Antena Căutare

Mireasa, sezon 7. Dani și Daiana au ajuns în Germania. Cum s-au fotografiat foștii concurenți, care se țin de planurile din casă

Dani și Daiana se țin de planurile pe care și le-au conturat încă din casa Mireasa. Foștii concurenți ai sezonului 7 au plecat în Germnia.

Galerie
Dani și Daiana au ajuns în Germania, așa cum au stabilit în casa Mireasa | Antena 1

În casa Mireasa Dani și Daiana au avut multe discuții despre posibile planuri de viitor. Printre intențiile puse la punct de cei doi a fost plecarea în Germania.

Inițial, Dani și Daiana s-au gândit să meargă în Irlanda, la fratele fetei, apoi au luat în calcul posibilitatea de a rămâne în țară și apoi cei doi s-au gândit să meargă în Germania, țara în care a lucrat Dani mai bine de un an jumătate, după ce și-a rezolvat problemele din România.

Dani și Daiana de la Miresa au ajuns în Germania

Dani a vorbit despre posibilitățile nemțești cu mult entuziasm, precizând că știe pe cineva care locuiește cu familia pe pământ nemțesc și trăiește bine.

Articolul continuă după reclamă

Fanii Mireasa l-au sfătuit atunci pe Dani să nu se lase purtat de povești și să creadă că dacă face copii în Germania statul nemțesc îi va întreține familia.

La o lună și 10 zile de la Finala sezonului 7 Mireasa Dani și Daiana au plecat în Germania. Cei doi s-au fotografiat mai întâi în avion și au postat mesajul: „La revedere, România! Salut, Germania!”, iar apoi au publicat imagini din Mannheim.

Citește și: Mireasa sezon 7. Daiana și Dani au făcut slujba de logodnă. Imagini cu cei doi în biserică

Daiana și Dani, dragoste la prima vedere. Cum s-a desfășurat povestea lor în casa Mireasa

Dani a intrat în casa Mireasa pe 31 ianuarie, la două săptămâni de la debutul sezonului 7. Acesta a interacționat cu Denisa, cu care a și intrat într-o cunoaștere, însă intrarea în competiție a Daianei, pe 7 februarie, avea să-i dea lumea peste cap fiului doamnei Loredana.

Dani și Daiana au fost aleși să meargă împreună la o ședință foto, iar conversațiile și apropierile de atunci dintre cei doi i-au făcut pe telespectatori să-și dea seama cât de mult se potrivesc. De altfel, când a intrat în casă, Dani a spus că-și dorește o relație cu o fată blondă, înaltă, cu ochii verzi.

Dani a fost pus într-o situație dificilă atunci, având în vedere că avea de ales între două fete. Când și-a verbalizat pentru prima oară alegerea, Dani a precizat că dorește să meargă mai departe cu Denisa, fapt care a bulversat-o pe Daiana, care era convinsă de chimia dintre ea și fiul doamnei Loredana, după ce au avut un schimb de priviri. Deși a rostit numele Denisa, Dani o avea în suflet și în gând pe Daiana și încercând să-și explice sentimentele a adus în discuție ideea dragostei la prima vedere.

Dani și Daiana s-au sărutat la o petrecere, pe ringul de dans, când artista invitată interpreta o melodie de dragoste. În emisia de Mireasa de pe 27 februarie cei doi s-au declarat un cuplu.

Pe parcursul lor în competiția Mireasa Dani și Daiana au avut parte de multe zâmbete, de momente amuzante, dar și de lacrimi și momente tensionate. Cei doi au cunoscut părți din trecutul partenerului, însă dezvăluirile au venit la pachet cu o încărcătură emoțională.

Doamna Loredana, mama lui Dani, i-a susținut pe cei doi și a ținut să-i povestească fetei că băiatul a avut un trecut tumultuos, cu anturaje periculoase și că în prezent Dani este total diferit față de cum era în urmă cu puțin timp, înainte de conștientizarea problemelor.

Și Daiana a făcut o confesiune legată de prima ei experiență intimă, iar faptul că a expus un astfel de detaliu la televizor, în fața părinților, au făcut-o să aibă remușcări. Fata a plâns, iar Dani i-a fost alături.

Cu siguranță fanii emisiunii Mireasa își amintesc de momentul în care Simona Gherghe a făcut o glumă cu Dani și Daiana, păcălindu-i că băiatul ar trebui să fie eliminat, iar cei doi au avut o reacție emoționantă.

Înainte de a sărbători o lună de relație cu Daiana, Dani i-a strecurat o poză pe sub ușă iubitei sale, gest care e interzis potrivit regulamentului. Tinerii s-au gândit la sancțiunea pe care o vor primi, iar Simona Gherghe a făcut o glumă: „Îmi pare rău. Te rog să o îmbrățișezi pe Daiana și să părăsești casa Mireasa”, a spus Simona Gherghe, în timp ce Dani a făcut câțiva pași. Lacrimile Daianei au țâșnit instantaneu. Prezentatoarea Mireasa a spus că a fost doar o glumă și l-a îndemnat pe Dani să se întoarcă pe canapea lângă iubita lui. Din reacția tinerilor s-a putut vedea cât de mult se iubesc și cât de tare ar fi suferit dacă ar fi fost despărțiți.

După toate momentele în care și-au făcut planuri de viitor, și-au pus bazele relației, s-au susținut reciproc și au învățat cum să-și pună limite în cuplu, cei doi s-au logodit în luna mai.

Cererea în căsătorie a fost una emoționantă, la mare. Deși Dani a uitat cuvintele pe care își dorea să le rostească în timp ce se afla în genunchi în fața iubitei, momentul a fost unul memorabil. La scurt timp după ce Dani a cerut-o în căsătorie pe Daiana, fata și-a dorit un schimb de rol și în joacă l-a cerut și ea pe Dani de soț, mărturisindu-i dragostea ei.

Dani și Daiana au avut parte de momente dificile când doamna Loredana a decis să plece din competiție, fata s-a simțit singură atunci în casa fetelor și a plâns, însă Dani a încurajat-o permanent.

După un carusel de emoții trăite în casa Mireasa, Dani și Daiana au decis să depună actele de căsătorie și să supă „Da” în finala sezonului 7.

Sebaidin și Ada de la Mireasa, ipostaza tandră în care s-au pozat, după ce au fost discreți o perioadă bună de timp. Ce ... Mireasa, sezon 6. Paul și Roxana s-au împăcat. Prima imagine cu cei doi foști concurenți: „Asta e dragoste”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mireasa, sezon 13. Denis, acuzat că s-ar apropia de Claudia fiindcă are un interes! Concurenta a răbufnit și a spus ce se întâmplă
Mireasa, sezon 13. Denis, acuzat că s-ar apropia de Claudia fiindcă are un interes! Concurenta a răbufnit și a...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 13. Darius, de nerecunoscut! Fiul doamnei Melinda a vrut să încalce regulamentul! De ce s-a certat cu Ciprian
Mireasa, sezon 13. Darius, de nerecunoscut! Fiul doamnei Melinda a vrut să încalce regulamentul! De ce s-a certat...
Afra Saraçoğlu nu mai face parte din distribuția celui mai nou serial în care juca rolul principal
Afra Saraçoğlu nu mai face parte din distribuția celui mai nou serial în care juca rolul principal Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine l-a ajutat
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine... AntenaSport
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea copil al său: „Bun venit în lume, fiule”
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea... Elle
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Două românce ar fi fost primite „cadou” de un fost ministru din Spania. În schimb, ar fi aprobat contracte de 125 de milioane de euro
Două românce ar fi fost primite „cadou” de un fost ministru din Spania. În schimb, ar fi aprobat contracte de... Antena3.ro
Funcția Instagram care a nemulțumit utilizatorii. De ce a fost comparată cu Snapchat
Funcția Instagram care a nemulțumit utilizatorii. De ce a fost comparată cu Snapchat useit
Acuzații grave lansate de Sorin Grindeanu: „Ilie Bolojan se află în campanie prezidențială!“
Acuzații grave lansate de Sorin Grindeanu: „Ilie Bolojan se află în campanie prezidențială!“ BZI
Achizițiile de tehnică militară americană ale României au explodat. Țara noastră are pe lista de cumpărături arme de 11 miliarde de dolari
Achizițiile de tehnică militară americană ale României au explodat. Țara noastră are pe lista de cumpărături... Jurnalul
Noaptea Muzeelor 2026 în București: peste 20 de muzee și expoziții pe care le poți vizita gratuit pe 23 mai
Noaptea Muzeelor 2026 în București: peste 20 de muzee și expoziții pe care le poți vizita gratuit pe 23 mai Kudika
Se schimbă totul. Când primesc elevii bursele școlare în mai și ce sumă le intră în conturi . Anunțul Ministerului Educației
Se schimbă totul. Când primesc elevii bursele școlare în mai și ce sumă le intră în conturi . Anunțul... Redactia.ro
Fenomen rar în Marea Neagră. Cum a
Fenomen rar în Marea Neagră. Cum a "prins" apa o culoare turcoaz spectaculoasă Observator
Factorii care influențează succesul sau eșecul procedurii de fertilizare in vitro
Factorii care influențează succesul sau eșecul procedurii de fertilizare in vitro MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să îți înveți copilul despre importanța prieteniei și empatiei
Cum să îți înveți copilul despre importanța prieteniei și empatiei DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață dispozitivul
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață... UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x