Antena Căutare

iUmor sezonul 14, 7 mai. Teodora Nedelcu a dezvăluit ce revelație a avut după o înmormântare. Doamna umorului negru a revenit!

Concurenta a adus pe scena iUmor o comedie plină de umor negru, făcând aluzie la o revelație pe care a avut-o după o înmormântare. Îmbrăcată toată precum i-a fost materialul, „dark”, Teodora Nedelcu ne-a obișnuit deja cu aparițiile în care spune lucruri „nasoale” cu zâmbetul pe buze.

Teodora Nedelcu nu este la prima apariție pe o scenă de comedie, ea cochetând, de multă vreme, cu stand-up-ul, dar și cu emisiunile de umor de la Antena 1. Tânăra a fost prezentă, în calitate de concurent, și în emisiunea „Stand-Up Revolution”, acolo unde materialele sale au reușit să o aducă până în finala show-ului.

Îmbinând stilul gotic cu umorul negru de calitate, Teodora Nedelcu a oferit un material complex, în care a povestit că, recent, a trecut printr-un eveniment revelator, dându-și seama că moartea este mai aproape decât ne așteptăm și că trebuie să își trăiască viața la maxim.

Dar pentru că până atunci, spune ea, nu a călcat niciodată strâmb, nu a știut de unde să înceapă. Așa că, a căutat câteva sugestii pe internet. Subtilitățile strecurate în materialul său au fost „gustate” din plin de jurați!

Citește și: iUmor sezonul 14, 30 aprilie. Oana Moșteanu a revenit cu caricaturile odioase pe scenă. Ce provocare a lansat Cheloo la jurizare

Teodora Nedelcu și-a ascuns dezgustul în spatele glumelor bune la iUmor, sezonul 14. Ce implicare a avut Cortea în viața ei

„(...) De curând am participat la o înmormântare și mi-am dat seama că viața chiar e scurtă și că vreau să trăiesc la maxim. Dar e destul de greu să trăiești la maxim când ai salariul minim pe economie.”, a început Teodora Nedelcu pe scena iUmor, sezonul 14.

„(...) Și pentru că m-am hotărât să trăiesc la maxim, dar nu am știut cum, am căutat pe net sugestii, iar prima sugestie a fost: <<salt cu parașuta>>. Și eu am fost: <<de unde bani de parașute?>> (...) Și, acum, ăștia cu saltul cu parașuta încercau să te convingă și ziceau că merită toți banii, că e un sentiment eliberator. Și eu nu vreau să fiu împotriva curentului, dar mai eliberator mi s-ar părea să sari fără. Te liberează de tot! Altă sugestie era: <<să călătorești mai mult>>. Unde să călătoresc cu 16 milioane pe lună? În timp, unde să mă duc?”

„(...) Și, în sfârșit, am găsit ceva care se potrivește. Era: <<fă-ți unghiile cu ojă>>. A doua era: <<ține un jurnal>> și am zis: <<da, viața mea este mult prea interesantă ca să nu-mi amintesc peste 30 de ani ce făceam...>>. Și am început a doua zi, dimineața, și am scris: <<dragă, jurnalule, m-am trezit.>> Zece ore mai târziu, <<dragă jurnalule, mă culc.>> Ce am făcut între timp? Unghiile cu ojă.”

„Și mi-a mai atras atenția o chestie: să scrii o listă cu lucrurile pe care vrei să le faci până mori. Și eu eram: <<să aștept>>. Dar cumva încep să îmi pierd răbdarea și oricum sunt sigură că nu o să mor curând, că mi-am dat seama că nu reprezint o miză pentru dracu să mă ia la el. În Rai, mi-am pierdut orice speranță să mai ajung, că, săptămâna trecută, am intrat într-o biserică cu capul descoperit.”

„(...) Și cumva o să ajung în iad și pentru un alt păcat pe care îl fac: sexul... nu îmi place! Înțeleg de ce. Eu, din neplăcere am fost făcută, din neplăcere trăiesc. Eu am făcut sex de două ori în viața mea. O dată, pe parcursul a zece ani, cât am fost într-o relație și a doua oară, la liber și mi-am dat seama că nu e pentru mine. (...) Mi-a zis unul odată: <<nu există așa ceva, cum să nu-ți placă sexul? Nu trebuie să renunți! Caută, o să găsești ceva, o să găsești o rezolvare>> și i-am zis: <<Ho, mă Cortea, că doar n-am cancer!>>”

„Dar cumva am luat sfatul lui, pentru că chiar mi-e prieten Cortea, am luat sfatul și am zis: <<o să merg la un doctor>>, doar că nu-mi dau seama la ce doctor aș putea să merg pentru o boală ca asta, așa că am căutat pe Google simptomele și mi-a rezultat că am boală mintală și m-a deranjat că a folosit termenul <<boală>>, că era clar că nu era semn de sănătate. Plus că atunci când ești sănătos, nici măcar nu cauți pe Google... Cum ar fi să scrii într-o zi pe Google: <<azi nu mă doare nimic, mă simt fericit și împlinit>>. De la ce ar putea să fie? De la inimă. S-a oprit!”, a fost o parte din materialul Teodorei Nedelcu pe scena iUmor, sezonul 14.

Urmărește clipul video de mai sus din emisiunea iUmor, de la Antena 1, ca să savurezi tot momentul concurentului!

Jurizare Teodora Nedelcu la iUmor sezonul 14

În timpul jurizării, Nelu Cortea și Cătălin Bordea au avut un schimb savuros de replici cu Teodora Nedelcu. Cunoscându-se de multă vreme și mergând împreună în turnee, cei doi jurați și concurenta și-au permis unele apropouri îndrăznețe, care au antrenat atmosfera.

„Eu chiar i-am dat sfaturi, dar am ajuns la concluzia că dacă ție nu-ți place sexul, nici sexului nu-i place de tine. Dar știi ce-mi place mai nou la tine? Faptul că zâmbești pe scenă. Noi o știm pe Teodora de când a început să facă stand-up și ea era mult mai <<dark>>... să zici lucrurile nasoale cu zâmbetul pe buze... excepțional!”, a jurizat Nelu Cortea.

„Felicitări! Foarte bun momentul. Și știi ce-mi place foarte mult la tine, pe lângă faptul că te consider foarte talentată... Se îmbracă foarte mișto și am observat asta de fiecare dată când a venit. Ei chiar îi pasă...”, a spus Delia, fiind întreruptă de Cheloo, care a făcut o remarcă savuroasă: „Daa... zici că e căptușeala de la coșciug.”

Teodora Nedelcu a primit toate cele patru like-uri.

Citește și: iUmor sezonul 14, 30 aprilie. Jason Medini, clovnul pe care nu îl vezi în fiecare zi la televizor. A transformat scuipatul în artă

Despre iUmor sezonul 14, difuzat pe Antena 1 și AntenaPLAY

iUmor, singura emisiune TV din România cu peste 2.5 milioane de abonați la canalul de YouTube care ”gustă” din plin clipurile concurenților și ale invitaților, revine pe micile ecrane cu cel de-al 14-lea sezon, de la 20:00, la Antena 1.

Noul sezon vine cu o mulţime de surprize, printre care şi o nouă formulă de juriu. Nelu Cortea şi Cătălin Bordea li se alătură Deliei şi lui Cheloo în căutarea celui mai amuzant concurent. „Terapia prin comedie”, aşa cum o spune şi sloganul noului sezon, va fi resimţită inclusiv în backstage, unde concurenţii vor avea parte de tratamentul special “comedy magic”, făcut de nimeni altul decât magicianul Robert Tudor.

O altă surpriză a sezonului 14 iUmor este reprezentată de o rubrică nouă în cadrul emisiunii: „Dac-aș fi președinte“. Actori celebri vor impersona personaje iconice din România, care vor descrie cu umor cum ar arăta țara noastră dacă ar fi condusă de ei. La fel ca în cazul invitaților speciali, și cei care se gândesc la fotoliul de la Cotroceni nu sunt dezvăluiți juraților până când nu urcă pe scenă.

Reguli noi în sezonul 14 iUmor. Jurații Delia, Cheloo, Bordea și Cortea se luptă pentru joker

În timp ce magicianul Robert Tudor le va oferi concurenţilor doza sa de comedy magic în perioada pe care aceștia o petrec în backstage-ul emisiunii, Șerban Copoț și Dan Badea vor pune la cale diferite farse pentru jurații iUmor sau îi vor provoca la numeroase jocuri.

„Jurații intră într-o etapă nouă, trebuie să iasă la joc, la propriu, iar unele jocuri sunt foarte complicate!”, a dezvăluit Șerban Copoț, iar colegul său, Dan Badea, a completat: „Jocul Marocco, jocuri de îndemânare, matematice, de aptitudini... o să vedeți! iUmor se transformă în escape room – unul dintre jurați a reușit chiar să fugă!“. Despre cine este vorba, telespectatorii vor afla în cel mai nou sezon iUmor.

„Aceste jocuri care au apărut și, implicit, acești jokeri, schimbă anumite aspecte la iUmor, în sensul că, noi, jurații, ne antrenăm un pic, suntem creativi, suntem competitivi. Adică, ne scot un pic din starea de confort și ne fac să ne implicăm mai mult.“, a declarat Delia.

Ce trucuri va pregăti magicianul Robert Tudor pentru Delia, Cheloo, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, dar și cum vor reuşi Șerban Copoț și Dan Badea să facă față provocărilor venite din partea acestuia, telespectatorii pot afla urmărind episod după episod, în fiecare sâmbătă, de la ora 20:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.

Radu Pietreanu, invitat special în cea mai nouă ediţie iUmor. Cheloo: „Aş vrea să îl văd în fiecare zi!”... iUmor sezonul 14, 7 mai. Țăcăneală, „mâna dreaptă a lui Fachiru”, un show fără filtre. A spart nuci și BCA cu propriul c...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Principalul factor care îți îmbătrânește pielea. Specialiștii spun că nu are nicio legătură cu expunerea la soare
Principalul factor care îți îmbătrânește pielea. Specialiștii spun că nu are nicio legătură cu expunerea la... Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Başak Gümülcinelioğlu revine pe micile ecrane la 4 luni de când a devenit mămică pentru prima oară. Unde va putea fi urmărită
Başak Gümülcinelioğlu revine pe micile ecrane la 4 luni de când a devenit mămică pentru prima oară. Unde va... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Românul multilateral modern: angajat la STB și TAROM, vânzător de lumânări, dezlegător de blesteme, consultant pe jocuri video, dar și terapeut Reiki
Românul multilateral modern: angajat la STB și TAROM, vânzător de lumânări, dezlegător de blesteme, consultant... Libertatea.ro
Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc se pregătesc de marele eveniment: „Lucrurile trebuie făcute la timpul lor”
Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc se pregătesc de marele eveniment: „Lucrurile trebuie făcute la timpul lor” AntenaSport
Tragedie în familia celebrului Martin Short. Katherine, fiica actorului a murit la 42 de ani. Care este cauza decesului și ce au dezvăluit anchetatorii
Tragedie în familia celebrului Martin Short. Katherine, fiica actorului a murit la 42 de ani. Care este cauza... Elle
Dana Badea a recunoscut! Costel Biju a fost bărbatul vieții ei! Cum a reacționat „Regele TikTok-ului” atunci când a auzit
Dana Badea a recunoscut! Costel Biju a fost bărbatul vieții ei! Cum a reacționat „Regele TikTok-ului” atunci... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Salată de cartofi cu ceapă roșie și maioneză vegetală, pentru o masă de post
Salată de cartofi cu ceapă roșie și maioneză vegetală, pentru o masă de post HelloTaste.ro
It's the AI, stupid: „Ești un angajat foarte bun, dar te dăm afară”. Salariații români, între riscul șomajului și munca în regim „996”
It's the AI, stupid: „Ești un angajat foarte bun, dar te dăm afară”. Salariații români, între riscul... Antena3.ro
Aplicația Anului pe iPhone. Cum funcționează Tiimo și la ce ajută
Aplicația Anului pe iPhone. Cum funcționează Tiimo și la ce ajută useit
Ministrul Muncii le dă o veste proastă pensionarilor: Vor pierde 340 de lei!
Ministrul Muncii le dă o veste proastă pensionarilor: Vor pierde 340 de lei! BZI
Șmecheria premierului cu OUG-ul „reformării” administrației publice. Măsurile „grele” pot fi atacate doar de Avocatul USR al Poporului
Șmecheria premierului cu OUG-ul „reformării” administrației publice. Măsurile „grele” pot fi atacate doar... Jurnalul
Anca Serea, mândră de fiica ei cea mare. Sarah a fost admisă la o școală de top în Milano
Anca Serea, mândră de fiica ei cea mare. Sarah a fost admisă la o școală de top în Milano Kudika
Lista completă a pensionarilor care primesc majorări. Cine încasează bani în plus și cum se aplică noile reguli
Lista completă a pensionarilor care primesc majorări. Cine încasează bani în plus și cum se aplică noile reguli Redactia.ro
Revolta specialilor, episodul 2. Poliţiştii au început protestele pentru că se vor pensiona la 65 de ani
Revolta specialilor, episodul 2. Poliţiştii au început protestele pentru că se vor pensiona la 65 de ani Observator
Ce provoacă presiunea în spatele ochilor. Cum apare acest simptom ocular
Ce provoacă presiunea în spatele ochilor. Cum apare acest simptom ocular MediCOOL
Penne cu pui și ciuperci în sos cremos. Un preparat simplu și hrănitor
Penne cu pui și ciuperci în sos cremos. Un preparat simplu și hrănitor HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să gestionezi factorii declanșatori emoționali în 5 pași
Cum să gestionezi factorii declanșatori emoționali în 5 pași DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Apple renunță la o tradiție importantă pentru următorul eveniment de lansare. Ce se va întâmpla în doar câteva săptămâni
Apple renunță la o tradiție importantă pentru următorul eveniment de lansare. Ce se va întâmpla în doar... UseIT
Cușcuș cu ciuperci sotate și mazăre. Rețetă simplă pentru un prânz savuros, de post
Cușcuș cu ciuperci sotate și mazăre. Rețetă simplă pentru un prânz savuros, de post Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x