Antena

Mireasa sezon 6, 14 octombrie 2022. În weekend, ușile nu vor fi deschise între case după ce una dintre fete și-a dat jos cătușa

Concurenții din casa Mireasa au trecut prin task-ul cătușelor. Tinerii au fost legați câte doi și au fost provocați să reziste peste noapte. Ei aveau de câștigat atât premiile individuale alese, cât și ușile deschise în weekend.

Autor: Redacție a1.ro Publicat: Vineri, 14 Octombrie 2022, 17:19 | Actualizat: Vineri, 14 Octombrie 2022, 17:37
Galerie de imagini
Concurenții din casa Mireasa au trecut prin task-ul cătușelor. Tinerii au fost legați câte doi și au fost provocați să reziste peste noapte alături.
Antena 1

Puțin peste miezul nopții, una dintre perechi a încălcat regulamentului jocului. Este vorba despre Gabriela și Paul.

Pentru că la paravan erau Deni și George, ei au fost nevoiți să aștepte pentru a le veni rândul să se schimbe.

Gabriela trebuia să-și dea jos tricoul, însă nu a avut răbdare. A renunțat la articolul vestimentar pe hol și a desfăcut cătușa. Ea a fost încurajată și de Paul, care nici el nu știa că este contrat regulamentului.

Astfel, au fost descalificați și au pierdut premiul individual, dar și pe cel de grup. Dacă toate perechile rezistau legate, în weekend ușile ar fi fost deschise.

Pe aceeași temă

Gabriela și Paul au încălcat regulamentul jocului

După ce au încălcat regulamentul, Paul și Gabriela au mers în dormitor. Ei trebuiau să împartă patul, însă au fost treziți de anunțul făcut de staff. Producția anunța că tânăra a desfăcut legătura și astfel au pierdut premiul de grup, care consta în uși deschise între cele două case pe tot parcursul weekend-ului.

Cei din casa fetelor au coborât și au citit anunțul, iar la un moment dat Gabriela a afirmat că și-a pus casa în cap.

Ada le-a zis să meargă în dormitor, să se odihnească, nu înainte de a o certa pe Gabriela pentru că nu a respectat regulile.

Ei au dormit până a doua zi. În emisia live din 14 octombrie 2022, concurenții s-au declarat dezamăgiți pentru că au pierdut.

”Pentru o mică chestie...”, a spus Roxana. ”Mă gândeam că obțin o derogare”, a zis și Gabriela.

Recomandari A1
Pe aceeași temă
Whatsapp LinkedIn
mireasa sezon 6 premiu gabriela mireasa
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Un nou sezon spectaculos de Formula 1™ se vede LIVE online în AntenaPLAY! În perioada 14-16 martie, urmărește Marele Premiu al Australiei 2025 pe canalul dedicat!
Stirile zilei ANM a prelungit codul galben de vreme severă. Ploi torenţiale şi vijelii puternice în toată ţara, până luni seară
Citește și
Mireasa sezonul 6. Miruna și-a făcut o operație estetică. Ce zonă a ales să îmbunătățească fosta...
Ce a făcut Alex de la Mireasa 6, după ce s-a tot spus că el și Raluca nu mai sunt împreună. Ce...
Ce se întâmplă cu relația dintre Giorgio și Inga de la Mireasa 6. Imaginea care arată în ce stadiu...
Mireasa, sezon 6. Miruna a apelat la o schimbare de look. Cum arată acum fosta soție a lui Cosmin
Video recomandate
Video
Citește și
Relațiile se îmbunătățesc pentru aceste zodii între 17 și 23 martie 2025. Cine sunt nativii care își vor... Catine.ro
Gökçe Bahadır spune: „Căsnicia nu ucide dragostea”. Actrița vorbește despre relația cu Emir Ersoy Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Meghan Markle, pusă la zid de tatăl ei. Motivul pentru care soția prințului Harry e atacată Libertatea.ro
Investițiile în care să te refugiezi cu banii, înainte de criza ce pândește România.... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Lidia Buble, momente dificile în familie! Nepotul ei de doar cinci luni a fost operat pentru a treia oară. Cum se... Elle
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate Spynews.ro
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“ BZI
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Paste carbonara fără smântână. Rețeta simplă care te va cuceri HelloTaste.ro
O casă cu lățimea de doar 2 metri, dar cu 3 etaje, a fost scoasă la vânzare cu 1,5 milioane de euro, la Londra.... Antena3.ro
Ce distanță a parcurs Stația Spațială Internațională de la lansare. Puțini știu la ce număr fantastic de... useit
Horoscopul zilei de 15 martie 2025. Taurii trebuie să nu mai fie atât de analitici. Află ce se întâmplă cu... Catine
Ordonanța Trenuleț blochează producția de elicoptere românești Jurnalul
Fosta ispită Nicoleta Dragne, la un pas de septicemie după o procedură estetică făcută acum șapte ani Kudika
De ce castraveții lungi sunt înveliți în plastic? Explicația pe care puțini o cunosc Playtech
Cum s-a transformat Laura Vicol dupa 10 zile in arest. Blonda intotdeauna aranjata, de nerecunoscut: «Cearcane... Redactia.ro
ANM a prelungit codul galben de vreme severă. Ploi torenţiale şi vijelii puternice în toată ţara, până luni... Observator
Leacuri bătrânești pentru anxietate. Tratamente naturiste care previn atacurile de panică MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces ProSport
Câte clase are, de fapt, „STEGARUL DAC”. Ce părere are despre școală, în general Gandul
Tzancă Uraganu a părăsit-o pe Marymar după postarea bizară cu Lambada? Cum s-a dat de gol CanCan
Trucuri pentru a-ți face copilul să se miște mai mult. Care sunt sfaturile specialiștilor în parenting DeParinti
Sabrina Carpenter s-a îmbolnăvit în timpul turneului. Cântăreața a postat o poză fără machiaj și le-a... ZUTV
Funcția Google Maps care te ajută să îți găsești mașina dacă ai uitat unde ai parcat. Cum funcționează UseIT
Huevos rotos. Rețeta unui preparat atât de simplu, dar foarte gustos Hello Taste