Antena Căutare

Locul superb unde concurenții sezonului 12 Mireasa își vor confirma iubirea. Ce trebuie să știi despre ultimele ediții

Halkidiki nu este doar locul unde a început experiența vieții pentru concurenții de la Mireasa, ci și cel în care se vor întoarce pentru a își reconfirma iubirea.

Sezonul 12 Mireasa a debutat în frumoasa Grecia, acolo unde concurenții au fost cazați la hotelul Acrotel Athena Pallas. Experiența lor în show-ul matrimonial a început cu filmarea cărților de vizită, iar emoțiile au fost la cote maxime.

Nu doar frumusețea locului i-a cucerit, dar a fost și primul moment în care și-au dat voie să-și deschidă inimile în fața publicului Mireasa.

Citește și: Imagini superbe de la filmările cărților de vizită din sezonul 12 Mireasa. Concurenții au rămas cu Halkidiki în suflet

Locul superb unde concurenții sezonului 12 Mireasa își vor confirma iubirea. Ce trebuie să știi despre ultimele ediții

Sezonul al 12-lea Mireasa a debutat sub titlul de Iubire Mediteraneană. Filmările pentru începutul acestui sezon s-au desfășurat în Grecia, mai precis în Halkidiki.

Experiența de la filmări a fost una unică și concurenții își vor aduce aminte mereu de Halkidiki și însorita Grecia. Tinerii au fost cazați într-un hotel superb, Acrotel Athena Pallas, unde s-au putut bucura de trei restaurante, fiecare care reprezintă o parte diferită a zonei gastronomice.

Mulți dintre concurenți au pășit atunci pentru prima dată pe meleaguri grecești. Dar nu și pentru ultima dată, căci înainte de finalul sezonului 12 Mireasa, cei aflați în competiție se vor întoarce în Halkidiki pentru a își reconfirma iubirea.

La final, familiile formate în cadrul sezonul 12 vor avea ocazia să-și aducă aminte că totul a pornit din Grecia și se vor întoarce aici pentru a își reconfirma sentimentele, sub soarele arzător și sub îmbinarea de mare și munte cu două inimi unite.

Mireasa sezonul 12. Încălcare gravă de regulament! Simona Gherghe a anunțat o sancțiune pentru întreaga casă... Mireasa, sezon 11. Emma și Adrian s-au despărțit? Mesajul fetei: „Apreciez susținerea, dar vă rog să nu-l jigniți”...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Ce se întâmplă cu Cristian și Denisa din sezonul 12 Mireasa: „El e plecat din luna mai...”. Ce a spus vărul fostului concurent
Ce se întâmplă cu Cristian și Denisa din sezonul 12 Mireasa: „El e plecat din luna mai...”. Ce a spus vărul...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 14. Cine este Cristian Bucșa. Părinții concurentului au divorțat când el avea 3 ani
Mireasa, sezon 14. Cine este Cristian Bucșa. Părinții concurentului au divorțat când el avea 3 ani
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Maria Avram a răbufnit! Ce le-a transmis fosta concurentă de la Insula Iubirii celor care au pus-o la zid
Maria Avram a răbufnit! Ce le-a transmis fosta concurentă de la Insula Iubirii celor care au pus-o la zid Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Paradisul smochinelor de lângă Buzău. Oaspeții culeg singuri fructele, mănâncă pe săturate și plătesc doar ce iau acasă
Paradisul smochinelor de lângă Buzău. Oaspeții culeg singuri fructele, mănâncă pe săturate și plătesc doar... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!”
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!” BZI
Majoratul, noua nuntă: cât ajunge darul în plic pentru cei care împlinesc 18 ani
Majoratul, noua nuntă: cât ajunge darul în plic pentru cei care împlinesc 18 ani Jurnalul
Ronaldinho, revenire spectaculoasă la 46 de ani! Fostul Balon de Aur va juca din nou într-un meci oficial
Ronaldinho, revenire spectaculoasă la 46 de ani! Fostul Balon de Aur va juca din nou într-un meci oficial Kudika
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si....
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si.... Redactia.ro
Legea Salarizării: bugetarii cer Guvernului să ia mai mulți bani de la privați pentru ei
Legea Salarizării: bugetarii cer Guvernului să ia mai mulți bani de la privați pentru ei Observator
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x