Desert: Reteta Mousse de ciocolata alba si zmeura
Caldura de luna acesta ne-a mai adus o recolta de zmeura. De ce sa nu te desfeti cu un desert usor si aromat?
Publicat: Vineri, 09 Decembrie 2011, 00:00 | Actualizat: Duminica, 14 Februarie 2021, 14:06Ingrediente pentru reteta Mousse de ciocolata alba si zmeura:
- 150g de ciocolata alba, rupta in bucati;
- 4 albusuri;
- 60g de zahar tos;
- 160ml de smantana pentru frisca;
- 6 linguri de zmeura (dezghetata, daca a fost congelata), pasate sau mixate intr-un robot;
- 1 mana de zmeura proaspata, pentru decor;
Mod de preparare pentru reteta Mousse de ciocolata alba si zmeura:
1. Se topeste ciocolata intr-un bol, deasupra unei craticioare cu apa care clocoteste. Albusurile se bat spuma, apoi se incorporeaza, treptat, zaharul. Smantana se bate cu un mixer, pana se face frisca.
2. Se combina smantana batuta cu spuma de albus, apoi se pune peste ciocolata topita (intai o treime, se amesteca bine, apoi restul, care se amesteca usor, cu o spatula). Jumatate din compozitie se combina cu zmeura pasata. Se pune in pahare, mai intai un strat de spuma roz, apoi un strat din cea alba. Se orneaza cu zmeura si se da la frigider ca sa se intareasca.
Pofta buna!
Citeste si Good Food!