Semnal de alarmă de la specialiști! Un nou simptom al coronavirusului a fost descoperit! „Stresul poate declanșa această problemă”
O echipă de cercetători din Australia a emis un avertisment cu privire la un nou simptom al coronavirusului, ce a fost observat la unii dintre pacienții cu COVID-19.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Miercuri, 13 Mai 2020, 18:32 | Actualizat: Miercuri, 13 Mai 2020, 18:34Potrivit studiului realizat de acești cercetători din Melbourne, între simptomele noului coornavirus, pe lângă tuse seacă, febră și altele cunoscute se numără și psihoza.
„COVID-19 reprezintă o experiență foarte stresantă. Știm că primele episoade psihotice sunt declanșate de stres psihosocial considerabil. În contextul pandemiei de coronavirus, acest stres ar putea avea legătură cu izolarea ori obligația de a rămâne în situații familiale dificile”, a explicat doctorul Ellie Brown, unul dintre autorii acestui studiu.
Conform cercetătorilor, pacienții cu coronavirus s-ar putea confrunta și cu unele indicii ale psihozei. De exemplu, ar putea acuza că aud voci. Semne ale psihozei sunt: halucinațiile, iluziile și paranoia, tulburările de gândire.
Aflați bilanțul oficial actualizat al deceselor provocate de noul coronavirus în România, precum și numărul cazurilor de COVID-19 din țară, aici!