Antena Căutare

iUmor sezonul 15, 11 noiembrie 2023. Ovidiu Anton și Anda, Ecaterinca, și-au spălat rufele în public: „Așa e în trei”

Acest triunghi amoros poate că nu a fost pe placul juriului, însă publicul a apreciat umorul.

„Am venit să ne distrăm, să ne condimentăm relația”, spune Anda, care deja a intrat în rolul Matildei. Iar Ovidiu, adică Grigore, completează că și-au dorit să facă ceva diferit.

iUmor sezonul 15, 11 noiembrie 2023. Ovidiu Anton și Anda, Ecaterinca, și-au spălat rufele în public

Juriul a fost uimit să-i vadă pe scenă pe cei doi, care nu au lăsat inhibițiile să le stea în cale.

„N-ai și tu chef de una mică?” o întreabă tânărul pe partenera sa.

„Dacă alta mai mare n-ai, e ok”, răspunde femeia.

„O, nebunilor”, zice Natanticu.

„Domestic”, declară Cheloo.

Citește și: Artişti ai Circului Metropolitan, moment de excepție pe scena iUmor. Cheloo: „Un număr extraordinar de bine lucrat!”

„Eu m-am distrat când amantul o călărea pe nevastă și îi dădea palme la fund”, mărturisește Cosmin Natanticu. Iar spusele lui sunt susținute de reacția lui Bordea.

În scenă intră un al treilea concurent, soțul femeii, care îi găsește amantul sub pat.

„Dar tu nu erai cu el?” îl întreabă soția.

„L-am lăsat la bar”, spune soțul.

„Eu am căutat pe cineva cu care să întineresc”, se plânge Matilda.

„Normal că mi-aș da și viața pentru tine. Ce-aș mai putea face cu o așa viață?”, spune Grigore.

„Cine reacționează așa vreodată?” se întreabă Delia.

Citește și: iUmor sezonul 15, 7 octombrie 2023. Karla Mariah Petre a revenit să își întâlnească alesul: „Sper la o cerere în căsătorie”

În scurt timp s-a trecut și la jurizare

În ciuda reacțiilor publicului, juriul nu a fost impresionat de scena din fața lui. Cei patru nici nu au realizat că s-a încheiat momentul.

„Așa scurt?” întreabă Cheloo.

„Așa e în trei”, îi spune Cosmin Natanticu.

„Nu mă pricep”, răspunde juratul. „Cine a făcut acest scenariu?” îi întreabă Cheloo. „Acest număr de umor nu stă în picioare, stă în genunchi. Textul e foarte slab, abordarea e de liceu.”

„Nimic n-a fost firesc”, completează Delia.

Natanticu a ținut să precizeze că Anda a fost mai bună decât colegii săi.

„N-a intrat nimeni în nimeni”, spune Bordea.

„Un pic mai rău dacă era și era amuzant. (...) Devenea parodie”, completează Delia.

Astfel, Ovidiu Anton și Anda au primit patru dislike-uri, de la Delia, Bordea, Cheloo și Natanticu.

Citește și: The Free Tenors, moment savuros de stand-up comedy muzical pe scena iUmor, sâmbătă, ora 20:00, la Antena 1. Ce a zis Delia

Despre iUmor sezonul 15. Show-ul se vede în fiecare sâmbătă, de la 20:00, pe Antena 1 și în AntenaPLAY

iUmor, singura emisiune TV din România cu peste 2.5 milioane de abonați la canalul de YouTube, a dat startul noului sezon și îi aduce în rolurile de prezentatori pe Emi și Cuza, care sunt în sezonul 15 alături de concurenți în culisele show-ului. Alături de Delia, Cheloo şi Cătălin Bordea, Cosmin Natanticu pornește sezonul acesta în căutarea celui mai amuzant concurent.

Cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii fac deliciul juraţilor, dar și al telespectatorilor în cel de-al 15-lea sezon iUmor – O nebunie de comedie, care se vede în fiecare sâmbătă de la 20:00, la Antena 1 şi în AntenaPLAY.

iUmor sezonul 15, 11 noiembrie 2023. Camila Basterra uimește juriul cu numărul său: „ARTĂ!”... iUmor sezonul 15, 11 noiembrie 2023. Florin Oancea a improvizat un număr de stand-up care a amuzat juriul. Ce a zis Chel...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că suferă de leucemie
Bia, fosta concurentă de la iUmor, mesaj copleșitor înainte de transplantul de măduvă. A descoperit recent că...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva secunde
Reacția Biancăi TRS după ce a aflat că ar putea să nu aibă niciodată copii. Medicii au amuțit pentru câteva...
Selahattin Paşalı și Lara Paşalı se află în vacanță în Bodrum. Ce au observat fanii la ce doi
Selahattin Paşalı și Lara Paşalı se află în vacanță în Bodrum. Ce au observat fanii la ce doi Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Femeia cu care Alex Bodi a înșelat-o pe Bianca Drăgușanu a fost șantajată! Primele declarații ale șatenei: „Un escroc
Femeia cu care Alex Bodi a înșelat-o pe Bianca Drăgușanu a fost șantajată! Primele declarații ale șatenei:... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Din albia Dunării secate a ieșit la iveală Podul lui Constantin, din Imperiul Roman. Imagini rare cu impresionanta construcție din 328
Din albia Dunării secate a ieșit la iveală Podul lui Constantin, din Imperiul Roman. Imagini rare cu impresionanta... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie Jurnalul
Ce salariu, proprietăți și credite a declarat Mirabela Grădinaru
Ce salariu, proprietăți și credite a declarat Mirabela Grădinaru Kudika
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL Redactia.ro
A plătit 75.000 de € pe un apartament la My Home Residence. Coşmarul care a urmat:
A plătit 75.000 de € pe un apartament la My Home Residence. Coşmarul care a urmat: "Am început să tremur" Observator
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x