Antena Căutare

Îi mai ții minte pe George și doamna Virginia de la MPFM 3? Ce mai fac și cum arată acum

George Mihai și doamna Virginia, de la Mireasă pentru fiul meu sezonul 3, sunt unii dintre cei mai îndrăgiți foști concurenți ai acestui show matrimonial.

Cei doi pășeau în casa dragostei cu speranța că George, pe atunci în vârstă de 23 de ani, își va găsi sufletul pereche și va întemeia familia mult dorită.

Nu avea să treacă mult și George punea ochii pe una dintre concurente, Edit, căreia i-a mărturisit ceea ce simte. Din păcate pentru el, norocul nu i-a surâs.

El a format un cuplu cu frumoasa concurentă, însă după puțină vreme, fata a decis că nu se potrivesc și a pus capăt relației.

Citește și: Îl mai ții minte pe Adrian de la MPFM 1? Iată cât de schimbat e la aproape 10 ani de la terminarea show-ului

Fostul concurent a fost dezamăgit, însă nu și-a pierdut speranța.

După ieșirea din show-ul matrimonial ”Mireasă pentru fiul meu”, fiul doamnei Virginia a cunoscut pe altcineva, însă nici această relație nu a durat în ciuda faptului că cei doi păreau foarte îndrăgostiți.

Cum arată acum George și doamna Virginia de la MPFM 3

Conform informațiilor de pe contul personal de Facebook, George este tot singur, însă are o relație foarte apropiată cu părinții săi.

Acesta postează des imagini pe rețeaua socială, iar cea mai recentă este una cu mama sa. Cei doi se află la patinoar, acolo unde par să se distreze pe cinste.

Citește și: O mai recunoști? Cum arată doamna Cristina, mama lui George de la MPFM 2, la 8 ani de la terminarea show-ului

Cu toate că au trecut mulți ani de la terminarea sezonului 3 al emisiunii ”Mireasă pentru fiul meu”, cei doi nu s-au schimbat mult, din punct de vedere fizic.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cum a decurs sezonul 3 al emisiunii Mireasă pentru fiul meu

Mireasă pentru fiul meu 3 a avut premiera pe 31 august 2013.

În ziua lansării 15 fete, 11 băieți și 5 mame au intrat în competiție, iar în luna februarie 4 băieți, 2 mame și patru fete au mai intrat în competiție.

Astfel 41 de concurenți au intrat în competiție, fiind cel mai mare număr de concurenți intrați vreodată.

Citește și: O mai ții minte pe Lorena de la Mireasă pentru fiul meu? Cu ce se ocupă și cât de mult s-a schimbat fizic de-a lungul anilor

Finalul sezonului a avut loc pe data de 30 august 2014. În final 2 băieți și 4 fete au alcătuit tabloul final. Cuplurile care s-au căsătorit au fost Mariana-Grigore și Andrei-Cristina.

Câștigătorii sezonului 3 MPFM au fost Constantina și Raymond. Deoarece aceștia nu s-au căsătorit, Marele Premiu s-a împărțit în mod egal celor rămași în competiție.

Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ionela și Teodor Roșu de la MPFM au devenit părinți pentru a doua oară. Imagini superbe cu fiica lor
Ionela și Teodor Roșu de la MPFM au devenit părinți pentru a doua oară. Imagini superbe cu fiica lor
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mariana și Grigore Moldovan de la MPFM au divorțat. Ce a spus bărbatul despre motivele despărțirii
Mariana și Grigore Moldovan de la MPFM au divorțat. Ce a spus bărbatul despre motivele despărțirii
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul meu...
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D și trei muncitori
Bloc cu 12 apartamente, construit în doar 34 de zile. Cea mai mare clădire din Europa ridicată cu o imprimantă 3D... Antena3.ro
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși useit
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan
PNL dorește ca guvernul Eugen Tomac să pice la vot! Așa i se deschide calea lui Ilie Bolojan BZI
Plantă neglijată, aur verde pentru fermieri. Un kilogram se vinde și cu 1.000 de euro
Plantă neglijată, aur verde pentru fermieri. Un kilogram se vinde și cu 1.000 de euro Jurnalul
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței Kudika
Se deschid cerurile diseară. 4 zodii sunt protejate și primesc semnul mult așteptat
Se deschid cerurile diseară. 4 zodii sunt protejate și primesc semnul mult așteptat Redactia.ro
Orașul de lângă București unde oamenii se tem de fiecare ploaie. Apa le intră în curți și le distruge bunurile
Orașul de lângă București unde oamenii se tem de fiecare ploaie. Apa le intră în curți și le distruge bunurile Observator
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse
Uleiul de jojoba: proprietăți, beneficii și efecte adverse MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate?
Creșterea copiilor încrezători: ce greșesc părinții când vor să le dezvolte această abilitate? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x