Dezastrul din Wuhan putea fi evitat! Autoritățile au tras semnalul de alarmă din 2018. Ce se întâmpla la laboratorul acuzat că ar fi sursa pandemiei de coronavirus
Autoritățile americane ar fi știut de pericolul de contaminare de la laboratorul din Wuhan încă din 2018. Sâmbătă, directorul institutul acuzat că a fost sursa pandemiei de coronavirus a transmis un mesaj tranșant.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Duminica, 19 Aprilie 2020, 13:52 | Actualizat: Duminica, 19 Aprilie 2020, 14:14În acest moment, cei mai mulți oameni de știință au ajuns la un acord: noul coronavirus a fost transmis, probabil, la om de la un animal.
O piaţă din oraşul Wuhan a fost acuzată că a vândut animale sălbatice vii, dar prezenţa, la câţiva kilometri de aceasta a Institutului de virusologie, a alimentat de mai multe luni ipoteza unei scurgeri din instalaţiile sale.
„Ştim clar ce tipuri de cercetări sunt conduse la institut şi modul în care sunt gestionate virusurile şi probele”, a adăugat directorul acestui institut care deţine un laborator P4, instalaţie de înaltă securitate care adăposteşte sursele celor mai periculoase virusuri cunoscute, precum Ebola.
Prin simpla localizare a institutului de la Wuhan, „oamenii nu pot fi împiedicaţi să facă asocieri”, a spus el, acuzând mass-media că „încearcă în mod deliberat să înşele oamenii” cu informaţii „în întregime bazate pe speculaţii, fără probe”.
Potrivit The Washington Post, după mai multe vizite la institut, ambasada SUA la Beijing a alertat în 2018 autorităţile americane cu privire la măsurile de securitate aparent insuficiente dintr-un laborator ce cerceta coronavirusurile provenite de la lilieci.