Antena Căutare

Mireasa sezonul 11. Andrei și Theodora, vizită la Capricii. Ce au povestit foștii concurenți

Andrei și Theodora, foștii concurenți ai sezonului 11 Mireasa, au venit la Mireasa, Capriciile Iubirii, în emisia de pe 24 aprilie 2025. Cei doi au povestit despre viața lor, dar și-au dat cu părerea și despre situațiile din casă. 

„Băiețelul meu a primit-o pe Theodora mai bine decât mă așteptam. Din prima a fost conexiune între ei doi. Așteaptă foarte mult să o vadă, e foarte apropiat de ea. Chiar mă întreabă în fiecare zi când sună Theodora, când vine Theodora, se simt foarte bine împreună. Bunica Viorica e foarte bine, se uită în fiecare zi la Mireasa”, a povestit Andrei.

„Cred că m-am atașat și eu mai repede decât credeam de băiețelul lui. Nu mă așteptam să fie așa de rapid”, a spus Theodora.

Andrei și Theodora, vizită la Capricii. Ce au povestit foștii concurenți Mireasa despre viața lor și cu ce întrebări din partea lui Robert au venit pentru Liliana

Andrei și Theodora a venit la Capricii cu 2 întrebări pentru Liliana din partea lui Robert.

„De ce când era în casă îi spuneai că îl iubești și după ce ai primit scrisoarea de la grupul tău de susținere ți-ai pierdut sentimentele?”, a întrebat-o Andrei pe Liliana.

„Nu mi-am schimbat niciun sentiment. Sunt la fel și acum. Nu pot să pocnesc din degete și să-mi treacă. Nu că nu simt, nu mai vreau!”, a spus Liliana.

„De ce nu faci cea ce simți și fac ce spun grupurile de susținători?”, a fost a doua întrebare adresată de Andrei din partea lui Robert.

„Fac doar ceea ce simt!”, a spus Liliana.

Andrei a precizat că el știe că Robert ar vrea să revină în casa Mireasa.

Sezonul 11 al emisiunii Mireasa – Iubește românește se vede de la 14:00 de luni până vineri

Sezonul 11 al emisiunii Mireasa – Iubește românește – este o întoarcere la valorile autentice românești, care va sublinia autenticitatea, manifestarea iubirii tradiționale, relația tinerilor cu părinții și, mai ales, cu mama, care susține demersul fiului de a-și găsi o soție. Autenticul și tradiționalul se vor împleti cu modernismul și cu tinerețea, într-un sezon cu totul şi cu totul nou, difuzat începând de luni, 13 ianuarie, zilnic, de la ora 14.00, la Antena 1.

„De 10 sezoane, iubirea și destinul se țin de mână în inima poveștii Mireasa. Sunt familii începute aici, sunt copii care s-au născut, pentru că părinții și-au găsit fericirea în cel mai iubit reality show matrimonial produs în România. În 2025, îi invităm pe telespectatorii noştri să simtă româneşte şi să iubească româneşte, alături de noi, în cel de-al 11-lea sezon Mireasa”, a declarat gazda emisiunii, Simona Gherghe.

La fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare, 24 de ore din 24 de ore, imagini din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY.

Concurenții și mamele pot fi votate prin cele trei căi: SMS la 1272, vot gratuit în Aplicația Antena 1/ secțiunea Mireasa și în platforma http://mireasa.a1.ro.

De asemenea, vă așteptăm pe pagina de Facebook Mireasa și în grupul oficial Mireasa pentru noi informații și discuții despre concurenții sezonului 11.

Mireasa sezonul 11. Conflict între Amalia și Mihaela: „Ești o persoană rea!”. Ce a sfătuit-o doamna Mihaela pe iubita lu... Chat-ul zilei la Mireasa, 25 aprilie 2025. Comentează aici cele mai importante momente din show...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mireasa, sezon 13. Ce note a primit Bianca, noua concurentă, din partea băieților. La ce gest neașteptat a apelat Sebastian
Mireasa, sezon 13. Ce note a primit Bianca, noua concurentă, din partea băieților. La ce gest neașteptat a apelat...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Miresa, sezon 13. Raluca, replici dure la adresa Claudiei, după ce a intrat în cunoaștere cu Denis! Ce a zis despre concurent
Miresa, sezon 13. Raluca, replici dure la adresa Claudiei, după ce a intrat în cunoaștere cu Denis! Ce a zis...
Fiul artistei Paulina Rubio o acuză pe aceasta de consum de substanțe interzise. Ce se întâmplă cu procesul pentru custodia lui Andrea Nicolas
Fiul artistei Paulina Rubio o acuză pe aceasta de consum de substanțe interzise. Ce se întâmplă cu procesul... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine l-a ajutat
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine... AntenaSport
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea copil al său: „Bun venit în lume, fiule”
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea... Elle
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
„Vreau la mami” și o bucată de ciocolată: Povestea salvării lui Alexandru, băiețelul care a supraviețuit două nopți singur în pădure
„Vreau la mami” și o bucată de ciocolată: Povestea salvării lui Alexandru, băiețelul care a supraviețuit... Antena3.ro
Cum te poate spiona televizorul smart. Experții au dezvăluit cum să te protejezi
Cum te poate spiona televizorul smart. Experții au dezvăluit cum să te protejezi useit
Sorin Grindeanu, tranșant la adresa lui Ilie Bolojan! „Criza economică l-a demis! Trebuie să plece urgent!”
Sorin Grindeanu, tranșant la adresa lui Ilie Bolojan! „Criza economică l-a demis! Trebuie să plece urgent!” BZI
Premierul tehnocrat, soluția vitală pentru Nicușor Dan, în noul context de război politic, din perspectiva alegerilor prezidențiale din 2030
Premierul tehnocrat, soluția vitală pentru Nicușor Dan, în noul context de război politic, din perspectiva... Jurnalul
Traian Băsescu atacă politica Mesia: Georgescu s-a răsuflat, acum a apărut Mesia Bolojan
Traian Băsescu atacă politica Mesia: Georgescu s-a răsuflat, acum a apărut Mesia Bolojan Kudika
Vouchere de vacanță 2026. Cum se acordă și ce categorie de angajați primesc tichete de concediu după măsurile luate de Ilie Bolojan
Vouchere de vacanță 2026. Cum se acordă și ce categorie de angajați primesc tichete de concediu după măsurile... Redactia.ro
În ce stare e Alexandru, băieţelul de 5 ani salvat din pădure:
În ce stare e Alexandru, băieţelul de 5 ani salvat din pădure: "Este vorba despre un miracol" Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de mușețel. Efectele benefice ale acestei băuturi
Proprietățile medicinale ale ceaiului de mușețel. Efectele benefice ale acestei băuturi MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să abordezi subiectul sănătății mentale cu adolescenții
Cum să abordezi subiectul sănătății mentale cu adolescenții DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Samsung lansează o nouă actualizare Android gratuită. Ce funcții inedite include
Samsung lansează o nouă actualizare Android gratuită. Ce funcții inedite include UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x