Antena Căutare

Mireasa sezonul 11. Amalia a primit o scrisoare de la Robert: „Ai fost vocea mea”. Reacția Lilianei

La Mireasa, Capriciile Iubirii s-a discutat despre scrisoarea primită de Amalia de la Robert, fostul concurent Mireasa și fostul iubit al Lilianei.

Amalia a primit o scrisoare și bomboane de la fostul iubit al Lilianei. Robert s-a bucurat că Amalia a exprimat niște gânduri cu care și el a rezonat.

„Amalia, mă bucur că în sfârșit ai deschis ochii ca mine și ai văzut cine este Liliana. Am văzut implicarea în prietenia voastră și te apreciez pentru sinceritatea ta. Am văzut și că ai zis că dacă avea sentimente pentru mine nu și-ar mai fi dorit să rămână acolo cu orice preț, sunt total de acord cu tine și mă bucur că ai zis asta, ai fost vocea mea. Mult succes în continuare și aștept să facem reuniunea afară”, au fost cuvintele pe care Robert i le-a transmis Amaliei.

Citește și: Mireasa sezonul 11. Doamna Dorina a spart, fără să vrea, paleta de farduri a Mihaelei. Cum a reacționat iubita lui Ștefan

Răspunsul Amaliei la scrisoarea lui Robert

Alături de Mihaela, Amalia i-a transmis un mesaj lui Robert.

„Am văzut că mi-ai scris aici că te bucuri că am deschis ochii și am văzut cine este Liliana. Ideea e că eu știam asta, dar alegeam să văd partea bună din ea. Mă bucur că ai văzut sinceritate în prietenia noastră și îți mulțumesc pentru bomboane, să știi că sunt preferatele mele!”, i-a transmis Amalia lui Robert la camera de AntenaPLAY.

Liliana s-a simțit trădată de gestul fostului iubit, iar Amalia i-a spus fostei prietene că tot ca o trădare poate fi catalogată și apropierea ei față de Teo, la 2 zile de la plecarea lui Robert.

„Am refuzat să cred că poate să facă asta. Să-i trimită scrisoare Amaliei. Pentru mine este dramatic. Am luat-o ca pe o trădare”, a spus Liliana despre faptul că fostul iubit i-a trimis o scrisoare fostei ei prietene.

Citește și: Mireasa sezonul 11. Robert a intervenit telefonic după ce părinții Lilianei au spus că vorbește urât despre ea

Sezonul 11 al emisiunii Mireasa – Iubește românește se vede de la 14:00 de luni până vineri

Sezonul 11 al emisiunii Mireasa – Iubește românește – este o întoarcere la valorile autentice românești, care va sublinia autenticitatea, manifestarea iubirii tradiționale, relația tinerilor cu părinții și, mai ales, cu mama, care susține demersul fiului de a-și găsi o soție. Autenticul și tradiționalul se vor împleti cu modernismul și cu tinerețea, într-un sezon cu totul şi cu totul nou, difuzat începând de luni, 13 ianuarie, zilnic, de la ora 14.00, la Antena 1.

„De 10 sezoane, iubirea și destinul se țin de mână în inima poveștii Mireasa. Sunt familii începute aici, sunt copii care s-au născut, pentru că părinții și-au găsit fericirea în cel mai iubit reality show matrimonial produs în România. În 2025, îi invităm pe telespectatorii noştri să simtă româneşte şi să iubească româneşte, alături de noi, în cel de-al 11-lea sezon Mireasa”, a declarat gazda emisiunii, Simona Gherghe.

La fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare, 24 de ore din 24 de ore, imagini din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY.

Concurenții și mamele pot fi votate prin cele trei căi: SMS la 1272, vot gratuit în Aplicația Antena 1/ secțiunea Mireasa și în platforma http://mireasa.a1.ro.

De asemenea, vă așteptăm pe pagina de Facebook Mireasa și în grupul oficial Mireasa pentru noi informații și discuții despre concurenții sezonului 11.

Mireasa sezonul 11. Un cuplu primește imunitate pentru votarea următoare! Cine scapă de eliminare... Chat-ul zilei la Mireasa, 5 mai 2025. Comentează aici cele mai importante momente din show...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
O nouă poveste de iubire scrie un capitol emoționant în Casa Mireasa!  Simona Gherghe a anunțat a treia logodnă din sezonul 13
O nouă poveste de iubire scrie un capitol emoționant în Casa Mireasa! Simona Gherghe a anunțat a treia logodnă...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 13. Alexandru a ajuns la limită și a cedat! Ce se întâmplă cu el și ce a anunțat că vrea să facă
Mireasa, sezon 13. Alexandru a ajuns la limită și a cedat! Ce se întâmplă cu el și ce a anunțat că vrea să...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta anului 2026
Mihaela și Dani Stoian, fiul lui Florin Salam, se căsătoresc astăzi! Informații în timp real despre nunta... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru călători
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru... Antena3.ro
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși
Experții avertizează să nu ai încrede în chatboții AI. De ce sunt periculoși useit
Nicușor Dan va încredința mandatul de premier PSD! Este luat în calcul și Alexandru Rogobete!
Nicușor Dan va încredința mandatul de premier PSD! Este luat în calcul și Alexandru Rogobete! BZI
Liderul AUR, atacat de propria „galerie”: „Ai lăsat pe capul românilor useriștii și pe Bolojan”
Liderul AUR, atacat de propria „galerie”: „Ai lăsat pe capul românilor useriștii și pe Bolojan” Jurnalul
Cornel Luchian, dezvăluiri emoționante despre momentul în care a fost în comă: Singurul lucru care mă ține aici sunt copiii
Cornel Luchian, dezvăluiri emoționante despre momentul în care a fost în comă: Singurul lucru care mă ține... Kudika
Rugaciunea pe care orice elev sa o rosteasca inainte de Evaluarea Nationala la Matematica. E grabic ajutatoare
Rugaciunea pe care orice elev sa o rosteasca inainte de Evaluarea Nationala la Matematica. E grabic ajutatoare Redactia.ro
Cel mai dorit colegiu de către elevii de 10 ai României. 10 candidaţi pe un loc la admitere
Cel mai dorit colegiu de către elevii de 10 ai României. 10 candidaţi pe un loc la admitere Observator
Mamă la 40 de ani. Provocările fertilității când amânăm prea mult timp o sarcină
Mamă la 40 de ani. Provocările fertilității când amânăm prea mult timp o sarcină MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Parenting după divorț – Cum să menții stabilitatea emoțională a copilului
Parenting după divorț – Cum să menții stabilitatea emoțională a copilului DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x