Antena Căutare

Mireasa sezonul 11. Doamna Mihaela l-a certat pe Ștefan pentru că s-a supărat pe iubită după ce a descoperit mesajul pentru Dima

Doamna Mihaela a intervenit telefonic și l-a mustrat pe Ștefan pentru felul în care a reacționat după ce a descoperit mesajul iubitei pentru un alt bărbat.

Băiatul a părut foarte afectat, iar mama lui a simțit nevoia să intervină telefonic. Doamna Mihaela l-a certat pentru că a insistat pe acest subiect.

Mireasa sezonul 11. Doamna Mihaela l-a certat pe Ștefan pentru că s-a supărat pe iubită după ce a descoperit mesajul pentru Dima

”Ce se întâmplă, Ștefi, cu tine? Trecutul e trecut, mamă. Ce a fost a fost. Eu înțeleg. Noi ca femei nu putem să ne spovedim alb pe negru. Trecutul e trecut, important e prezentul și viitorul. Îți dorești ceva de la fata asta? A fost un trecut, pe care toți din casa aceea și din viața reala avem un trecut. E vorba de o minciună... Toți mințim, nu există persoană pe lumea asta care nu minte.”, a zis doamna Mihaela.

”Și atunci când e prinsă ce facem? Aplaudăm?”, a intervenit Ștefan. Mama lui i-a zis că lucrurile se clarifică. ”Da, dar o dați prea rău. A fost o aventură pentru fată, de aia a și râs. Că dacă era ceva mai important se agita, lua foc. A râs, da, fiecare vorbim. Acum de la 13-14 ani se vorbesc lucrurile astea, nu la 29 de ani, că nu suntem fete mari nici în emisiune, nici în afară”.

Vezi mai multe detalii în materialele video de mai sus.

Citește și: Mireasa sezonul 11. Task-ul telefoanelor a adus discuții în cupluri. Liliana a insistat că a uitat parola

Sezonul 11 al emisiunii Mireasa – Iubește românește se vede de la 14:00 de luni până vineri

Sezonul 11 al emisiunii Mireasa – Iubește românește – este o întoarcere la valorile autentice românești, care va sublinia autenticitatea, manifestarea iubirii tradiționale, relația tinerilor cu părinții și, mai ales, cu mama, care susține demersul fiului de a-și găsi o soție. Autenticul și tradiționalul se vor împleti cu modernismul și cu tinerețea, într-un sezon cu totul şi cu totul nou, zilnic, de la ora 14.00, la Antena 1.

La fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare, 24 de ore din 24 de ore, imagini din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY.

Concurenții și mamele pot fi votate prin cele trei căi: SMS la 1272, vot gratuit în Aplicația Antena 1/ secțiunea Mireasa și în platforma http://mireasa.a1.ro.

De asemenea, vă așteptăm pe pagina de Facebook Mireasa și în grupul oficial Mireasa pentru noi informații și discuții despre concurenții sezonului 11.Vezi mai multe detalii în materialul video de mai sus.

Mireasa, sezon 10. Laura și Mihai, anunț fericit. Cei doi soți își îndeplinesc un vis împreună: „Mi-am dorit foarte mult... Chat-ul zilei la Mireasa, 26 iunie 2025. Comentează aici cele mai importante momente din show...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Mireasa, sezon 14. Cine este Rebeca Firloiu. Ce facultate inedită face și cum a reușit să ajungă fraudulos în America
Mireasa, sezon 14. Cine este Rebeca Firloiu. Ce facultate inedită face și cum a reușit să ajungă fraudulos în...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 14. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 28 august 2026
Mireasa, sezon 14. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 28...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x