Antena Căutare

Mireasa, sezon 8. Ce a publicat Ana, la o lună de la confirmarea despărțirii de Daniel. Fata a fost tăcută în ultimul timp

După ce Daniel a confirmat despărțirea de Ana, tânăra a rămas pe rețelele sociale cu pozele de cuplu și nu a mai fost activă în online. La aproximativ o lună de la confirmarea rupturii relației, Ana a șters pozele cu Daniel.

Galerie
Ana și-a șters imaginile cu Daniel de pe rețelele sociale, dar nu imediat după depărțire, așa cu a făcut-o fostul concurent Mireasa | Antena 1

Ana, care nu a mai fost activă pe rețelele sociale de la despărțire, a făcut un gest care denotă că s-a mai detașat de situație. Fosta concurentă Mireasa și-a șters pozele de cuplu cu Daniel și a publicat un video cu cățelul său în timpul mesei: „Fericire”, a scris Ana în dreptul imaginilor cu patrupedul. Fata a fost tăcută în online, iar într-o apariție televizată la XNS s-a arătat afectată de despărțirea de soțul ei. Daniel a șters pozele de cuplu imediat ce a decis despărțirea, însă Ana a stat maim ult timp cu mulțimea de poze de cuplu, însă acum a decis să renunțe și ea la acele imagini.

Ana a plecat să se relaxeze în Monaco, la mai bine de o lună de la despărțirea de Daniel.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ana și Daniel s-au căsătorit în sezonul 8 Mireasa și s-au despărțit în Dubai, la dorința tânărului, fata precizând că decizia nu a fost de comun acord.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Mireasa sezonul 8. Unde locuiește Bogdana după despărțirea de Liviu. Tânăra a făcut câteva schimbări în viața ei

Ana și Daniel din sezonul 8 Mireasa s-au despărțit

„Voi explica situația dintre mine și Daniel. Noi nu am căzut de acord cu această decizie. Ba chiar, el i-a mulțumit mamei mele că a venit în Dubai și că l-a ajutat să crească aripi, să treacă peste orice obstacol care ne-a venit în cale. Însă, după scurt timp dintr-odată a luat decizia să plece. Eu am încercat să-i subliniez că suntem o familie și trebuie să luptăm împreună mereu și să nu renunțăm orice ar fi. I-am adresat un exemplu dacă ar interveni ceva de sănătate. M-ar părăsi doar fiincă este greu? Când iubești necondiționat, nu există probleme, doar soluții.

Odată ce am terminat procesul de soluționare a vizei mele, când am venit în Dubai, care se lungise din cauza perioadei de Ramadam, l-a sponsorizat și pe el cu viza de soț. La scurt timp după ce am observat că afacere cu tricourile nu functiona conform așteptărilor, l-am ajutat pe Daniel să-și reclădească CV-ul și am început să reaplic pentru job-uri în numele lui. Am reușit să îi obținem un job, așa că nu ar mai fi existat probleme de ordin financiar la mijloc. Iar până atunci, ne descurcam destul de ok, stăteam în apartamentul meu, nu era chirie de plătit. Cred că ați observat și pe rețelele noastre de socializare postările noastre de la anumite restaurante la care mergeam cu Daniel, pentru că deja eram influencer în Duabi, pe lângă job-ul meu. Din păcate, a decis să plece, lăsând și acest job în urmă după doar 4 zile, precum și toate planurile noastre.

Și mai bizar este că, în ziua următoare, m-a șters și m-a blocat de pe toate rețelele de socializare, ca și cum nimic din ce am fost nu a existat. Noi nici nefinalizând divorțul, în mod oficial, ceea ce m-a luat prin surprindere. Sunt în continuare foarte rănită, de decizia lui, să mă părăsească, în ciuda tuturor eforturilor mele. Cred că era bine pentru el dacă rămânea în Dubai, și pe cont propriu, datorită job-uliu pentru că era o oportunitate de nerefuzat, având în vedere cî nici în România nu are job sau o sursă stabilă de venit. A lăsat totul în urmă în mod radical”, a spus Ana de la Mireasa sezon 8 la XNS.

Ulterior, Daniel a intrat din nou în direct prin telefon pentru a oferi reacții la cald la interviul acordat de cea care încă îi este soție.

„Un interviu foarte frumos și foarte articulat, de la o fată foarte inteligentă. N-am ce să îi reproșez e rău. Într-adevăr, am fost susținut”, a recunoscut fostul concurent Mireasa sezon 8.

Băiatul a mai declarat că nu s-a putut acomoda cu viața din Dubai. „Nu a fost brusc. Am avut sentimentul că nu mă simt bine de 4 luni încoace. Am făcut și terapie de cuplu.

„A fost o mică chestie pe care nu a precizat-o. Noi mergeam la filmări ca să câștigăm un ban în plus. Nu stăteam degeaba așteptând ca firma mea să meargă.

„Într-o despărțire suntem amândoi lezați. Nu e ca și cum eu sunt aici în România și sunt bine. Și eu mă lupt cu demonii mei. Am trecut și printr-un divorț. Când a venit vorba, eu am încercat să vorbesc cu ea.

Mireasa, sezon 6. Gabriela Pițigoiu, apariție la TV. De e a fost la Antena Stars și cine s-a aflat în culise... Mireasa, sezon 5. Cum au sărbătorit Alina și Valentin aniversarea de 7 luni a băiețelului lor. Ce imagini au postat...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Amalia din sezonul 13 Mireasa, schimbare de look. La ce proceduri estetice a apelat soția lui Sebastian
Amalia din sezonul 13 Mireasa, schimbare de look. La ce proceduri estetice a apelat soția lui Sebastian
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Raluca Preda, anunț surprinzător pentru fani. Ce a realizat prezentatoarea Mireasa, Capriciile Iubirii: „Drumul nu a fost ușor”
Raluca Preda, anunț surprinzător pentru fani. Ce a realizat prezentatoarea Mireasa, Capriciile Iubirii: „Drumul...
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau prinși 2 soldați ai Wehrmachtului
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a datelor ne lasă pe întuneric 
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a... Jurnalul
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi după naștere
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x