Antena Căutare

Declarația de dragoste emoționantă pe care Daria i-a făcut-o lui Adrian la Mireasa. I-a spus „Te iubesc”, în lacrimi

Daria și Adrian au avut un moment de sinceritate și de intimitate în cadrul relației lor, care a început acum puțin timp și promite să fie una plină de planuri mari.

Galerie
Declarația de dragoste emoționantă pe care Daria i-a făcut-o lui Adrian la Mireasa. I-a spus „Te iubesc”, în lacrimi | Antena 1

Cei doi sunt acum un cuplu solid în casa Mireasa, unde au făcut declarații romantice atât la cină, cât și după întoarcerea acasă, exprimându-și dragostea reciprocă.

Daria și Adrian de la Mireasa, în cele mai romantice ipostaze posibile. Cei doi și-au spus Te iubesc cu lacrimi în ochi

Adrian și-a deschis inima față de Daria, subliniind importanța fericirii ei și dedicându-se complet relației lor, pledând pentru o viitor strălucitor împreună.

Citește și: Mireasa sezonul 8. Adrian a avertizat-o pe Daria că ar putea apărea o conversație cu o fată. Despre ce e vorba

Articolul continuă după reclamă

”Știi că pentru mine contează foarte mult să te văd pe tine fericită. Asta este foarte important. Știi, când faci promisiuni, de multe ori, oricât de mult încerci, parcă nu... nu fac multe promisiuni, nu sunt genul Când promit ceva duc până la capăt. Dacă sunt promisiuni prostești, nu-mi bat capul. Dacă e ceva în legătură cu tine, eu nu aș lua în considerare altceva sau pe altcineva. Sentimentele mele pentru tine nu dispar”, i-a spus Adrian iubitei sale, în timpul cinei.

Întorși în casa Mireasa, Daria și-a arătat sinceritatea și i-a împărtășit lui Adrian toate sentimentele ei, plângând din emoții și exprimându-i cât de mult îl iubește și cât de mult îl apreciază pentru capacitatea lui de a o face să se simtă bine.

”Mereu mă faci să mă simt foarte bine și mereu să scoți dintr-o stare rea foarte repede, mereu știi ce să faci și asta e important. Te iubesc. Fericirea mea depinde de a ta, orice ar fi. Fericirea mea ești tu”, i-a spus printre lacrimi, concurenta iubitului ei.

Citește și: Mireasa sezonul 8. Ce s-a întâmplat în pauza de publicitate între Adrian și Daria, după ce au aflat verdictul publicului

Sezonul 8 Mireasa a revenit cu noi povești de iubire

În sezonul 8 Mireasa, gazda emisiunii, Simona Gherghe, va întâmpina o nouă serie de concurenţi care pornesc în aventura vieţii lor, în căutarea unei iubiri infinite, alături de partenerii pe care îi vor întâlni în casa Mireasa.

Materialele de prezentare ale noilor concurenţi se vor realiza într-o locaţie de poveste, la malul mării, şi vor fi difuzate în cadrul premierei noului sezon.

Poveşti surprizătoare de viaţă, emoţie, iubire, intrigă, răsturnări de situaţie, dezvăluiri şocante, momente unice, veselie, prietenie, dragoste necondiţionată, cereri în căsătorie spectaculoase, mirese şi miri fericiţi, nunţi aşteptate şi mai puţin aşteptate, iubire venită ca prin magie, viaţa în Casa Mireasa surprinsă 24 de ore din 24, toate acestea fac parte din fenomenul Mireasa, reality show cu sezonul numărul 8.

Cum s-au filmat Alex și Luiza după ce au fost eliminați din casa Mireasa. Ce anunț a făcut fostul concurent în mediul on... Ce mai fac Daiana și Dani de la Mireasa. Cum au apărut cei doi pe rețelele de socializare și ce declarație de dragoste ș...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mireasa, sezon 14. Schimb de replici între Beleuț și Anne-Mary: „Chiar nu mai vreau să te aud pentru că mă iriți!” 
Mireasa, sezon 14. Schimb de replici între Beleuț și Anne-Mary: „Chiar nu mai vreau să te aud pentru că mă...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 14. Cine este Andreea Popescu. Tânăra are o poveste tristă de viață: „În copilărie nu aveam curent”
Mireasa, sezon 14. Cine este Andreea Popescu. Tânăra are o poveste tristă de viață: „În copilărie nu aveam...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Prințul Marco de la Insula iubirii a reacționat, după ce a fost comparat cu un alt concurent. Fanii au remarcat asemănarea cu Răzvan Manea
Prințul Marco de la Insula iubirii a reacționat, după ce a fost comparat cu un alt concurent. Fanii au remarcat... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Moment jenant în Senat: Vasile Blaga a apărut în fața colegilor dezbrăcat. Nu știa că are camera pornită: „Cine e în pielea goală?”
Moment jenant în Senat: Vasile Blaga a apărut în fața colegilor dezbrăcat. Nu știa că are camera pornită:... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!”
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!” BZI
Cât câștigă un șofer de Uber sau Bolt în România, în 2026
Cât câștigă un șofer de Uber sau Bolt în România, în 2026 Jurnalul
Corsetul nu mai e doar pentru seară: 5 ținute ultra-fashion care îl fac surprinzător de ușor de purtat
Corsetul nu mai e doar pentru seară: 5 ținute ultra-fashion care îl fac surprinzător de ușor de purtat Kudika
Bolile care se pot moșteni de la mamă la fiică
Bolile care se pot moșteni de la mamă la fiică Redactia.ro
Stațiunea în care turiştii se pot caza cu 39 de lei pe noapte.
Stațiunea în care turiştii se pot caza cu 39 de lei pe noapte. "Litoralul pentru Toți" revine din septembrie Observator
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce nu poți rămâne însărcinată. Răspunsurile specialiștilor
De ce nu poți rămâne însărcinată. Răspunsurile specialiștilor DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x