Antena Căutare

Mireasa, sezon 13. Ceartă puternică între Alan și Daniel: „Ești ca un șarpe”. Ce s-a întâmplat

După confruntarea dintre Dorian și Daniel pentru titlul de Mire al Săptămânii, a existat o ceartă în casa Mireasa. Alan a fost foarte deranjat de discursul lui Daniel. 

Alan s-a enervat din cauza atitudinii lui Daniel la confruntare și a încercat să-i explice că și el a încălcat regula pentru care militează acum. Cu o comunicare ambiguă, Daniel a scos managementul furiei defectuos din Alan, potrivit psihologului Eduard Puiu. Iubitul Emei a ridicat tonul și s-a enervat vizibil în momentul în care iubitul Claudiei l-a întrerupt cu replica pe care o folosește frecvent: „N-o mai lungi!”.

Citește și: Mireasa, sezon 13. Dorian, confruntare cu Daniel pentru titlul de șef al casei. Cine este acum Mirele Săptămânii

Schimb halucinant de replici între Daniel și Alan de la Mireasa: „Ești ca un șarpe”. Ce au spus de 12 ori

Alan: Dacă tu consideri că atitudinea ta a fost ok și ceea ce ai spus în casă te înșeli

Daniel: Eu dacă ajung Mire al Săptămânii, Alane, o să țin foarte mult ca voi să respectați regulile. Eu ce am spus susțin și de mâine dacă o să ajung Mire al Săptămânii o să implementez

Alan: Când noi am avut discuții cu tine tot tu ai fost acela care a spus că e un lucru minor că n-ai spălat vasele.

Apoi a urmat un schimb repetitiv de jumătăți de propoziții. Alan a spus: „Pentru tine…” și Daniel: „Dacă-i regulă” de 12 ori. „Pentru tine e un deranj”, a spus Alan a treisprezecea oară, iar iubitul Claudiei a continuat să repete: „Dacă-i regulă”.

Daniel: Știu că deranjez pe toată lumea, dar sunt cel mai potrivit să ocup acest statut.

Alan: Ești cel mai bun de la tine de acasă când ești singur.

Daniel: Aici sunt cel mai potrivit să ocup acest statut. Prin tot ce fac eu, cum sunt eu ca persoană.

Alan: Înțelege că atitudinea ta e proastă. Hai să-mi arăți ce te deranjează.

Daniel: Lasă. N-o mai lungi cu mine (spus de mai multe ori). Ești foarte agitat. Știu că deranjez.

Alan: Normal că deranjezi dacă noi lăsăm de la noi. Ești pervers rău de tot, ești ca un șarpe”.

Citește și: Mireasa, sezon 13. Ce note i-au dat fetele lui Răzvan. Cum a răspuns el, întrebat ce top are

Mireasa: Meciul Iubirii este difuzat de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.

Mireasa, sezon 13. Ce note i-au dat fetele lui Răzvan. Cum a răspuns el, întrebat ce top are... Mireasa, sezon 13. Probleme în cuplul Claudia-Daniel. Ce i-a reproșat fata în direct: „O să iau o decizie definitivă!”...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Mireasa, sezon 13. Denis și Bianca formează un cuplu. Ce surpriză i-a făcut băiatul tinerei în direct
Mireasa, sezon 13. Denis și Bianca formează un cuplu. Ce surpriză i-a făcut băiatul tinerei în direct
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Când va fi Marea Finală Mireasa: Meciul Iubirii. Simona Gherghe a anunțat data la care se încheie sezonul 13
Când va fi Marea Finală Mireasa: Meciul Iubirii. Simona Gherghe a anunțat data la care se încheie sezonul 13
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Greu de recunoscut! Celebra artistă, apreciată de toți românii, a șocat cu apariția sa fără machiaj. Imaginile cu vedeta au devenit virale. Știi despre cine este vorba?
Greu de recunoscut! Celebra artistă, apreciată de toți românii, a șocat cu apariția sa fără machiaj.... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Ivana Knoll a venit și la Cupa Mondială 2026 iar prezența ei a încins atmosfera. Dar, din păcate, asta nu a ajutat echipa Croației
Ivana Knoll a venit și la Cupa Mondială 2026 iar prezența ei a încins atmosfera. Dar, din păcate, asta nu a... Antena3.ro
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși useit
Victor Ponta dă verdictul: „Se pregătește un guvern de uniune națională!“
Victor Ponta dă verdictul: „Se pregătește un guvern de uniune națională!“ BZI
Lagărul de exterminare de la Salcia. REPORTAJ de pe marginea unei gropi comune
Lagărul de exterminare de la Salcia. REPORTAJ de pe marginea unei gropi comune Jurnalul
Când e  Namaste India? Festivalul are program amplu  cu spectacole, artiști internaționali și peste 50 de activități
Când e Namaste India? Festivalul are program amplu cu spectacole, artiști internaționali și peste 50 de... Kudika
A încălcat Nicușor Dan Constituția când l-a propus premier pe Adrian Vestea? Ce spun doi foști judecători CCR
A încălcat Nicușor Dan Constituția când l-a propus premier pe Adrian Vestea? Ce spun doi foști judecători CCR Redactia.ro
Oraşul din Italia unde învaţă şi români oferă tinerilor bani să rămână acolo. Ajutorul acoperă chiria pe un an
Oraşul din Italia unde învaţă şi români oferă tinerilor bani să rămână acolo. Ajutorul acoperă chiria pe... Observator
Proprietățile medicinale ale consumului de lămâie. Cum îți poate completa dieta acest fruct citric
Proprietățile medicinale ale consumului de lămâie. Cum îți poate completa dieta acest fruct citric MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să cureți pompa de sân
Cum să cureți pompa de sân DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x