Antena Căutare

Mireasa, sezonul 4. Prima imagine postată de Amalia, după ce s-a spus că a divorțat de Radu: „Nu este o tragedie”

Amalia de la Mireasa din sezonul 4 și Radu de la Mireasa, sezonul 2, și-au văzut visul împlinit când au devenit, oficial, soț și soție, dar și când au adus pe lume primul lor copil.

Galerie
Mireasa, sezonul 4. Prima imagine postată de Amalia, după ce s-a spus că a divorțat de Radu: „Nu este o tragedie” | Instagram, Antena 1

Au o fetiță superbă, devenind părinți în acest an. Chiar și așa, fanii au speculat că lucrurile nu ar merge chiar bine în căsnicia celor doi. Iată ce a postat fosta concurentă a show-ului matrimonial referitor la presupusul divorț!

Citește și: Mireasa 2021, sezonul 4. Ce a publicat Amalia pe rețelele sociale, după căsătoria cu Radu. Soțul său i-a comentat la postare

Mireasa, sezonul 4. Prima imagine postată de Amalia, după ce s-a spus că a divorțat de Radu: „Nu este o tragedie”

Radu și Amalia, foștii concurenți ai sezoanelor 2 și 4 din Mireasa, și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu, apoi viața li s-a schimbat radical de când a venit pe lume fiica lor, Maria, pe care au celebrat-o la mijlocul lunii august, în sfânta zi de sărbătoare. Aceștia s-au îndrăgostit în spatele camerelor de filmat, iar povestea lor de iubire i-a luat pe mulți prin surprindere.

Articolul continuă după reclamă

Totodată, în ultima vreme, fanii au speculat că mariajul lor ar scârțâi, deși au devenit părinți de puțin timp. Bruneta a publicat, recent, un InstaStory, în care aduce în discuție despre divorț, fără să dea însă foarte multe detalii: „Divorțul nu este o tragedie. Tragedia este să rămâi într-o căsnicie nefericită învățându-ți copilul lucruri greșite despre iubire. Nimeni nu a murit din divorț!”, a postat ea citatul pe rețeaua socială.

Citește și: Radu de la Mireasa sezon 2 a devenit tată. Ce au anunțat el și Amalia pe internet

Pe 13 iulie 2023, Radu și Amalia au devenit părinți. La ora 13:00, micuța Maya Maria a venit pe lume. Bebelușul a cântărit 3.33 kg și măsoară 50 cm.

”Mulțumim, Doamne, pentru binecuvântarea oferită. Ai fost minunată dragostea mea. Sunt cel mai împlinit bărbat. Vă iubește tati infinit comorile mele”, a scris Radu pe Instagram, atunci când a devenit tată.

Dacă până acum ei nu au postat nicio imagin cu chipul micuței, lucrurile s-au schimbat, iar fanii celor doi au putut să vadă cât de frumoasa este fetița lor.

După ce s-a despărțit de Mădălina, Radu a reușit să se vindece și să-și refacă viața. S-a îndrăgostit chiar de Amalia, fosta iubită a lui John de la Mireasa sezon 4.

Citește mai departe Primele imagini cu fetița lui Radu și a Amaliei de la Mireasa, după ce au devenit părinți. Cât de adorabilă este micuța lor

Mireasa, sezon 8. Ce a postat Cătălin la scurt timp după ce a părăsit competiția. Băiatul a fost eliminat de fete... Mireasa, sezon 5. Cum au răspuns Sabrina și Perneș după ce s-a speculat că fata ar fi însărcinată: „Vreau să vă anunț”...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mireasa, sezon 14. Cine este Rebeca Firloiu. Ce facultate inedită face și cum a reușit să ajungă fraudulos în America
Mireasa, sezon 14. Cine este Rebeca Firloiu. Ce facultate inedită face și cum a reușit să ajungă fraudulos în...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 14. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 28 august 2026
Mireasa, sezon 14. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 28...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern BZI
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu îi pedepsim”. Programările online, amânate până în octombrie
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste cap
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste... Redactia.ro
"Mai bine am abandonat". Fermierii din Dolj lasă pepenii pe câmp, după ce prețul a ajuns la 50 bani/kilogram Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x