Antena Căutare

Mireasa sezon 5. Imagini emoționante cu Alina, bebelușul ei și mama sa. Femeia a călătorit peste 20 ore pentru a-i fi alături

Alina de la Mireasa sezonul 5 și-a adus bebelușul acasă. A fost întâmpinată de mama sa, care i-a oferit o mulțime de sfaturi. În tot acest timp, soția lui Valentin și-a sorbit din priviri pruncul.

Alina și Valentin de la Mireasa sezonul 5 au devenit părinți. Momentul a fost unul special, iar tinerii erau dornici să înceapă cât mai repede viața în trei.

Când l-au adus acasă pe Heracles, Alina și Valentin au fost așteptați de mama fetei. Aceasta a călătorit din Republica Moldova pentru a îi ajuta pe cei doi cu bebelușul.

Imagini emoționante cu Alina și mama sa, după ce a născut. Femeia a călătorit peste 20 ore pentru a-i fi alături

Mama Alinei a venit din Republica Moldova pentru a își vedea primul nepot, dar a avut parte de un drum anevoios până la Timișoara, făcând peste 20 de ore.

Fosta concurentă de la Mireasa a cerut sfaturi de la părintele său. ”O să te descurci, instinctul de mamă vine treptat, natural. Când plânge, unicul lucru care îl poate împăca e la piept. Dai piept și vorba mamei. Totul vine de la sine, o să te deprinzi, vei simți orice mișcare, orice răsuflare, când respira mai greu, când ceva nu-i ajunge. Unicul lucru care îl poate împăca e pieptul mamei.”, a spus mama Alinei la Familia Mireasa Povestea continuă.

Alina a fost curioasă cu cine crede mama ei că seamănă bebelușul, iar aceasta i-a spus că are câte ceva atât de la ea, cât și de la tatăl Valentin.

Mai multe detalii în materialul video de mai sus.

Povestea de dragoste dintre Alina și Valentin de la Mireasa sezon 5

Alina a pășit în casa Mireasa cu gândul că după trei luni ea va părăsi competiția. Nu se aștepta să-și găsească pe cineva, cu atât mai puțin să se și căsătorească.

De cealaltă parte, Valentin spera să-și găsească aleasa. Dintre toți băieții, el a fost cel mai reținut și a preferat să analizeze mult înainte să își arate interesul pentru o fată. Asta i-a adus critici din partea celorlalți, care au considerat că nu place pe nimeni și doar se joacă.

La început, Valentin a fost deschis și a ieșit la două date-uri cu Larisa. Nu s-au înțeles și curând el a înțeles că altcineva se afla în gândurile sale. Era vorba despre Alina, pe care a și început să o curteze.

Și Leo a fost interesat să o cunoscă pe Alina. Încă de la început, acesta a susținut că e singura fată pe care o place. Nu a fost reciproc și după ce Alina a fost sinceră cu el, băiatul a zis că nu se va apropia de altă tânără. A făcut-o totuși, chiar de două ori în casa Mireasa.

Citește și: Mireasa sezonul 8. Cum se simte Madi după internarea la spital. Bia susține că a vorbit cu soția lui Sergiu

Așa a început povestea de dragoste dintre Alina și Valentin. Ambii reticenți și cu garda sus, au avut parte de multe certuri și neînțelegeri. Dorința de a se impune în fața celuilalt și de a nu pierde controlul i-a făcut, nu o dată, să se certe urât și să facă pași înapoi.

După multe discuții, au înțeles că nu este vorba despre un joc de putere și au lăsat garda jos.

Un moment fericit în relația lor a fost logodna. Valentin și-a învins teama de înălțime și a cerut-o pe Alina într-un mod inedit. Cei doi au sărit cu parașuta și la sol îi aștepta un banner pe care scria ”Vrei să fii soția mea?”. Când l-a văzut, fata a început să țipe. Valentin tremura tot și a fost încântat atunci când iubita lui a spus ”DA”.

Din acel moment, cei doi au părut că încep să se echilibreze și certurile nu au mai fost atât de dure. Tinerii au ținut cont și de sfaturile psihologului Edi Puiu și odată cu deschiderea ușilor, relația lor a devenit tot mai armonioasă.

Un eveniment care demonstrează acest lucru a fost depunerea actelor, când Alina nu a avut actele în regulă și logodnicul ei a înțeles situația. Asta în ciuda faptului că nu s-ar fi putut cununa în Finala Mireasa sezon 5.

S-au cununat în Finală, iar la Timișoara au făcut nunta. În ianuarie 2024, familia lor s-a mărit cu un nou membru.

Mireasa sezonul 9. Prima apariție în mediul online a lui Andrei după ce a fost eliminat din emisiune. Cum a apărut... Mireasa sezonul 9, 5 februarie 2024. Ce s-a întâmplat în pauza publicitară, după ce Andrada și Antonia și-au spus replic...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mireasa, sezonul 13. Darius a anunțat ce face cu inelul de logodnă luat pentru Daniela! Vestea pe care toți o așteptau
Mireasa, sezonul 13. Darius a anunțat ce face cu inelul de logodnă luat pentru Daniela! Vestea pe care toți o...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 13. Daniela și Mihai s-au sărutat și au anunțat că formează un cuplu! Ce reacție a avut Darius când a auzit vestea
Mireasa, sezon 13. Daniela și Mihai s-au sărutat și au anunțat că formează un cuplu! Ce reacție a avut Darius...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru călători
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru... Antena3.ro
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși useit
Nicușor Dan a vorbit despre o eventuală suspendare: ”Nu cred că este cazul!”
Nicușor Dan a vorbit despre o eventuală suspendare: ”Nu cred că este cazul!” BZI
Interimatul la conducerea SRI nu va mai putea depăși 30 de zile. Directorul civil nu trebuie să fi avut relații contractuale sau operative cu instituția
Interimatul la conducerea SRI nu va mai putea depăși 30 de zile. Directorul civil nu trebuie să fi avut relații... Jurnalul
Bianca Drăgușanu, incident neplăcut într-un hipermarket din București: Eu am vorbit frumos cu tine,nu înțeleg de ce țipi la mine
Bianca Drăgușanu, incident neplăcut într-un hipermarket din București: Eu am vorbit frumos cu tine,nu înțeleg... Kudika
Pilotul a plâns când a înțeles de ce păsările nu-l lăsau în pace
Pilotul a plâns când a înțeles de ce păsările nu-l lăsau în pace Redactia.ro
Cum a reuşit un orădean să-şi cumpere 8 case în Anglia:
Cum a reuşit un orădean să-şi cumpere 8 case în Anglia: "Nu e noroc" Observator
Mamă la 40 de ani. Provocările fertilității când amânăm prea mult timp o sarcină
Mamă la 40 de ani. Provocările fertilității când amânăm prea mult timp o sarcină MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Parenting după divorț – Cum să menții stabilitatea emoțională a copilului
Parenting după divorț – Cum să menții stabilitatea emoțională a copilului DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x