a venit pe scena iUmor, însoțit de două pungi de rafie, dând impresia că se pregătește să plece sau să vină de undeva. El a promis un număr cum nu s-a mai văzut pe fața pământului: „M-am uitat și la seriale cu Univers și la documentare (...), nu am găsit nicăieri un număr ca al meu!”.

Intrarea lui Ion Șaulescu pe scena iUmor, sezonul 14, a fost primită pe măsura apariției și anume, cu o întrebare ironică din partea lui Cheloo: „Londra?!”.

Iată dacă și jurații au primit la fel de entuziasmați „donația” pe care a făcut-o concurentul pe scena iUmor:

„Sunt destul de sigur că o să-mi iau bătaie când ajung acasă, așa că să nu o mai lungesc, să iau bătaia, să mă vindec, să trec mai departe, că nu mai suport suspansul. Am venit cu câte ceva pentru fiecare din sală! Mie-mi plac sânii, frate! Și merele, și perelele, și bretelele, așa că, astăzi, am venit să îmbrăcăm toți sânii din România și am pentru voi toate măsurile posibile de sutiene!”, a fost replica cu care a început Ion Șaulescu.

Ion Șaulescu „a venit la iUmor, sezonul 14, să doneze sutiene”

După ce a reușit să capteze atenția cu ce are în pungile de rafie, o întrebare care se afla pe buzele tuturor, Ion Șaulescu a trecut la împărțirea recuzitei:

„Prima măsură e AA, vine de la aproape sâni. B vine de la binișor. Cum să vă zic, nu sunt foarte prietenoși, în sensul că stau cam depărtați unul de celălalt, dar îți faci treaba nemaipomenit cu ei!”, și-a continuat numărul, care a supărat femeile din platou.

„Privirea femeilor din public, când a început ăsta să vorbească, <<priceless>>. Piatră erau toate!”, a spus Cătălin Bordea la testimoniale.

„Cui îi dau trei sutiene mărimea C? Gata, s-a dat și mărimea C!”, a spus el, extenuat deja, după ce a reușit să scape de câteva sutiene.

Spectatorii din rândurile din spate intraseră deja în jocul lui Ion Șaulescu și ridicau mâna de bunăvoie atunci când el striga mărimile: „Mărimea D, după cum vedeți, e măsură mare, adică vine de la demn, asta înseamnă că poate să se numească femeie pe bune!”/„Acolo, nenea! Vă puneți murăturile, nu?”, a arătat Cătălin Bordea către unul din bărbații din platou.

„Unde-i umorul, măi nene? Dacă el împarte sutiene?!”, a spus și Dan Badea din culise.

„Vă mulțumesc frumos! Aștept bătaia!”, a spus concurentul, terminând în aceeași notă în care a început momentul.

Urmărește clipul video de mai sus din emisiunea iUmor, de la Antena 1, ca să savurezi tot momentul concurentului!

Citește și: Premiera iUmor sezonul 14, 11 februarie. Vlad Olteanu, ironii despre viața de comediant. Profesia sa i-a intrigat pe jurați

Jurizare Ion Șaulescu la iUmor sezonul 14

Numărul a stârnit chiar reacția la care concurentul se aștepta. Jurații au fost în dezacord cu ce a făcut el pe scenă, fapt pentru care atât jurizarea, cât și verdictul final au fost pe măsură:

„Eu n-aș avea tupeu să fac asta! Nu știu dacă ai văzut, dar absolut toate femeile de aici, când ai început să împarți sutiene, în afară de sus acolo, a fost bucurie mare la domnul, dar aici ai primit niște priviri reci și de gheață!”, a spus Cătălin Bordea.

„Eu sunt însurat. Toată treaba a plecat de la ale ei! Mi le-am imaginat pe ale ei în diferite culori, în diferite mărimi!”, a explicat concurentul.

„Băi, o să îți zic o treabă, pentru că rămâne la televizor! Te bucuri indiferent de ce sâni are, atâta timp cât te iubește!”, a fost replica lui Cătălin Bordea, care a fost primită cu o mare de aplauze, salvând numărul lui Ion Șaulescu./„Cătălin, ești aproape domn!”, i-a spus Cheloo.

„Mie îmi plac sânii liberi! Spun asta public. Eliberați sânii, că e păcat să îi ținem acolo închiși! Hai B, C, A!”, a spus Nelu Cortea, invitându-i pe colegii de la masă să voteze.

Așadar, Ion Șaulescu a primit patru dislike-uri.

Citește și: Andreea Bălan, show pe scena iUmor, după ce a acceptat să fie asistenta lui Robert Tudor. Magicianul „a tăiat-o“ în două

Despre iUmor sezonul 14, difuzat pe Antena 1 și AntenaPLAY

iUmor, singura emisiune TV din România cu peste 2.5 milioane de abonați la canalul de YouTube care ”gustă” din plin clipurile concurenților și ale invitaților, revine pe micile ecrane cu cel de-al 14-lea sezon, de la 20:00, la Antena 1.

Noul sezon vine cu o mulţime de surprize, printre care şi o nouă formulă de juriu. Nelu Cortea şi Cătălin Bordea li se alătură Deliei şi lui Cheloo în căutarea celui mai amuzant concurent. „Terapia prin comedie”, aşa cum o spune şi sloganul noului sezon, va fi resimţită inclusiv în backstage, unde concurenţii vor avea parte de tratamentul special “comedy magic”, făcut de nimeni altul decât magicianul Robert Tudor.

O altă surpriză a sezonului 14 iUmor este reprezentată de o rubrică nouă în cadrul emisiunii: „Dac-aș fi președinte“. Actori celebri vor impersona personaje iconice din România, care vor descrie cu umor cum ar arăta țara noastră dacă ar fi condusă de ei. La fel ca în cazul invitaților speciali, și cei care se gândesc la fotoliul de la Cotroceni nu sunt dezvăluiți juraților până când nu urcă pe scenă.

Reguli noi în sezonul 14 iUmor. Jurații Delia, Cheloo, Bordea și Cortea se luptă pentru joker

În timp ce magicianul Robert Tudor le va oferi concurenţilor doza sa de comedy magic în perioada pe care aceștia o petrec în backstage-ul emisiunii, Șerban Copoț și Dan Badea vor pune la cale diferite farse pentru jurații iUmor sau îi vor provoca la numeroase jocuri.

„Jurații intră într-o etapă nouă, trebuie să iasă la joc, la propriu, iar unele jocuri sunt foarte complicate!”, a dezvăluit Șerban Copoț, iar colegul său, Dan Badea, a completat: „Jocul Marocco, jocuri de îndemânare, matematice, de aptitudini... o să vedeți! iUmor se transformă în escape room – unul dintre jurați a reușit chiar să fugă!“. Despre cine este vorba, telespectatorii vor afla în cel mai nou sezon iUmor.

„Aceste jocuri care au apărut și, implicit, acești jokeri, schimbă anumite aspecte la iUmor, în sensul că, noi, jurații, ne antrenăm un pic, suntem creativi, suntem competitivi. Adică, ne scot un pic din starea de confort și ne fac să ne implicăm mai mult.“, a declarat Delia.

Ce trucuri va pregăti magicianul Robert Tudor pentru Delia, Cheloo, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, dar și cum vor reuşi Șerban Copoț și Dan Badea să facă față provocărilor venite din partea acestuia, telespectatorii pot afla urmărind episod după episod, în fiecare sâmbătă, de la ora 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.

iUmor sezonul 14, 18 februarie. Eduard Andrei a stârnit hohote de râs cu păpușa asemănată cu o vedetă din showbiz... iUmor sezonul 14, 18 februarie. Daria Brojban, număr de stand-up inspirat din povestea emoționantă a supraviețuirii mira...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Cine este actorul principal al serialului turcesc
Cine este actorul principal al serialului turcesc "Între iad și rai". Detalii despre Emin Günenç Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Ioana Ginghină, detalii despre căsnicia cu Alexandru Papadopol.  Ce i-a lipsit în fosta relație
Ioana Ginghină, detalii despre căsnicia cu Alexandru Papadopol. Ce i-a lipsit în fosta relație Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un bărbat a crezut că a dat lovitura când a cumpărat o casă. Când i-a deschis ușa, a avut un șoc și acum nu mai știe cum să scape de ea
Un bărbat a crezut că a dat lovitura când a cumpărat o casă. Când i-a deschis ușa, a avut un șoc și acum nu... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Tupeu 2026: magazin online de droguri, cu livrare la domiciliu. Cele mai noi metode de vânzări de stupefiante: prin curier rapid
Tupeu 2026: magazin online de droguri, cu livrare la domiciliu. Cele mai noi metode de vânzări de stupefiante: prin... Jurnalul
Crina Matei, mesaj emoționant pentru fiica ei, la 4 ani de la adopție! Cuvintele care au emoționat mii de români: Minunea mea
Crina Matei, mesaj emoționant pentru fiica ei, la 4 ani de la adopție! Cuvintele care au emoționat mii de români:... Kudika
Zodia care va avea parte de o minune în acest weekend. O să curgă multe lacrimi de fericire
Zodia care va avea parte de o minune în acest weekend. O să curgă multe lacrimi de fericire Redactia.ro
Experiment. Peștele din Dunăre se apropie ca preț de cel din import. Cât costă kilogramul
Experiment. Peștele din Dunăre se apropie ca preț de cel din import. Cât costă kilogramul Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică
Cum să-l înveți pe copil să spună „Nu” fără frică DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x