Antena Căutare

Mireasa sezon 7, 15 martie 2023. Giulia a avut probleme medicale, iar Roberto i-a fost alături

Giuliei i s-a făcut rău pe data de 14 martie 2023 și a primit ajutor medical. După ce și-a mai revenit, tânăra a avut parte de o discuție cu Roberto.

Roberto a aflat de starea Giuliei și a mers să vadă cum se simte: „Nu mă simt bine. Mă doare capul rău”, a spus fata căreia i s-a administrat o perfuzie.

Roberto a considerat că a prins un prilej să discute despre situația dintre ei.

„Dacă te-am supărat cu ceva îmi cer scuze. Nu te mai stresa! M-ai iertat?”, a spus Roberto.

Ce i-a spus Roberto Giuliei, după ce concurenta Mireasa a avut stări de rău

„Da. Nu am avut de ce să te iert, doar m-au deranjat cuvintele tale. Ai reacționat și tu prea din nimic”, i-a atras atenția Giulia lui Roberto,

„Ți-a fost dor de mine?”, a întrebat-o Roberto pe Giulia.

„Nu mă mai presa. Lasă-mă să respir”, i-a spus Giulia băiatului care o îmbrățișa.

Giulia a avut apoi o conversație la telefon cu mama ei:

„Nu mi-a plăcut când Roberto a spus că dacă nu era el nu se uita niciun băiat la tine”, i-a spus mama fetei.

„Relația mea cu Roberto în momentul de față o văd încheiată. Dar ce mă face să merg în continuare e că mă simt bine în prezența lui”, a spus Giulia.

Întrebată de Roberto ce nu-i place la e, Giulia a răspuns: „Te aprinzi pe unele lucruri care nu-și au rostul”

În emisia live de Mireasa, Simona Gherghe a rugat-o pe Giulia să răspundă la întrebarea lui Roberto.

„Nu pot să spun că mi-a fost dor, dar am apreciat că a venit să stea lângă mine. Dar nu vreau să ne grăbim”, a conchis concurenta Mireasa.

Mireasa live sezonul 7. Vezi online ce se întâmplă în casa fetelor și casa băieților pe AntenaPLAY

În sezonul 7 Mireasa, de luni până vineri, de la 14:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, fanii show-ului au ocazia să cunoască noi povești de dragoste.

În plus, la fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare peripețiile din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY.

Pe AntenaPLAY, publicul fidel al emisiunii poate vedea în timp real cum se dezvoltă relațiile dintre concurenți, pot auzi dialogurile dintre ei și pot fi părtași direcți la poveștile de iubire conturate la cel mai iubit reality show matrimonial.

Citește și: Mireasa sezon 7, 7 martie 2023. Mama lui Hatice a arătat cum trăiește fiica sa, după multiplele acuzații făcute la adresa fetei

“Casa Mireasa e un loc magic, în care oameni care nu s-au văzut niciodată ajung să se îndrăgostească şi să întemeieze o familie. Vom fi alături de telespectatori, în direct, de la 14:00 la 17:00, de luni pana vineri, martorii unor iubiri magice. E un sezon lung, dar cu siguranţă va fi minunat să vad din nou tineri îndrăgostindu-se în Casa Mireasa”, a declarat gazda emisiunii, Simona Gherghe.

Povești surprizătoare de viaţă, emoţie, iubire, intrigă, răsturnări de situaţie,
dezvăluiri şocante, momente unice, veselie, prietenie, dragoste necondiţionată, cereri în căsătorie spectaculoase, mirese şi miri fericiţi, nunţi aşteptate şi mai puţin aşteptate, iubire venită ca prin magie, viaţa în Casa Mireasa surprinsă 24 de ore din 24, toate acestea fac parte din fenomenul Mireasa şi din povestea sezonului şapte al celui mai iubit reality matrimonial.

Mireasa sezon 7, 15 martie 2023. Mama lui Hatice a venit în platou, după ce concurenta a primit o veste foarte proastă... Mireasa sezon 7, 15 martie 2023. Maria, moment emoționant în direct. Fiul său i-a făcut o surpriză de ziua ei...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Mireasa, sezon 13. Halima și Marian, apropieri neașteptate. Ce și-au spus după ce au ajuns într-un loc retras: „Mi-e drag...”
Mireasa, sezon 13. Halima și Marian, apropieri neașteptate. Ce și-au spus după ce au ajuns într-un loc retras:...
Impactul consumului regulat de brânză asupra tensiunii arteriale. Ce arată specialiștii
Impactul consumului regulat de brânză asupra tensiunii arteriale. Ce arată specialiștii Catine.ro
Mireasa, sezon 13. Daniel a intrat în casă pentru Claudia. Ce s-a întâmplat atunci când a pășit în platou admiratorul tinerei
Mireasa, sezon 13. Daniel a intrat în casă pentru Claudia. Ce s-a întâmplat atunci când a pășit în platou...
Fiul artistei Paulina Rubio ar putea fi trimis într-un internat. Care este motivul
Fiul artistei Paulina Rubio ar putea fi trimis într-un internat. Care este motivul Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Un bărbat din Constanța și-a vândut BMW-ul X6 în Ilfov și l-a furat apoi cu cheia de rezervă
Un bărbat din Constanța și-a vândut BMW-ul X6 în Ilfov și l-a furat apoi cu cheia de rezervă Libertatea.ro
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum”
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum” AntenaSport
Violeta Bănică, mesaj emoționant pentru fratele ei, Radu Ștefan. Artistul și-a sărbătorit ziua de naștere: „Ai cea mai mândră soră din lume.” Foto
Violeta Bănică, mesaj emoționant pentru fratele ei, Radu Ștefan. Artistul și-a sărbătorit ziua de naștere:... Elle
Imagini sfâșietoare de la mormântul Denisei Răducu. Au trecut 9 ani de la moartea cântăreței
Imagini sfâșietoare de la mormântul Denisei Răducu. Au trecut 9 ani de la moartea cântăreței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Ingredientul secret care face chiftelele pufoase: Nu este pâine sau cartof
Ingredientul secret care face chiftelele pufoase: Nu este pâine sau cartof HelloTaste.ro
Localitate în beznă, după revolta oamenilor care nu și-au mai plătit taxele. Primarul spune că nu are bani nici de apă și canalizare
Localitate în beznă, după revolta oamenilor care nu și-au mai plătit taxele. Primarul spune că nu are bani nici... Antena3.ro
Avertisment de urgență pentru utilizatorii Gmail. Cum exploatează hackerii noua actualizare și cum te poți proteja
Avertisment de urgență pentru utilizatorii Gmail. Cum exploatează hackerii noua actualizare și cum te poți proteja useit
Ce studiază Irina Columbeanu în New York? Începe ziua la ora 8:00 și se culcă la 1:00!
Ce studiază Irina Columbeanu în New York? Începe ziua la ora 8:00 și se culcă la 1:00! BZI
Pensionarii, la un pas de a-și lua CASS-ul înapoi
Pensionarii, la un pas de a-și lua CASS-ul înapoi Jurnalul
Doliu în muzica populară românească. O cunoscută artistă a murit la 53 de ani
Doliu în muzica populară românească. O cunoscută artistă a murit la 53 de ani Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Angajaţii Dacia care refuză zecile de mii de euro pentru a demisiona.
Angajaţii Dacia care refuză zecile de mii de euro pentru a demisiona. "Mai sunt apt de muncă" Observator
Cauze ale durerilor de cot. Ce afecțiuni pot determina acest simptom
Cauze ale durerilor de cot. Ce afecțiuni pot determina acest simptom MediCOOL
Quiche Lorraine cu pui si ciuperci. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franțuzească
Quiche Lorraine cu pui si ciuperci. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franțuzească HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Când dragostea devine prea mult: Ești părinte pentru un adult sau încă mai crești un copil?
Când dragostea devine prea mult: Ești părinte pentru un adult sau încă mai crești un copil? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din februarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din februarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Ce faci dacă ți se taie maioneza? Cel mai simplu truc pentru a o salva
Ce faci dacă ți se taie maioneza? Cel mai simplu truc pentru a o salva Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x