Antena Căutare

O bacterie periculoasă a contaminat Marea Neagră. Ce este și cum să te ferești de ea

Marea Neagră ar fi contaminată cu o bacterie periculoasă. Iată cum să te ferești de ea.

Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor a anunțat că Marea Neagră reprezintă o zonă de risc, mai ales pentru copii.

Citește și: Microbii ascunși din piscine, dezvăluiți de experți. La ce risc te expui când intri în apă

O bacterie periculoasă amenință Marea Neagră

Vibrio este o nouă bacterie care a contaminat Marea Neagră. Potrivit Observatornews.ro, aceasta se dezvoltă în ape calde, cu temperaturi de peste 20 de grade Celsius. În prezent, pe litoralul românesc cu 25 de grade Celsius în apa mării.

Citește și: Boala care s-a ascuns în America înainte de sosirea europenilor. Descoperirea care poate schimba istoria

Reprezintă un risc major mai ales pentru cei mici, dar și pentru persoanele care au leziuni sau zgârieturi pe piele și intră în contact cu apa contaminată. Totodată, bacteria poate fi luată și dacă se consumă fructe de mare insuficient gătite.

Pentru a reduce riscul de contaminare, părinții ar trebui să se asigure că micuții lor nu închit apă din mare și să acopere cu plasture orice leziune sau zgârietură au aceștia pe piele.

Citește și: O bacterie misterioasă a fost găsită la bordul Stației Spațiale Tiangong. Ce a dezvăluit China despre descoperirea surprinzătoare

De asemenea, oamenilor li se recomandă să gătească suficient fructele de mare și alimentelor provenite din mare.

Această bacterie se poate lua atât din apă, cât și de pe uscat, atunci când apa sau lichidul de la fructele de mare ajung pe o rană.

Citește și: Alertă alimentară în România! Un sortiment de somon afumat, retras de pe piață. A fost depistat cu o bacterie periculoasă

Care sunt simptomele contaminării cu Vibrio

Simptomele la care să fii atent sunt: durerile de burtă, iritațiile pielii și, în cazurile grave, septicemie.

Citește și: Ce este E. coli, bacteria depistată în apele Mării Negre care a alertat autoritățile. De ce copiii pot fi cei mai afectați

DSP analizează frecvent probe din Marea Neagră, iar până în acest moment nu au fost semnalate probleme. Este recomandat ca persoanele care prezintă unele dintre simptomele prezentate mai sus să se prezinte la medic pentru diagnostic și tratament.

Produse de protecție solară – câte tipuri există și cum îl alegem pe cel potrivit... Boala Lyme – boala mușcăturii de căpușă sau boala cu 1000 de fețe. Ce trebuie să știi despre ea...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
(P) Protocolul de implant dentar de la Atelierul de Zâmbete: etapele pe care le parcurge fiecare pacient din Sectorul 3, București
(P) Protocolul de implant dentar de la Atelierul de Zâmbete: etapele pe care le parcurge fiecare pacient din...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Doi români au construit o agenție care lucrează doar cu clinici dentare, din România până în SUA
(P) Doi români au construit o agenție care lucrează doar cu clinici dentare, din România până în SUA
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Copiii lui Adrian Minune, ironie la adresa mamei lor, Cati Simionescu: “Dacă sunam eu la poliție…”
Copiii lui Adrian Minune, ironie la adresa mamei lor, Cati Simionescu: “Dacă sunam eu la poliție…” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că în case nu se poate sta
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că... Antena3.ro
Când va dezvălui Samsung noile smartphone-uri pliabile. Compania introduce o nouă tehnologie numită Flex Titanium
Când va dezvălui Samsung noile smartphone-uri pliabile. Compania introduce o nouă tehnologie numită Flex Titanium useit
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“ BZI
Ping-pong cu minireactoarele nucleare de la Doicești: Premierul demis Ilie Bolojan vrea să trântească cu orice chip proiectul Reactoarelor Modulare Mici
Ping-pong cu minireactoarele nucleare de la Doicești: Premierul demis Ilie Bolojan vrea să trântească cu orice... Jurnalul
Andreea Popescu, surprinsă după divorț: Mă caută prea puțin bărbații. Mesajul primit pe Instagram a lăsat-o fără cuvinte
Andreea Popescu, surprinsă după divorț: Mă caută prea puțin bărbații. Mesajul primit pe Instagram a lăsat-o... Kudika
Mii de romance isi sarbatoresc AZI onomastica!! Ce sa pui in buzunar ca sa iti mearga bine tot anul
Mii de romance isi sarbatoresc AZI onomastica!! Ce sa pui in buzunar ca sa iti mearga bine tot anul Redactia.ro
Zonele din România unde temperatura resimţită a fost de 40 de grade la umbră, la ora 13
Zonele din România unde temperatura resimţită a fost de 40 de grade la umbră, la ora 13 Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur?
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x