Antena Căutare

Mireasa sezon 10, 5 septembrie 2024. Mama Ramonei și mama lui Stelian, schimb de replici dure în online. Reacția băiatului

Mama lui Stelian s-a arătat siderată de acuzațiile pe care fosta soacră a Ramonei i le-a adus acesteia, în contextul în care tânăra este într-o relație cu Stelian. Mama Ramonei i-a scris pe Facebook mamei lui Stelian și au ieșit scântei.

„Eu sunt siderată și nu pot să-mi imaginez că există așa persoane cu numele de mamă. Eu încă nu pot să-mi revin și încă mă gândesc la Stelian car enu are nicio reacție. Eu ca părinte am vrut să-I pun niște semne de întrebare. Nu o să-l mai avertizez! Dacă el e fericit cu această Ramona și nu vede în jurul lui… decizia îi aparține. Eu l-am crescut frumos să-și aleagă o fată ca el. Nu am cuvinte, sunt pur și simplu blocată. Pentru mine Stelian nu mai este cel care a fost”, a spus mama lui Stelian.

Mama Ramonei i-a scris pe Facebook mamei lui Stelian. Cele două doamne și-au adus jigniri, iar Stelian a fost vizibil afectat de imaginile pe care le-a văzut.

Mama Ramonei și mama lui Stelian, schimb de replici dure în online: „Ești dusă cu pluta!”. Reacția băiatului când a văzut ce jigniri și-au adus cele două: „Să-ți iasă din cap, cucoană, că vei fi cuscra mea!”

„Scumpă cucoană, din mesajul trimis am dedus că faceți parte din pleava societății!”, i-a spus mama Ramonei mama lui Stelian.

„Ești dusă cu pluta! La fel și fii-ta, două nebune”, i-a spus mama lui Stelian mamei Ramonei.

„O să am nevoie de puțin timp să diger toate astea. Nu mă grăbesc în decalrații și în concluzii. Niu cred că-și avea loc toată conversația asta, e prea ieftină! Foarte multe jigniri și nu sunt dispus să tolerez asta! O să stau să analizez mai bine preocesul. Sunt destul de surprins de tot cee ace se petrece!”, a spus Stelian.

Mireasa – Iubeşte de 10, de luni până vineri, de la ora 14:00. Vezi online ce se întâmplă în casa fetelor și casa băieților pe AntenaPLAY

Din 29 iulie de luni până vineri, de la 14:00, la Antena 1 și în AntenaPLAY, gazda reality show-ului Mireasa întâmpină o nouă serie de concurenţi dornici să lupte cu toate forţele pentru a-şi găsi sufletul pereche.

În plus, la fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare, 24 de ore din 24 de ore, imagini din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY. Acestea se vor activa după prima emisiune din sezonul 9, pe 29 iulie, de la ora 17:00.

Concurenții și mamele pot fi votate prin cele trei căi: SMS la 1272, vot gratuit în Aplicația Antena 1/ secțiunea Mireasa și în platforma http://mireasa.a1.ro.

De asemenea, vă așteptăm pe pagina de Facebook Mireasa și în grupul oficial Mireasa pentru noi informații și discuții despre concurenții sezonului 10.

„Le mulțumesc fanilor emisiunii. Emisiunea Mireasa are cei mai înfocați telespectatori! Vă mulțumesc pentru că sunteți atât de pătimași, pentru că iubiți acest format! Vreau să mulțumesc echipei mele de suflet: echipa Mireasa! Știu că ne așteaptă un sezon la fel de greu!”, a spus Simona Gherghe înainte de a începe sezonul 10 Mireasa.

Mireasa sezon 10, 5 septembrie 2024. Ce dovezi din telefon a prezentat Ramona pentru a răspunde acuzațiilor fostei soacr... Mireasa sezon 10, 5 septembrie 2024. Simona Gherghe, anunț surpriză la finalul emisiei. Ce veste le-a dat concurenților...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Mireasa, sezon 13. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 3 aprilie 2026
Mireasa, sezon 13. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 3...
Chuck Norris a murit. Actorul s-a stins din viață la 86 de ani
Chuck Norris a murit. Actorul s-a stins din viață la 86 de ani Catine.ro
Miresa, sezon 13. Rezultatul cursei de eliminare dintre Daniel, Paula, Vlad și Larisa. Pe cine a eliminat publicul
Miresa, sezon 13. Rezultatul cursei de eliminare dintre Daniel, Paula, Vlad și Larisa. Pe cine a eliminat publicul
Ce a putut să găsească Sila Turkoglu în mașina partenerului său. Detaliul a lăsat-o fără cuvinte
Ce a putut să găsească Sila Turkoglu în mașina partenerului său. Detaliul a lăsat-o fără cuvinte Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
CONPET, operatorul național de transport al țițeiului, fără director de șase luni. Actualul interimar este rudă cu generalului SRI Tiberiu Silviu Dumitrache, ginerele fostului sindicalist Liviu Luca
CONPET, operatorul național de transport al țițeiului, fără director de șase luni. Actualul interimar este... Libertatea.ro
Cu ce a ajuns să se ocupe cel care a fost cel mai bogat român, dar şi-a risipit averea uriaşă: “Îi merge bine de tot”
Cu ce a ajuns să se ocupe cel care a fost cel mai bogat român, dar şi-a risipit averea uriaşă: “Îi merge... AntenaSport
„Sunteți niște scorpii negre la suflet„ Mesajul dur transmis de Adelina Pestrițu după ce a fost criticată: „Am primit cele mai jignitoare comentarii...„
„Sunteți niște scorpii negre la suflet„ Mesajul dur transmis de Adelina Pestrițu după ce a fost criticată:... Elle
Jador, primul mesaj public pentru Oana Ciocan după despărțire:
Jador, primul mesaj public pentru Oana Ciocan după despărțire: "Ești prea..." Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Fursecuri festive pentru masa de Paște, decupate în forme de flori și animale
Fursecuri festive pentru masa de Paște, decupate în forme de flori și animale HelloTaste.ro
„Marea groapă de gunoi la modă”. Un munte de haine cu etichete de firmă pe care nimeni nu le mai vrea a apărut în Atacama
„Marea groapă de gunoi la modă”. Un munte de haine cu etichete de firmă pe care nimeni nu le mai vrea a... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ministrul Muncii a făcut anunțul! Pensiile vor fi mărite prin „Pachetul de solidaritate”!
Ministrul Muncii a făcut anunțul! Pensiile vor fi mărite prin „Pachetul de solidaritate”! BZI
Horoscop săptămânal, 6 - 12 aprilie 2026: Te simți din nou viu prin dorințele tale
Horoscop săptămânal, 6 - 12 aprilie 2026: Te simți din nou viu prin dorințele tale Jurnalul
Povestea emoționantă din spatele numelui ales de Alexandra Stan pentru fetița ei: Momente de groază… dar a venit din suflet
Povestea emoționantă din spatele numelui ales de Alexandra Stan pentru fetița ei: Momente de groază… dar a... Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
Răsturnare de situaţie pe piaţa carburanţilor: motorina premium s-a ieftinit drastic
Răsturnare de situaţie pe piaţa carburanţilor: motorina premium s-a ieftinit drastic Observator
Beneficiile jocului de șah asupra sănătății mintale. De ce poate fi util acest hobby
Beneficiile jocului de șah asupra sănătății mintale. De ce poate fi util acest hobby MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să fii părinte-far? Părinții-far au copii mai încrezători și rezilienți
Cum să fii părinte-far? Părinții-far au copii mai încrezători și rezilienți DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Salată de cartofi cu păstrăv și leurdă. Rețetă pentru o zi de post cu dezlegare la pește
Salată de cartofi cu păstrăv și leurdă. Rețetă pentru o zi de post cu dezlegare la pește Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x